Într-o zi (care putea fi marţi, dar nu era), profesorul Mignus a văzut un om, într-un loc. Părea să fie acelaşi.

Cînd s-a apropiat de el, a observat că ticăia. „De ce ticăi?“, l-a întrebat. „Ca să dispar“, i-a răspuns omul. „Ticăind?“, s-a mirat profesorul. „Bineînţeles“, a spus omul, „doar n-o să ţip.“ „Aşa e“, a recunoscut profesorul, „cu ţipetele nu ajungi departe. Dar ai încercat să bubui?“

Omul nu încercase, poate dintr-o greşită înţelegere a zgomotului şi a efectelor pe care un zgomot le are. La sfatul profesorului, a început să bubuie, mai întîi temător, apoi (pe măsură ce prindea curaj) cu tot mai mult aplomb. În cîteva clipe a dispărut.

Profesorul Mignus a numit acest fenomen calea neantului şi l-a clasat în categoria dispariţiilor uşoare.

din volumul Despre, Editura Herg Benet, 2014.

Foto: Mihai Barbu