Stupori cotidiene

9 decembrie 2016
Cum se ratează o dezbatere jpeg

E tot mai vocal şi - s-ar zice - tot mai apreciat de popor discursul naţionalist, în varianta lui cea mai trivial-previzibilă: sîntem dirijaţi din afară (Bruxelles-SUA-Soros-unguri-masoni-oculta mondială), ni se cumpără ţara centrimetru cu centimetru (nu e clar cine o vinde), România e în pragul dezmembrării (dovada: un filmuleţ american, care explică unui public neştiutor unde e locul nostru pe hartă, care sînt cele trei mari diviziuni ale teritoriului naţional pe linia Carpaţilor şi în ce fel a fost marcată istoria noastră de aspiraţia spre unitate. Ergo: filmuleţul anticipează, perfid, o mare împărţeală a României în cel puţin trei regiuni distincte, în beneficiul unor venetici hrăpăreţi).îOK! Să fim cu ochii-n patru! Oricine „simte româneşte” pendulează între lacrima amară a victimei eterne (toată planeta are ceva contra noastră) şi strigătul de luptă al vitejiei strămoşeşti, gata să dea o lecţie definitivă duşmanilor. Emiţătorii acestui tip de discurs nu par să-şi dea seama că aduc românilor un mare prejudiciu de imagine: rezultă că sîntem nişte veşnici perdanţi ai istoriei, mereu oprimaţi, furaţi, hărţuiţi, fraieriţi, ameninţaţi. sîntem un fel de îngeraşi trişti, prost plasaţi, mînaţi din urmă spre exterminare. Tot ce putem spune în favoarea noastră e că, din cînd în cînd, devenim isterici: mămăliga explodează. sîntem gata să ne jertfim, să ne apărăm „sărăcia şi nevoile şi neamul” şi, în orice caz, îl avem pe Dumnezeu de partea noastră. Dumnezeu e atît de înamorat de calităţile noastre, încît putem fi siguri că, într-un tîrziu, ne va ajuta să învingem.

Pînă aici totul ar fi cum ar fi. Dar, foarte rapid, lucrurile evoluează spre stupefiant. O sumedenie de reportaje tragi-comice realizate prin satele patriei („vatră” a sufletului autohton) arată că neaşteptat de mulţi săteni, de toate vîrstele, nu ştiu unde se află România, nu leagă numele ţării de Europa şi n-au idee care sînt culorile steagului românesc! „Nu ştiu!”, „N-am observat!”, „Parcă e ceva cu albastru”, „E şi ceva maroniu pe-acolo, pe la mijloc” - iată cîteva dintre „tatonările” intervievaţilor. Dar asta n-ar fi nimic. Mult mai spectaculos e ce ne spun ultimile sondaje: partidul care agită cu încruntată vehemenţă flamura românismului obidit, partidul cu cel mai viril discurs naţionalist nu obţine mai mult de 3% din voturile electoratului patriotic. O primă explicaţie ar fi că românii sînt inteligenţi: nu se lasă păcăliţi de logoreea ieftină a unor cumpărători de voturi. O altă explicaţie ar fi că românii sînt pragmatici: le place să audă cîntece de dor şi jale, le place să li se spună că tot ce e rău prin preajmă e din cauza străinilor, dar cînd e vorba de vot schimbă, fără prejudecăţi, macazul: chestia cu ţara e mai mult aşa, „de suflet”. Însă partidul care ne place e cel care ne promite pensii mai mari şi taxe mai puţine. Cu ţărişoara… mai vedem. Deocamdată să ne vedem cu ceva mălai în buzunar. Românul e bine orientat: ştie că unii sînt cu taclaua sentimentală, alţii sînt cu bugetul. La un şpriţ, ascultă taclaua cu plăcere şi oftături. Dar ochi dulci nu face decît „băieţilor deştepţi”. De acord: „pe-aici nu se trece!”, dar pînă una alta trebuie să supravieţuim şi noi omeneşte, să tragem cîte-un chef, să boicotăm niţel istoria… Şi de altfel, în prag de alegeri, românii de prin partide se sfîşie sîngeros între ei, fără intervenţia străinilor. N-avem nevoie de lifte, oficine şi agenturi anti-româneşti ca să dăm la cap co-naţionalilor din „cealaltă tabără”. Ne descurcăm şi fără ei: „Jos românii care nu ne iubesc şi nu ne votează!” „Vom lua puterea din mîna românilor din partidele adverse”, Dăm cu ei (cu românii nealiniaţi) de pămînt de nu se văd!” Înapoi la monopartitism! Vom cîştiga, cu românismul pe România călcînd…

***

Altă stupoare: nu ştiu cum se face că retorica patriotică - neîndoielnic legitimă dacă e practicată cu înţelepciune şi dreaptă măsură, fără chiote de mahala, fără romanţe de mîna a doua, fără sloganuri de ţaţe - încape, de regulă, pe mîna unor mediocrităţi patente: inşi care se exprimă prost sau inexpresiv în limba maternă, care sînt vădit străini de cultura naţională, care sînt lipsiţi de anvergură reală şi îşi exercită volubilitatea doar pe latura cea mai convenţională a „ataşamentului” naţional.

Cîte un actor talentat, dar, năpădit, la senectute, de ispita show-ului patriotic şi convins, probabil, că e un fel de reincarnare a lui Tudor Vladimirescu, cîte un avocăţel cvasi-anonim, cu diplomă de la Universitatea „Spiru Haret” şi de la Academia de Poliţie, cîte un nătărău şmecher cu CV dubios (nu degeaba milionar în euro) şi tot soiul de alte „feţe palide” se agită pe mai toate canalele de televiziune fără prea mult spor: n-au contur, n-au consistenţă, n-au carismă. Şi, mai ales, n-au de raportat nimic din care să rezulte că binemerită de la patrie: vreun sacrificiu nobil, vreo ispravă decisivă, vreo performanţă impozantă. Nimic. Doar „papagal” şi gălăgioase jocuri de gleznă. Cu asemenea „lideri”, „românismul” nu poate sfîrşi decît cu oiştea-n gard.

***

Încă o stupoare, în continuarea celei de mai sus: nu ştiu cum se face că România e plină de cariere vide: personaje de calitate îndoielnică sau de o platitudine nevindecabilă ajung frecvent să deţină poziţii de vîrf. Dudui care ar fi putut conduce onorabil o alimentară de cartier, sau ar fi fost utile ca administratoare de bloc, domni „de comitet” care se pricep mai curînd la fotbal, buticari îndemînatici, foşti militari ţanţoşi, demagogi plicticoşi, jurişti de duzină etc. - sînt plasaţi (prin vot? prin aranjamente de gaşcă? prin brambureala autohtonă?) în poziţii de vedete publice pentru care n-au decît pregătirea pe care o oferă tupeul: devin deputaţi, senatori, primari, mahări de partid, analişti politici, doctori în toate ştiinţele posibile, pe scurt, impostori prin vocaţie, simboluri ale netrebniciei învingătoare.

La capătul atîtor stupori (mai sînt şi altele) îmi amintesc de o vorbă a lui Constantin Noica. A face ceva pentru ţară înseamnă, înainte de toate, a scăpa de „lăutărismul românesc”.

P.S. Constat că mulţi dintre vînătorii de străini de astăzi au suportat cu stoicism, adică fără să se manifeste „curajos”, stăpînirile de mai-an. Nu ştiu să-i fi văzut, de pildă, pe vreo baricadă împotriva dictaturii comuniste. Ori erau prea tineri, ori „rezistau prin cultură”. Acum însă s-a dat drumul la lupta fără riscuri. E marele moment al caftangiilor de carton. „Străini” au fost pe-aceste meleaguri cam tot timpul: romani, popoare nomade, turci, unguri, fanarioţi, nemţi, ruşi. Norocul nostru a fost că nu erau sorosisti! Aşa că ne-am acomodat cum-necum, pe baza tradiţionalei noastre ospitalităţi…

Articol apărut pe Blogurile Adevărul

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.