Dezbatere despre proza scurtă la FILB 2011
Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), aflat la a patra ediţie, va avea loc anul acesta în perioada 7-9 decembrie, la Muzeului Ţăranului Român / Clubul Ţăranului.
Cea de-a doua seară a festivalului va găzdui o dezbatere despre proza scurtă, în prezenţa a doi manageri culturali care au proiecte dedicate acestei specii literare, Roman Simić (Croaţia) şi Declan Meade (Irlanda). Alături de cei doi se va afla Lavinia Branişte (România), scriitoarea care a debutat anul acesta în proză, la Casa de Pariuri Literare
Vor citi: Roman Simić – din povestirea Vulpi (traducere din limba croată de Octavia Nedelcu) & Lavinia Branişte, din volumul Cinci minute pe zi
Programul celor trei seri de Festival, aici
Roman Simić (Croaţia) – scriitor, dar şi organizator şi director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb” (unul dintre cele mai importante festivaluri europene dedicate prozei scurte)
Declan Meade (Irlanda) – editor al revistei The Stinging Fly – al cărei principal obiectiv este să promoveze textele scriitorilor debutanţi din Irlanda şi din lume, asigurînd de asemenea una dintre cele mai vizibile platforme de lansare pentru autorii de proză scurtă –, fondator al editurii cu acelaşi nume
Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB) este un proiect independent, iniţiat şi coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu.