5 motive să alegi o mașină electrică sau hibrid

9 august 2022
image

În 2022, autoturismele electrice sau hibrid sînt o alegere tot mai populară în rîndul cumpărătorilor auto. Pe lîngă motivele ce țin de ecologie și protejarea mediului înconjurător, tot mai mulți oameni aleg să investească într-un astfel de vehicul din considerente ce țin de costuri.

Mașinile electrice au o serie de beneficii. Iată prin ce avantaje se diferențiază de cele care consumă combustibil și care sînt motivele principale pentru care ar trebui să iei în considerare o astfel de achiziție:

Investiție pe termen lung și costuri reduse

În cazul autoturismelor electrice, combustibilii precum benzina sau diesel ies din discuție de pe lista costurilor. Cele hibrid consumă benzină doar la nevoie, pornind electric și, eventual, în funcție de model, încărcîndu-se electric datorită frecării regenerative, care generează energie la frînare și o stochează în baterie, pentru a o putea folosi ulterior. Chiar și atunci cînd consumă combustibil, cantitatea este redusă, deoarece puterea provine parțial din energia electrică.

Mai mult decît atît, taxele și impozitele sînt mai mici în cazul mașinilor electrice decît în cazul celor care funcționează cu ajutorul combustibililor clasici. Emisiile de CO2 sînt și ele mai mici chiar și în cazul autoturismelor hibrid, iar impozitele sînt proporționale cu acestea.

Întreținere facilă și investiții minime pentru înlocuirea pieselor

Autoturismele electrice sau hibrid au și avantajul uzurii reduse a motorului. Totodată, frînele și componentele sistemului de frînare au o durată de viață mai lungă decît în cazul autoturismelor clasice. Chiar dacă există și piese a căror longevitate nu variază în funcție de combustibilul clasic sau alternativ folosit, așa cum este clapeta de acceleratie, autoturismele electrice și hibrid impun costuri de întreținere mult inferioare celorlalte categorii auto. În ceea ce privește înlocuirea componentelor, poți găsi consumabile și orice ai nevoie într-un magazin de piese auto fizic sau online.

O alegere eco, ce te va ajuta în misiunea de a proteja mediul înconjurător

Cum arderile de combustibil sînt reduse sau inexistente, iar emisiile de dioxid de carbon considerabil diminuate, mașinile electrice sau hibrid au un aport mai mic atunci cînd vine vorba despre schimbările climatice globale. Mai mult decît atît, poluarea aerului, dar și cea fonică sînt în mod apreciabil restrînse. Chiar și alegerea unei variante hibrid, în detrimentul motoarelor diesel sau benzină, te va ajuta să contribui la îmbunătățirea calității aerului, mai ales atunci cînd nu ai alternative privind deplasarea, în afara autoturismului personal.

Menținerea valorii de revînzare

Tendința de cumpărare în domeniul auto favorizează, în prezent, autoturismele cu combustibil alternativ. Cererea este, așadar, consistentă. În plus, returnarea investiției prin economiile rezultate din consumul de combustibil clasic redus sau chiar inexistent și cele rezultate din întreținerea accesibilă îi determină pe cumpărători să ia tot mai mult în calcul noile motorizări. Aceste motive duc la menținerea unei valori de revînzare foarte bune, respectiv la un cost de proprietate scăzut.

Autonomie optimizată și autoîncărcare

Tehnologia a evoluat tot mai mult în ultimii ani, iar interesul crescut față de mașinile electrice și cele hibrid din ultimii ani a făcut ca producătorii să aloce tot mai multe resurse în dezvoltare. Dacă, în urmă cu cîțiva ani, 200 de kilometri pentru o mașină hibrid era o autonomie bună, în prezent, distanțele fără realimentare ajung și la 800-900 km. În plus, dacă alegi o variantă hibrid cu autoîncărcare, conectarea la priză nu mai este o problemă; acestea sînt dotate cu propriul generator, care generează energie pe măsură ce autoturismul încetinește prin frînare.

Achiziția unui autoturism este întotdeauna o decizie importantă, pentru că vizează o investiție pe termen lung. Avantajele cele mai importante ale mașinilor electrice și ale celor hibrid țin de protejarea mediului, dar și de costurile reduse de rulare și întreținere. În cazul în care vrei să îți înlocuiești mașina veche cu una care funcționează exclusiv sau și pe combustibil alternativ, ia în considerare și variantele de rambursare prin programul RABLA, care îți pot oferi pînă la 51.000 lei prin casarea unui autovehicul vechi, pentru o mașină electrică de generație nouă, respectiv 54.000 lei prin casarea a două autovehicule vechi. Pentru achiziționarea autoturismelor hibrid, sumele maxime sînt de 26.000, respectiv 29.000 lei. În cazul în care autoturismul casat are o vîrstă mai mare de 15 ani, vei primi și un bonus de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul casat, în limita a cel mult două.

Sursă foto: Freepik

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Vlad Bălțățeanu jpg
Ucigașul Valentinei, prins în Elveția, acceptă să fie extrădat în România! Ce se întâmplă acum cu Vlad Bălțățeanu
Bărbatul suspectat că și-a ucis iubita, Valentina, al cărei trup neînsuflețit a fost descoperit într-un geamantan aruncat în râul Olt, a acceptat extrădarea în România prin procedură simplificată.
Iulian Fota, la Agenda Internațională jpg
Iulian Fota, la „Agenda Internațională”. Cum acționează Rusia în România și cât de pregătit este statul să răspundă la războiul hibrid
Fostul consilier prezidențial Iulian Fota este invitat, joi, 1 octombrie, la „Agenda Internațională”, unde va discuta despre războiul hibrid al Rusiei și vulnerabilitățile României în fața amenințărilor de securitate.
Sorin Grindeanu INQUAM PHOTOS SABIN CIRSTOVEANU jpg
Grindeanu explică întâlnirea cu ambasadoarea Guilfoyle: „Când te invită un oficial american la o cină, te duci”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat, în contextul scandalului declanșat de informațiile publicate de The Wall Street Journal, de ce a participat la o cină cu ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle.
distrugeri drone rusesti jpg
Rusia a folosit pentru prima dată o dronă având o încărcătură care taie oțelul. Atacurile asupra rețelei electrice a Ucrainei, intensificată
Rusia a folosit pentru prima dată o dronă cu propulsie cu reacție echipată cu o încărcătură concepută pentru a distruge stâlpi de înaltă tensiune și structuri metalice de poduri, a anunțat pe 30 septembrie Serhii „Flash" Beskrestnov, consilier prezidențial pentru tehnologii de apărare.
INSTANT CALIN GEORGESCU MOGOSOAIA 002 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Călin Georgescu contestă sechestrul pus pe casa din Mogoșoaia. Când se judecă cererea
Călin Georgescu a contestat măsura prin care procurorii DIICOT au pus sechestru pe vila pe care o deține în Mogoșoaia, în dosarul în care este arestat preventiv pentru 30 de zile.
Tom Cruise  sursa foto   Profimedia jpg
Gestul făcut de Tom Cruise pentru o celebră actriță. O lua cu elicopterul la filmări: „Am văzut ce fel de om este”
Actrița Melissa George a povestit despre cum a fost luată cu elicopetrul de Tom Cruise, pentru a ajunge pe platourile de filmare.
anaf masini second hand 1  Foto DGAF jpeg
ANAF ia la verificat piața mașinilor second-hand. 35 de firme, cu autoturisme de peste 38 de milioane de euro, vizate în prima etapă
Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF a declanșat o amplă acțiune de verificare a comerțului cu autoturisme second-hand. În prima etapă sunt vizate 35 de entități, pentru care inspectorii au identificat un stoc de autoturisme evaluat la peste 38 de milioane de euro.
Monede englezești medievale descoperite la Roma
Comoara englezească ascunsă sub Roma medievală
Arheologii au descoperit, lângă Vatican, 20 de monede anglo-saxone vechi de peste un mileniu. Descoperirea oferă o imagine surprinzătoare asupra comunității engleze care trăia și făcea comerț în Roma medievală.
mama coma facebook jpg
O femeie a murit după 14 ani de comă. A născut un băiețel în 2012, dar nu și-a mai revenit niciodată
O femeie din Texas, care a devenit cunoscută după ce a adus pe lume primul său copil în timp ce se afla în comă, s-a stins din viață la 14 ani de la naștere. Heather Brown a murit pe 18 septembrie 2026, iar soțul ei, Sean, a anunțat vestea tristă pe Facebook, pe 30 septembrie.