Across the stars – între Star Wars și La dolce vita

20 septembrie 2019
Across the stars – între Star Wars și La dolce vita jpeg

Un septembrie plin de muzică bună, grație festivalului Enescu, dens prin repertoriile propuse, cu mari nume. Mari nume pe care, altfel, nu le putem asculta în România decât în înregistrările care apar la nivel internațional, difuzate la radio sau gustate de pe un disc sau platforme de streaming online, în intimitatea propriei case.

Marea bătălie a tuturor producătorilor de muzică cultă din lume este să câștige un nou public, mai tânăr, și să vină cu proiecte pentru un public cât mai larg, așa că la mari branduri precum Deutsche Grammophon sau Decca nu mai întâlnim numai Bach, Beethoven, Mahler, etc., ci și alte repertorii, interpretate de nume dintre cele mai mari. Așa cum sunt violonista Anne Sophie Mutter și dirijorul Riccardo Chailly.

Cu Anne Sophie Mutter și John Williams printre stele

În 30 august, casa Deutsche Grammophon a lansat un album pe care, personal, îl consider unul dintre cele mai bune ale anului 2019, din mai multe motive. Avem odată două nume legendare pe copertă: violonista Anne Sophie Mutter și compozitorul John Williams. Avem un repertoriu cu adevărat pentru un public foarte larg – teme din coloanele sonore compuse de John Williams, inclusiv pentru mari succese, cum sunt seriile Star Wars și Harry Potter. Și mai ales, avem un profesionalismul  interpretei și al compozitorului pe care nu pot decât să le numesc impresionante. John Williams, care și dirijează The Recording Arts Orchestra of Los Angeles, nu doar că a pus în pagină propriile teme, ci le-a rescris și orchestrat, pentru a realiza adevărate parafraze pentru vioară și orchestră, în care momentele de virtuozitate sunt la loc de cinste. Iar Anne Sophie Mutter este cu adevărat o mare interpretă, strălucind într-un repertoriu pe care se vede că îl gustă; este practic imposibil să nu iubești muzica lui John Williams, unul dintre cei mai inspirați melodiști ai celei de a doua jumătăți a secolului XX și un remarcabil orchestrator. Și să fim cinstiți: ascultând acest album ne dăm seama că John Williams, pe care-l vedem ca pe un compozitor comercial, este de fapt, un mare simfonist, care stăpânește foarte bine toate tehnicile orchestrale și care se dovedește și extraordinar de inventiv. Iar dacă mesajul muzicii sale bune ajunge la cât mai mulți oameni, cu atât mai bine!

John Williams are în prezent 87 ani, iar energia sa este încă inepuizabilă: în perioada când a înregistrat albumul Across the stars lucra și la partea a IX-a din seria Star Wars care va avea premiera în decembrie 2019 – o premieră foarte așteptată, de altfel, și care ne așteptăm să fie un mare succes, cum au fost toate episoadele din Star Wars. Anne Sophie Mutter mărturisea că nu s-a mai simțit atât de răsfățată atunci când înregistra un album – menționînd aspectele profesionale implicate în realizarea unei înregistrări – de  când înregistra alături de Karajan, adică în urmă cu 40 ani!

Să explorăm puțin repertoriul: avem tema lui Ray din partea VII-a a seriei Star Wars (una dintre cele mai reușite din toată seria, după părerea mea), dar și alte teme din Star Wars – Yoda, Across the stars, Luke și Leia. Cap de afiș este și tema lui Hedwig din seria Harry Potter, la fel cunoscute fiind și tema principală din Lista lui Schindler și tema lui Sayuri din Memoriile unei gheișe. Însă avem și teme mai puțin cunoscute, din filme mai vechi ale lui John Williams: Far and away, Dracula, Sabrina, Tintin, Cinderella liberty. Un univers sonor eminamente simfonic: o experiență sonoră de neratat.

Discul a fost difuzat de Radio România Muzical și poate fi ascultat aici. 

În format fizic, se poate cumpăra de la getmusic.ro. 

Nino Rota cu Orchestra Teatrului Scala din Milano, dirijor Riccardo Chailly

Că nu e doar un moft să încerci să găsești repertorii care sunt mai aproape de publicul larg, o demonstrează și cel mai recent disc semnat de mult-aplaudata Filarmonica della Scala, orchestra unuia dintre cele mai exclusiviste teatre de operă din lume, sub bagheta directorului său, Riccardo Chailly. Pe 7 iunie, casa Decca lansa sub semnătura acestora un album cu muzică de film aparținând unei alte legende a muzicii de film a secolului XX, italianul Nino Rota.

Sigur, înaintea unor luni de vară, în care mulți se îndreaptă către însorita Italie, ce putea fi mai potrivit decât coloana sonoră perfectă pentru Italia, muzica lui Nino Rota, de la moartea căruia se împlinesc 40 ani, ceea ce i-a și determinat pe muzicienii de la Scala din Milano să realizeze acest album-omagiu. Nino Rota a trăit între 1911 și 1979; la vârsta de 11 ani a scris primul său oratoriu! Da, era considerat un copil-minune în epoca sa, remarcat de Arturo Toscanini, care i-a recomandat să studieze în Statele Unite ale Americii. Deși a scris și muzică cultă, Nino Rota s-a simțit cel mai bine în repertoriul muzicii de film: aici a găsit împlinirea: folosindu-se de tehnicile muzicii culte, să creioneze atmosfera, să dea un plus de valoare într-un gen sincretic. Și chiar s-a spus de multe ori, că multe dintre filmele pentru care a compus Nino Rota ar fi fost un eșec, dacă nu ar fi fost muzica lui.

Nino Rota a lucrat cu marii regizori italieni ai secolului XX: Federico Fellini, Luchino Visconti, Franco Zefirelli, dar și americani, mai ales cu Francis Ford Coppola. Sunt filme de neuitat pe care le-au realizat împreună, printre ele, neuitatul La dolce vita.

În 2019, muzica lui Nino Rota își dovedește perenitatea: am ascultat cu interes și nostalgie suitele extrase din filmele Amarcord, Otto e mezzo, La dolce vita, Casanova, I clowns. E acolo o Italie frumoasă a secolului XX, cu frenezia, melodicitatea, nonconformismul ei. Sunt sonorități colorate, uneori cu o tușă de jazz, admirabil interpretate de o orchestră de mare calibru care chiar înțelege și trăiește această muzică, transmițând și ascultătorului entuziasmul ei.

Nu întâmplător, albumul a primit deja un Diapason d’or din partea revistei franceze Diapason, o autoritate în domeniu.

Așa că, nu doar pentru o seară de vară, ci pentru oricare seară în care aveți nevoie de tot ce are mai frumos Italia, ascultați acest album cu muzica lui Nino Rota pentru filmele lui Federico Fellini.

Am prezentat acest album la Radio România Muzical și puteți reasculta oricând aici. 

Cristina Comandașu este critic de muzică.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

echipa castigatoare jpg
Cine a câștigat Asia Express 2026. Ce echipă pleacă acasă cu premiul în valoare de 30.000 de euro
Cea mai dură și spectaculoasă aventură televizată a ajuns la marele final! Competiția Asia Express – Drumul Mătăsii și-a desemnat marii învingători într-un cadru monumental, încărcat de adrenalină și emoții de nedescris.
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
12 noiembrie: Timișoara devenea primul oraș de pe continentul european cu iluminat electric stradal
La 12 noiembrie 1884, Timișoara devenea primul oraș de pe continentul european cu iluminat electric stradal. Tot la 12 noiembrie, în 1330, armata lui Basarab I învingea oastea Regatului Ungariei în Bătălia de la Posada.
bloc vechi bucuresti foto adevarul jpg
Un bloc din Capitală va avea lift montat la exterior. Cât valorează investiția care îi ajută pe locatarii bătrâni
Pentru milioane de români care locuiesc în clădiri fără ascensor, fiecare ieșire din casă poate deveni o provocare. Situația este deosebit de dificilă pentru persoanele în vârstă sau cele cu probleme de sănătate, unele ajungând să nu mai coboare din apartament perioade îndelungate.
Horoscop FOTO Shutterstock
Horoscop joi, 12 noiembrie 2026. O zodie are parte de surprize în dragoste, iar alta se pregătește de câștiguri mari
Joi, 12 noiembrie 2026, zodiile au parte de situații neașteptate, oportunități profesionale și vești la care nu s-ar fi așteptat niciodată. Iată ce a pregătit horoscopul zilnic pentru fiecare nativ în parte.
Jared Kushner, Kirill Dmitriev și Steve Witkoff FOTO X @WeReporter jfif
Jared Kushner merge la Moscova pentru a discuta cu Putin participarea Europei la negocierile de pace din Ucraina: „Avem nevoie ca europenii să fie prezenţi la masa negocierilor”
Oficialii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner sunt aşteptaţi joi la Moscova, unde urmează să discute cu Vladimir Putin despre implicarea reprezentanţilor europeni în viitoarele negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina.
Schi la Poiana Brasov foto info poiana brasov jpg
Locul din România unde românii vor să ajungă de sărbători. Rezervările au ajuns deja la 80%
Iarna se anunță una de poveste în stațiunile montane de top din România, iar prognozele meteorologilor, care indică ninsori consistente și ger încă din luna decembrie, au declanșat o adevărată goană după locurile de cazare.
Gabi Torje jpg
Finala Asia Express 2026. Concurenții au primit mesaje de la familie. Cum au reacționat Torje și Alexuc când și-au văzut partenerele
Marea finală Asia Express – Drumul Mătăsii continuă într-un ritm alert, unde presiunea psihică și efortul fizic se împletesc cu momente copleșitoare de încărcătură emoțională.
pret benzina carburanti grafic pompa benzinarie foto shutterstock
Petrolul s-a ieftinit cu 24% în zece zile. De ce plătesc șoferii în continuare aproape 11 lei pe litrul de motorină
Cotația petrolului Brent a ajuns la 92 de dolari pe baril după ce la finalul lunii octombrie ajunsese la aproape 118 dolari. Scăderea nu s-a reflectat însă în aceeași măsură în prețurile carburanţilor.
parinti
Femeile însărcinate vor putea avea pe cineva alături în sala de naștere. Ce prevede noua lege promulgată de Nicușor Dan
Femeile care urmează să nască vor beneficia de un drept important în spitalele din România. Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri o lege prin care viitoarele mame pot solicita prezența unei persoane alese de ele în timpul travaliului și al nașterii. Prevederile sunt valabile atât în unitățil