Prima ediție TIFF Oradea s-a încheiat duminică, 9 septembrie, după ce a adus în fața ecranelor de cinema, în doar 3 zile de festival, peste 5000 de spectatori, numeroși invitați și evenimente speciale care au ținut publicul în priză pînă noaptea tîrziu.

Deschiderea festivalului a strîns în Piața Unirii peste 1400 de orădeni, care s-au lăsat cuceriți de frumusețea misterioasă cu care au fost înzestrate meleagurile autohtone, la proiecția România neîmblînzită (r. Tom Barton-Humphreys). Documentarul, care a stabilit noi recorduri de public în cinematografele din România, a fost și cel mai popular film al primei ediții TIFF Oradea.

Cele aproape 30 de titluri incluse în selecția din acest an au umplut sălile în toate cele 6 spații partenere, aproape 2500 de bilete fiind achiziționate pe durata evenimentului, un mare procent încă de dinaintea începerii festivalului. Terasa Lokal a fost seară de seară plină de cinefili curioși să vadă selecția celor mai bune scurtmetraje de la TIFF 2018, în timp ce premierele românești au atras cei mai mulți spectatori. Proiecțiile cu cele mai multe bilete vîndute au fost Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude) -  laureat cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și propunerea României pentru nominalizările la categoria „Cel mai bun film străin” la Premiile Oscar 2019 și Nu mă atinge-mă! (r. Adina Pintilie) - marele cîștigător al Ursului de Aur la Berlin, ambele proiectate la Teatrul Regina Maria. În topul vînzărilor de bilete s-a aflat și Povestea unui pierde-vară, cel mai nou film al regizorului Paul Negoescu. Proiecția de la Cetate a fost urmată de întîlnirea spectatorilor cu Alexandru Papadopol și Crina Semciuc, într-una din cele mai vibrante sesiuni de Q&A a festivalului.

Ziua de sîmbătă le-a prilejuit orădenilor mult-așteptata întîlnire cu actorul Dorel Vișan, invitat de onoare la TIFF Oradea, recitalul de poezie „Omul și Taina lui” devenind un spectacol care a transpus publicul într-o atmosferă feerică timp de aproape două ore.

În cele 3 zile de festival, la Universitatea Partium au rulat 12 filme care au atras zilnic sute de spectatori, unul din momentele de vîrf fiind întîlnirea publicului cu actorul și regizorul Vlad Zamfirescu, imediat după premiera Secretul fericirii. Sinagoga Sion a fost gazda celor mai autentice evenimente și întîlniri - producția Exod de Suflete, filmată parțial în Oradea și proiectată în prezența regizorului Csaba Bereczki a încîntat zeci de orădeni în prima zi TIFF Oradea, în timp ce întîlnirea cu inconfundabila „voce a filmului românesc”, Irina Margareta Nistor, la cineconcertul Studentul din Praga, a umplut complet spațiul locașului.

După succesul primei ediții și interesul mare din partea publicului, TIFF Oradea va reveni în 2019 cu ediția a 2-a, între 6 și 8 septembrie.

Mai multe detalii pe www.tiff.ro sau www.facebook.com/TransilvaniaIFF.