1306 e un fel de 2046
El şi ea privesc oraşul. Stau sprijiniţi de balustradă, pe balconul camerei de la etajul al XV-lea al InterContinentalului. În miezul zilei, zgomotul oraşului e asurzitor. Vina principală aparţine şantierului de alături, de la Teatrul Naţional. Muncitorii au decopertat clădirea şi TNB arată dezolant, aşa, cu „capul” chel.
El şi ea privesc îndelung afară, fără să se atingă, fără să îşi vorbească, striviţi ca o bucată de carne de vită într-un hamburger. În faţă, oraşul impersonal, dar gălăgios, în spate, în cameră, spectatorii nedumeriţi, (poate) intimidaţi, şi între aceste coperţi, tăcerea unui cuplu.
Creat de Cosmin Manolescu împreună cu Catrinel Catană, Camera 1306 (I Am Myself) este un spectacol-instalaţie de cinci ore, pe care spectatorii - doar şase la fiecare show - pot să îl vadă fragmentar, cîte o oră, sau în calupuri de trei ore, într-un apartament al Hotelului InterContinental. În 9 iulie, reprezentaţia a îmbrăcat forma unui maraton de 12 ore. Camera 1306 este radiografia unui cuplu-burete urban, agresat de oraş, oameni şi tehnologii. Telefonul sună încăpăţînat, televizorul aberează cu violenţe marca Hollywood, talk-show-uri franţuzeşti despre politicile europene şi simpatice cartoons, Nina Simone & Jacques Brel se tînguiesc „ne me quitte pas”, dar nimic din toate astea nu agresează direct, doar intermediază o intruziune de neevitat. Intimitatea îşi modifică limitele, devine involuntar permisivă, cuplul se configurează ca un catalizator al mediului, se (dez)armonizează în funcţie de acesta. Publicul intră în procesul de (dez)articulare a relaţiei, contactul performerilor cu spectatorii este direct, trece de un simplu voyeurism, e o conştientizare a faptului că fiecare ne lăsăm amprenta asupra celor pe care îi întîlnim şi sîntem la rîndul nostru amprentaţi de toţi ceilalţi. Purtăm urmele comunităţii chiar şi în cea mai adîncă singurătate.
Dragostea/ erotismul nu mai sînt experienţe intime, ele se demitizează într-un dans sub pilotă şi unul sub duş (pentru spectatorii norocoşi, căci trebuie să asiste la spectacol exact în ora cu pricina). Cuplul poartă stigmatele relaţionale tipice: legăturile sînt sufocante (legaţi unul de altul cu funde, cei doi se mişcă spasmodic), există tentaţia (imprevizibilă) a celui de-al treilea, apropierile pierd din tandreţe, se instalează tăceri şi o anume distanţă. Relaţia nu moare, cel puţin nu sub ochii noştri, doar se modifică, fără a deveni neapărat toxică.
Camera 1306 este fictivă (nici etajul al XIII-lea nu există), prin urmare ceea ce se întîmplă acolo e după puterea imaginaţiei fiecăruia, lucru care face conexiunea cu celebrul film al lui Wong Kar Wai, 2046 în care nu se ştie exact ce exprimă titlul, o cameră de hotel, un loc, un nume, o stare de spirit, oricum ceva imposibil de definit, misterios şi cu siguranţă, fragil.
Camera 1306 este fictivă (nici etajul al XIII-lea nu există), prin urmare ceea ce se întîmplă acolo e după puterea imaginaţiei fiecăruia, lucru care face conexiunea cu celebrul film al lui Wong Kar Wai, 2046 în care nu se ştie exact ce exprimă titlul, o cameră de hotel, un loc, un nume, o stare de spirit, oricum ceva imposibil de definit, misterios şi cu siguranţă, fragil.
Cosmin Manolescu şi Catrinel Catană explorează corpul ca pe un sistem de tensiuni pulsatile, traductibile într-un limbaj senzorial, iar fiecare spectator receptează un mesaj unic în funcţie de „traumele” proprii.
Am plecat cu o întrebare: cîţi sîntem într-o relaţie? Am şi un posibil răspuns: cel puţin trei, eu, el şi oraşul.
Următoarele reprezentaţii: 13 august şi 24 septembrie
Camera 1306 [I Am Myself]
spectacol-instalație pentru o cameră de hotel de Cosmin Manolescu
coregrafie & interpretare: Catrinel Catană & Cosmin Manolescu
management & comunicare: Ștefania Ferchedău
producători: Fundația Gabriela Tudor & Centrul Național al Dansului București
partener asociat: Hotel InterContinental București
foto: Irina Stelea
Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.
