Sfîrșitul navetelor spațiale
Acum treizeci de ani, mai precis în seara zilei de 15 aprilie a anului 1981, Televiziunea Română prezenta, în pauza meciului de fotbal Danemarca - România, un scurt documentar despre primul zbor al navetei spaţiale Columbia. Erau ani ai...
Între comunism şi nazism - interviu cu Anne APPLEBAUM
"Nu compar regimurile, ci lagărele şi sistemul în care funcţionau, ceea ce e puţin diferit. Cred că ambele sînt îngrozitoare şi unice, şi nu mă interesează care a fost mai rău. Nu cred că este o întrebare importantă şi, oricum, nu văd cum am putea măsura acest lucru. "
citiţi"Niciodată nu am ştiut mai multe despre creier şi bolile sale"
La doar 29 de ani, Sergiu Paşca se poate lăuda ca fiind prim autor al unuia dintre cele mai importante studii despre cauzele autismului, publicat recent în prestigioasa revistă Nature Medicine. Descoperirea a făcut vîlvă peste Ocean fiind prima în care cercetătorii au reuşit să studieze neuronii pacienţilor cu autism şi să testeze o substanţă capabilă să schimbe defectele constatate.
citiţiPow-Wow
Este o expresie intraductibilă, cu etimologie incertă, presupusă, totuşi, a veni din algonchină, limba unui străvechi trib de amerindieni. Originile şamanice – „vindecare şi spiritualizare“ – ale acestei sărbători, pentru că despre o sărbătoare este vorba, sînt vehement contestate de către indienii de pe continentul nord-american.
citiţiOrtodoxia rusofobă și relațiile cu Moscova
Salutară iniţiativa Dilemei vechi de a trata o temă de politică externă, „Rusia de azi“, într-o ţară în care ştirile externe ţin numai în cazuri rarisime prima pagină a presei, iar reflectarea acestor subiecte este în general superficială. Regretabilă însă uniformitatea opiniilor exprimate în ceea ce priveşte relaţiile româno-ruse.
citiţi
Fac parte dintr-o generaţie care a învăţat foarte greu să-şi spună opinia, să-şi verbalizeze gîndurile şi credinţele. Am fost învăţaţi de mici să nu spunem „afară“ ce auzim „în casă“, pentru că părinţii ar putea avea probleme, să îmbrăţişăm doar idealuri majoritare, în detrimentul celor personale, să ascultăm şi să repetăm, în loc să întrebăm şi să dezbatem.
citiţi
A-ţi da cu părerea despre de ce, cît şi cum îşi dau alţii cu părerea mi se pare un exerciţiu fabulos, ca şi cum te-ai juca cu oglinzi paralele. Fabulos şi atins uşor de ipocrizie. Dar, cum frumos se spune la manualele de jurnalism, „information is free, opinion is sacred“. După căderea comunismului, România a căpătat limbariţă.
citiţi
Trăim în România, nu în Franţa, Anglia sau SUA, or pentru această ţară trebuie să promovăm valoarea. Degeaba ne vom compara noi cu Oxford şi Paris, cînd ştim bine că tradiţia noastră universitară se duce cu chiu, cu vai spre mijlocul secolului al XIX-lea, degeaba ne batem cu pumnii în piept pentru criterii ISI, ERIH şi alte indexuri internaţionale, dacă nu vom încerca să facem curat în propria noastră ogradă.
citiţi
Început de august. Cald. Drum prost şi aglomerat. Porţiuni de şosea pe care poţi merge normal, decorate, ici şi colo, cînd nu te-aştepţi, de gropi discrete ca suprafaţă, dar foarte adînci. Parcă e o joacă absurdă, pornită de un tembel care stă ascuns şi se amuză. Dacă dai într-o groapă de-asta, ai toate şansele să pleci mai departe tractat sau pe o platformă.
citiţi
Cum se mai nasc eroii
După scufundarea navei Costa Concordia, comandantul Francesco Schettino a devenit personjaul negativ al întregii întîmplări, iar acuzaţia cea mai gravă a fost aceea că ar fi abandonat nava înainte ca toţi pasagerii să fie salvaţi. Italia a fost, bineînţeles, cuprinsă de o mare emoţie.
citiţiSă rîdem la revoluţie. Oscarul pancartelor
Dat fiind caracterul mic-burghez reacţionar al acestei rubrici, propun să vedem şi latura comică a evenimentelor. Se spun multe prostii zilele astea, unele colosale. Oamenii sînt prea serioşi, prea încruntaţi. Iar cei care se iau mai în serios decît e cazul, sînt cu totul amuzanţi.
citiţiAr trebui deschis balconul de la Universitate?
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
citiţiÎntîlnirea - cînd mai vine cineva
Genu Ionescu privi pe geamul care dădea în strada destul de aglomerată. Lumea trecătorilor era liniştită în acea zi. Toţi păreau că se plimbă. Pe marele bulevard de lîngă Teatrul Naţional, nu se găsea nici unul despre care să poţi spune că se grăbeşte undeva. „Am aflat că piesele mele au ajuns subiecte de examen la facultate."
citiţi
Păruiala
Am văzut zilele trecute, pe unul dintre Discovery-uri, un documentar despre obedienţa faţă de reguli şi despre resorturile violenţei. Nişte educatori, laolaltă cu psihologi şi medici de specialitate, căutau să explice de ce, de pildă, o persoană e mai degrabă vărsătoare de pumni în capul unui semen decît o alta.
citiţiOameni şi sîmbete (de altădată...)
Pe vremea copilăriei mele, sîmbetele aveau oarece tradiţie. Nu doar pentru că după-amiezele lor reprezentau începutul de weekend, ci pentru că la noi veneau, în fiecare sîmbătă, anumiţi musafiri. „La noi“ însemna la părinţii mei, de fapt: erau nişte prieteni de-ai lor care veneau sîmbătă de sîmbătă.
citiţiTineri între proteste şi resemnare
La ora la care scriu aceste rînduri, protestele au luat amploare: partidele de opoziţie şi-au adus propriii susţinători în stradă, iar rîndurile celor nealiniaţi politic au crescut. Primii, supuşi liderilor lor politici, cer demisia Guvernului şi, mai ales, a preşedintelui.
citiţi
