Alexandru Bălănescu vine în România

Alexandru Bălănescu vine în România jpeg

Un concert și lansarea a patru discuri: iată motivul pentru care-l vom avea la București pe Alexandru Bălănescu, violonistul și compozitorul care de 40 ani face o carieră internațională de prestigiu.

Concertul va avea loc joi, 28 mai, de la ora 20, la Fratelli Studios. Se împlinesc 10 ani de la lansarea albumului emblematic pentru Alexandru Bălănescu – Maria T și cu această ocazie, producția Maria T – muzică, dar și suport video – va ajunge și la București. Concertul este prilej de lansare și pentru patru dintre albumele lui Alexandru Bălănescu, reeditate de Universal Music România: Possessed (1992), Luminitza (1994), coloana sonoră Angels & Insects (1995) și Maria T (2005).

Aceasta este, într-adevăr, o știre pentru cei care știu cine este Alexandru Bălănescu; alții (probabil mai mulți) se vor întreba cine este Alexandru Bălănescu și de ce e atît de important că susține un concert la București.

Altfel despre muzica contemporană

Cine a auzit de Alexander Bălănescu a auzit și de Philipp Glass, Michael Nyman sau Olafur Arnalds – artiști care fac parte din aceeași familie artistică a muzicii contemporane care nu este nici clasică, nici pop, nici techno, nici indie, nici jazz. Este o muzică ce încearcă să găsească noi posibilități de expresie într-o lume care parcă le-a văzut și le-a cunoscut pe toate; o muzică ce vrea și reușește să creeze experiențe artistice noi, în ton cu sensibilitatea omului contemporan.

Poate nu întîmplător, muzica lui Bălănescu a fost strîns legată de spectacolul cinematografic și de teatru, pentru că sincretismul este una dintre caracteristicile acestei forme de artă contemporană. Mi-l amintesc pe Marius Manole cînd povestea despre experiența trăită alături de Alexandru Bălănescu cînd lucra la Însemnările unui nebun de Gogol, despre dramatismul și intensitatea muzicii cîntate live de violonistul Alexandru Bălănescu.

Note biografice

Alexandru Bălănescu a studiat vioara la București cu doi reputați profesor, Garabet Avakian și Ștefan Gheorghiu; în 1969 (avea 15 ani) a părăsit România împreună cu familia sa, pentru a se stabili în Israel, unde a continuat studiul viorii. În 1971, a plecat spre Londra, iar în 1975, spre Statele Unite ale Americii, unde a devenit student al celebrei școli Juilliard din New York. Acolo a descoperit că interpretarea muzicii clasice nu-i mai este suficientă, că este interesat de muzica contemporană și, mai mult, de crearea muzicii contemporane. Atunci s-a născut violonistul și compozitorul Alexander Bălănescu.

De 40 ani, Alexandru Bălănescu trăiește la Londra. A fost membru al Michael Nyman Band și al Cvartetului Arditti, ansambluri specializate în interpretarea muzicii noi. În 1987, Bălănescu și-a înființat propriul cvartet care i-a preluat numele și alături de care a cunoscut consacrarea la nivel mondial, asemenea unor staruri din zona pop-rock (cvartetul a apărut în concerte pe stadioane și a fost invitat să cînte alături de mega-staruri precum Pet Shop Boys).

De fapt, ceea ce și-a propus Alexander Bălănescu a fost să aducă muzica contemporană (oarecum) clasică mai aproape de publicul larg, ceea ce a și reușit, cu foarte mare succes; și, în plus, să exprime ce-i este specific și nu întîmplător, tocmai albumele care cuprindeau acest ‘specific’ s-au bucurat de o largă recunoaștere.

Sigur, emblematic rămîne Maria T, un omagiu adus celebrei Maria Tănase, un album apărut în anul 2005 la o casă engleză de discuri importantă, Mute (cu care a colaborat și Depeche Mode) și care în 29 mai 2015 se relansează la Universal Music România. Alexandru Bălănescu creează un dialog imaginar între propria-i muzică și înregistrările Mariei Tănase, iar rezultatul este unul hipnotic, seducător, o muzică nouă și veche în același timp, care, evident, pentru români are o rezonanță foarte specială – pe scurt, o reușită artistică specială.

Alexandru Bălănescu lucrează la un album inspirat de Enescu; stăteam și mă gîndeam dacă nu cumva Enescu însuși ar fi ajuns să scrie și să cînte în secolul XXI ca Alexandru Bălănescu. Sursele majore de inspirație sînt identice: în discursul amîndorura există o transpus într-un limbaj original dorul românesc, melodica și ritmica din muzica tradițională românească, oniricul...

Da, cred că asta face cel mai bine Alexandru Bălănescu: creează vise pentru oamenii de astăzi.

Cele patru discuri Maria T, Possessed, Luminitza și coloana sonoră Angels & Insects vor fi lansate în 29 mai 2015 și se pot achiziționa, în format fizic, exclusiv din librăriile Cărturești, pînă pe 5 iunie, iar în format digital sînt disponibile pe iTunes și Deezer.  Albumele se pot precomanda din 22 mai de pe website-ul Cărturești (http://umusic.ly/balanescu.carturesti) și pe itunes.  

Alexandru Bălănescu va susține o sesiune de autografe miercuri, 27 mai, de la ora 19, la Cărturești Verona (Grădina secretă).

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Contor energie electrica curent electricitate factura FOTO Shutterstock
Facturile la curent s-ar putea reduce cu aproape 28 de lei pe lună. Ce condiție trebuie îndeplinită pentru ieftinirea din 2027
O familie care consumă lunar 200 kWh ar putea economisi aproximativ 331 de lei într-un an dacă TVA la energia electrică ar scădea de la 21% la 11%. Reducerea este însă doar o variantă discutată de autorități, în contextul pregătirii unei noi scheme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili.
echipa castigatoare jpg
Cine a câștigat Asia Express 2026. Ce echipă pleacă acasă cu premiul în valoare de 30.000 de euro
Cea mai dură și spectaculoasă aventură televizată a ajuns la marele final! Competiția Asia Express – Drumul Mătăsii și-a desemnat marii învingători într-un cadru monumental, încărcat de adrenalină și emoții de nedescris.
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
12 noiembrie: Timișoara devenea primul oraș de pe continentul european cu iluminat electric stradal
La 12 noiembrie 1884, Timișoara devenea primul oraș de pe continentul european cu iluminat electric stradal. Tot la 12 noiembrie, în 1330, armata lui Basarab I învingea oastea Regatului Ungariei în Bătălia de la Posada.
bloc vechi bucuresti foto adevarul jpg
Un bloc din Capitală va avea lift montat la exterior. Cât valorează investiția care îi ajută pe locatarii bătrâni
Pentru milioane de români care locuiesc în clădiri fără ascensor, fiecare ieșire din casă poate deveni o provocare. Situația este deosebit de dificilă pentru persoanele în vârstă sau cele cu probleme de sănătate, unele ajungând să nu mai coboare din apartament perioade îndelungate.
Horoscop FOTO Shutterstock
Horoscop joi, 12 noiembrie 2026. O zodie are parte de surprize în dragoste, iar alta se pregătește de câștiguri mari
Joi, 12 noiembrie 2026, zodiile au parte de situații neașteptate, oportunități profesionale și vești la care nu s-ar fi așteptat niciodată. Iată ce a pregătit horoscopul zilnic pentru fiecare nativ în parte.
Jared Kushner, Kirill Dmitriev și Steve Witkoff FOTO X @WeReporter jfif
Jared Kushner merge la Moscova pentru a discuta cu Putin participarea Europei la negocierile de pace din Ucraina: „Avem nevoie ca europenii să fie prezenţi la masa negocierilor”
Oficialii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner sunt aşteptaţi joi la Moscova, unde urmează să discute cu Vladimir Putin despre implicarea reprezentanţilor europeni în viitoarele negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina.
Schi la Poiana Brasov foto info poiana brasov jpg
Locul din România unde românii vor să ajungă de sărbători. Rezervările au ajuns deja la 80%
Iarna se anunță una de poveste în stațiunile montane de top din România, iar prognozele meteorologilor, care indică ninsori consistente și ger încă din luna decembrie, au declanșat o adevărată goană după locurile de cazare.
Gabi Torje jpg
Finala Asia Express 2026. Concurenții au primit mesaje de la familie. Cum au reacționat Torje și Alexuc când și-au văzut partenerele
Marea finală Asia Express – Drumul Mătăsii continuă într-un ritm alert, unde presiunea psihică și efortul fizic se împletesc cu momente copleșitoare de încărcătură emoțională.
pret benzina carburanti grafic pompa benzinarie foto shutterstock
Petrolul s-a ieftinit cu 24% în zece zile. De ce plătesc șoferii în continuare aproape 11 lei pe litrul de motorină
Cotația petrolului Brent a ajuns la 92 de dolari pe baril după ce la finalul lunii octombrie ajunsese la aproape 118 dolari. Scăderea nu s-a reflectat însă în aceeași măsură în prețurile carburanţilor.