„Am început să uităm cîtă valoare au cinematografele” – interviu cu Boglarka NAGY
A studiat film la Cluj, apoi Comunicare audiovizuală la Bucureşti. Publică critică de film şi a coordonat proiecţiile la cea mai frecventată sală de cinema din capitală, Elvire Popesco. Cu o conştiinciozitate şarmantă, vorbitoare de cinci limbi străine, Boglarka Nagy este asociată şi cu premiul pentru Cel mai bun repertoriu de filme din reţeaua Europa Cinemas. Am vorbit despre parcursul ei profesional şi rolul pe care ar trebui să-l aibă cinematografele în România.
Aţi terminat studii de film la Cluj şi Bucureşti, iar din 2014 v-aţi ocupat de programarea proiecţiilor la Elvire Popesco. A evoluat gustul bucureştenilor pentru cinema?
M-am ocupat de cinematograful Elvire Popesco timp de patru ani şi jumătate şi nu pot spune că s-a schimbat gustul publicului bucureștean, dar cinematograful a crescut mult și s-a schimbat datorită unor factori diferiți. Cred că e foarte important să oferi oamenilor un program coerent și consistent, iar Elvire Popesco a avut un program de patru seri pe săptămînă care nu erau menținute în mod constant. Institutul Francez din Bucureşti se află într-o zonă foarte frumoasă și calmă, dar nu este înconjurat de magazine sau prea multe cafenele. De aceea a trebuit să asigurăm publicul potențial cu filme proiectate aproape zilnic. Am regîndit materialele de comunicare şi cele online și pe lîngă găzduirea festivalurilor importante din oraș, am început să colaborăm tot mai mult cu asociațiile și fiecare organizație a adus oameni noi în sală. Dincolo de asta trebuia să fim pregătiți să primim lumea și am fost foarte atenți la curățenie, la încălzire, la reparații și am făcut tot posibilul să putem primi oamenii în condițiile cele mai bune posibile. Altă schimbare importantă a fost introducerea ofertelor de grup și a abonamentelor. Cinematografele trăiesc datorită comunității care se formează în jurul lor și sînt fascinante, fiindcă sînt locuri care pot strînge laolaltă grupuri de prieteni, oameni din diferite domenii și din diferite părți ale orașului. Abonamentele și ofertele de grup au încurajat ca oamenii să vină în grup. Și am făcut alegeri tot mai consistente în ceea ce privește tipul de filme programate. Reacțiile au fost diverse. Au fost oameni care au considerat că selecția noastră e prea serioasă sau tristă, dar au fost și oameni care au apreciat că am încercat să dedicăm acest ecran al Institutului Francez aproape în totalitate producţiilor europene și filmelor de autor. Oricum, cinematograful Elvire Popesco a devenit un loc dedicat filmelor de autor și dezbaterilor, un cinematograf care și-a asumat titluri dificile.
Care e rolul reţelei Europa Cinemas în distribuţia filmelor de artă în România?
Europa Cinemas este o organizație care susține cinematografele cu filme europene. Nu se ocupă de distribuţia filmelor, dar oferă ateliere și formări pentru manageri și programatori de cinema, oferă posibilități de colaborare și socializare cu profesioniști din diferite țări și distribuie fonduri europene sălilor care fac parte din rețea în funcție de rezultatele acestora. Cu cît mai multe cinematografe își asumă filme europene, cu atît mai mult sînt încurajați și distribuitorii să le aducă şi pot avea o garanție (minimă) că vor avea unde să programeze peliculele respective. Dar aș atrage atenția asupra faptului că nu toate producțiile europene sînt filme de artă și Europa Cinemas nu obligă nici un cinematograf membru să aibă o programare de un tip anume.
Îmi puteţi spune trei titluri de filme pe care le-aţi fi dorit proiectate la Elvira Popesco?
În general eram condiționați de titlurile distribuite în România sau produse în Franța. Mai mult, cînd ai un singur ecran nu e timp și loc pentru a programa tot ce îți dorești. Aș fi fost fericită dacă aș fi avut ocazia să găzduiesc proiecția celor trei filme care formează Trilogia lui Apu, regizată de Satyajit Ray, unul dintre maeștri cinematografiei pe care îl admir mult, Mimosas, filmul de debut al lui Oliver Laxe și Misterios de Lisboa al lui Raúl Ruiz.
Dacă aţi fi în poziţia de a schimba cîteva lucruri esenţiale în mica industrie de film din România spre ce v-aţi îndrepta?
Cred că industria filmului din România are nevoie de cinematografe dedicate și oameni capabili să le conducă, dar și de o echipă tehnică bună. Dacă se investește în producția de film, cred că e logic că e nevoie și de locuri în care se pot proiecta filmele respective. Cinematografele sînt locuri care pot oferi un context prielnic și pentru proiecte educaționale și în care oamenii pot socializa. Cred că din cauză că avem atît de puține săli independente, am început să uităm cîtă valoare poartă cinematografele. Și avem nevoie de mai multă colaborare și o rețea de cinematografe care pot evolua împreună și care se ajută reciproc pentru a crea standarde înalte și locuri primitoare, unde publicul poate descoperi filme de calitate în condiții bune de vizionare.
Ce veţi face la Berlin ?
În calitate de director executiv al Confederației Internaționale de Cinematografe de Artă care reunește peste 2000 de membri din lumea întreagă voi lucra la dezvoltarea rețelei și la proiectul central, o „formare” de-o săptămînă dedicată managerilor de cinematografe de artă, care are loc la „Mostra de Venezia”. Altă misiune importantă va fi reprezentarea politică cît mai bună pentru rețelele naționale de cinematografe independente. Vom dezvolta cu siguranță și proiecte noi ca să ajutăm munca membrilor dar acum, la „trei săptămîni vechime” deocamdată încerc să cunosc cît mai bine organizația pentru a face propuneri pertinente.
a consemnat Roxana CĂLINESCU
Foto: Tomo Minoda
