2. Cu Elena despre Marilyn
La Sfîntu Gheorghe se joacă teatru. Bienala Reflex (16 – 30 martie) organizată de Teatrul Tamási Áron a adus în inima secuimii spectacole cu estetici îndrăzneţe, unele la limita teatrului cu orice altceva. Spectacolul care a dominat prima parte a festivalului a fost Persona. Marilyn în regia lui Kristyan Lupa la Teatr Dramatyczny din Varşovia. Faptul că spectacolul a fost incitant este demonstrat de discuţia pe care am purtat-o pe facebook cu actriţa Elena Popa de la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfîntu Gheorghe (fanii Afrimului o ştiu din spectacolele lui, de exemplu, în rolul bunicii împăienjenite din Alge.Bernarda's House Remix, Dora din Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri sau Nymse din Mai întîi te naşti, spectacol prezentat şi în Bienala Reflex din acest an).
e.p: oana dragă, am văzut şi a doua oară spect lui lupa... acelaşi spectacol şi totuşi alt spectacol, într-o cheie diferită, fără lentoarea şi ritmul ăla deşirat şi abscons din prima seară. al doilea spectacol fu unul foarte aşezat, cu picioarele pe pămînt, fără fiori ca din altă lume, cu umor chiar pe alocuri, iar sandra, actriţa principală, mie mi se pare o artistă uriaşă, de fapt, cred că pentru ea m-am mai dus să văd o dată show-ul. a treia oară, însă, nu l-aş mai vedea...
o.s.: mie tocmai ritmul ală deşirat mi-a imprimat o stare cataleptică. mă simţeam în Marilyn, printre dorinţe şi neputinţe, jucîndu-mă cu cîrlionţii ei corect rebeli . cam ăsta a fost spectacolul pentru mine: un poster cu imaginea dorinţei, sfîşiat pînă la sînge. ştii visul ei în care coboară goală pe stradă şi oamenii o ocolesc. are o replică acolo: „m-au recunoscut şi nu vroiau să mă cunoască”. cred că asta e esenţa spectacolului.
e.p. : şi momentul de confesiune al sandrei, plîngînd şi spunînd că marilyn nu e un personaj. că e o cautare foarte grea la limita cu disperarea... pt mine, ăsta e punctul fierbinte al spectacolului.
o.s: cred că de asta a ales sandra identificarea lui marilyn cu grushenka din Karamazovi. e o alianţă a disperării intre ele, doar că marilyn nu se poate resemna. de aici autodistrugerea. o tonă de vulnerabilitate atît de simplu exprimată prin cămaşa pusă peste corpul gol. am mai văzut asta într-un spectacol, în Ivanov-ul lui Tamás Ascher în care Ivanov avea un monolog foarte lung îmbrăcat doar într-un maieu. cînd spectatorii au realizat că e gol, s-a schimbat consistenţa aerului în sală .
e.p.: paula îi spunea lui marilyn: "eşti mai importantă decît isus". eu i-aş spune sandrei: "eşti mai importantă decît marilyn". dar poate că ştie deja asta .
o.s. : acum ajungem la perspective. marilyn_văzută_de_doctor/ prietenă/ iubiţi (întîmplători)/ regizori/ actriţa care o joacă - sandra, niciodată marilyn _văzută_de_marilyn. poate perspectiva asta lipseşte din spectacol cu un rost.
e.p.: sau poate că ceva din fiinţa ei s-a disipat într-atît în toţi ceilalţi că ei nu i-a mai rămas nimic. doar fantomaticul şi dezarticulatul „trebuie să muncim pămîntul, mytia!”
o.s.: poate. oricum, asocierea lui marilyn cu dostoievschi e bizară la prima vedere. poate chiar şi la a doua. chiar şi tuşa la chaplin (marilyn se află în vechiul studio al lui chaplin) pare ciudată. dar asta vine din stereotipia imaginii pe care o avem despre marilyn şi cred că asta demonstrează spectacolul.
...
e.p. : bună dimineaţa . uite, a mai trecut o zi, mă întorc cu gîndul la cele 2 reprezentaţii ale show-ului lui lupa şi am impresia că, în afară de combustia şi bogăţia interioară a actriţei, nu rămîn cu nimic. oare asta o fi fost intenţia lui lupa?
o.s.: nu cred că a vrut să videze spectacolul din jurul sandrei. cred că senzaţia de „nimic” este mai degrabă proiecţia lui marilyn, o exteriorizare a interiorului. în fond, asta e problema lui marilyn: e vidată de propria ei imagine.
e.p.: hmmm.... şi asta justifică şi mai mult momentul de confesiune al actriţei despre imposibilitatea de a o „juca" pe marilyn. s-a aliat, cum bine ai zis, cu grushenka din disperare. grushenka funcţionează ca un filtru cu ajutorul căruia personalitatea actriţei iese ca un abur la suprafaţă, iar marilyn rămîne doar un pretext,un simplu element declanşator. dar, mă rog, poate că faptul că am văzut de 2 ori show-ul, în două reprezentaţii ciudat de diferite, mă face să simt lucrurile în felul ăsta. şi poate că punctul meu de vedere e unul foarte subiectiv, al actorului spectator care, mai ales la genul ăsta de spectacol, poate genera o empatie mai aparte...
o.s.: apropo de actorul - spectator: ai empatizat cu spectacolul ca actor sau ca spectator? mă întreb foarte serios cum reacţionează publicul (dintr-un oraş mic, dar nu neapărat conservator) la un astfel de discurs dramatic, vizual psihanalitic şi la o astfel de estetică îndrăzneaţă (nu am văzut afişul, dar sper că scria „interzis sub 18 ani”).
e.p. : păi e clar că am empatizat ca actor şi sînt sigură că e perfect normal. eu cred că publicul a fost destul de impresionat de spectacol, am stat de vorbă cu cîţiva,unii chiar foarte fericiţi că s-a jucat la ei în oraş un spectacol de aşa factură. nu ştiu nimic despre limita de vîrstă, o să întreb, daca vrei. mie îmi face tare bine discuţia asta cu tine despre show-ul lui lupa, să ştii, şi îţi mulţumesc mult pentru asta.
o.s.: ai juca un rol ca ăsta? dincolo de bogăţia psihologică şi de estetica visual - pop, este un rol care fragilizează actriţa. conţine nuditate explicită (scena de sex fără sex este una dintre cele mai poetice expresii ale vulnerabilităţii pe care am văzut-o vreodată în teatru).
e.p. : hmm, greu de zis... la genul ăsta de scufundări interioare mă arunc cu mare avînt de obicei, dar mi se întîmplă şi să mă întorc din drum sau să mă opresc la un anumit nivel dacă simt că partenerul de scufundare (în cazul ăsta, regizorul, fireşte) e un fals companion sau unul comod sau egoist. nu ştiu dacă aş putea juca un asemenea rol. posibil că nu. dar de un lucru sînt foarte sigură şi anume că Sandra Korzeniak e o actriţă minunată pe care mi-aş dori să o văd şi în alte spectacole. în schimb, nu am nici o curiozitate faţă de alte creaţii ale domnului lupa. nu îmi doresc să văd Factory 2... dar îi ador pe foştii lui elevi, klata şi warlikowski. chestii de feeling, aşa...
o.s. : auzi, elena, dar ţie îţi place marilyn?
e.p. : băi, sincer, n-am nici un fel de sentimente faţă de ea.
Teatr Dramatyczny, Varşovia
PERSONA. MARILYN
DISTRIBUŢIA: Sandra Korzeniak, Katarzyna Figura, Piotr Skiba, Władysław Kowalski, Marcin Bosak, Henryk Niebudek, Agnieszka Wosińska, Paweł Miśkiewicz, Agnieszka Roszkowska, Krzysztof Dracz, Andrzej Szeremeta, Marcin Tyrol, Adam Graczyk, Małgorzata Maślanka, Jolanta Olszewska, Marek Lisik
Muzicieni: Magdalena Bojanowicz (cello), Anna Sikorzak-Olek (harp), Barbara Skoczyńska (percussion instruments), Dariusz Pogłud (double bass), Krzysztof Zbijowski (clarinet)
Regia, scenariul şi scenografia: Krystian Lupa
Muzica: Paweł Szymański
Costumele: Piotr Skiba
Video: Jan Przyłuski
Foto: Katarzyna Paletko
Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.
