De ce s-a retras Hou Yifan din circuitul de șah feminin

30 mai 2016
De ce s a retras Hou Yifan din circuitul de șah feminin png

La Mamaia e în plină desfășurare campionatul european individual feminin, o competiție organizată de federația mondială de șah (FIDE) în premieră în România. Toată lumea bună e de față, cu o singură - dar notabilă - excepție. Absența campioanei mondiale, care fix în același timp joacă într-un puternic turneu masculin, e însă perfect explicabilă.

De la Kasparov încoace nu s-a mai întâmplat ca un campion mondial la șah să își anunțe intenția de a renunța la titlu de bunăvoie. Dar chinezoaicei Hou Yifan, ca și predecesorului său, i s-a părut că a îndurat destule din partea FIDE. De ani de zile - a spus ea - tot propune reformarea campionatului mondial, dar nimeni dintre oficiali nu o bagă în seamă. Așa că a anunțat că se retrage din circuitul competițional feminin și nici nu își va mai apăra titlul de campioană mondială. Va juca în continuare, dar numai în turnee masculine sau mixte.

De unde provin neînțelegerile? La masculin, pretendenții la titlul mondial joacă mai multe turnee de calificări. Calificații joacă apoi așa-numitul turneu al candidaților, iar cel ce îl câștigă devine șalanger la titlul mondial. O dată la doi ani e organizat un meci între deținătorul titlului și șalanger. La feminin, toate pretendentele, inclusiv deținătoarea titlului, joacă un turneu eliminatoriu și cine îl câștigă devine noua campioană mondială. Turneul eliminatoriu constă în mini-meciuri de două partide și se ține anual.

Hou Yifan spune că i-a propus federației ca sistemul feminin să fie identic cu cel mixt. FIDE ar fi refuzat, afirmând că nu ar găsi sponsori pentru acest format. Atunci, a mai încercat chinezoaica în vârstă de 22 de ani, măcar câștigătoarea turneului eliminatoriu să fie declarată șalanger, ci nu încoronată direct campioană, iar între șalanger și campioană să se joace un meci, dacă se poate o dată la doi ani. La care federația ar fi răspuns că se mai gândește. Și se tot gândește, de ani de zile, ceea ce a făcut-o pe Hou Yifan să își piardă răbdarea și să-și anunțe retragerea din circuitul feminin.

Acum, drept e că printre femei Hou Yifan nu își mai găsea adversare de mai multă vreme. Ratingul ei actual (mai 2016) este de 2663 de puncte ELO. Ca idee, cel mai bun șahist din România, Constantin Lupulescu, are ELO 2620. Iar următoarea șahistă ca și rating după Hou Yifan este indianca Humpy Koneru, cu 2575 de puncte ELO. Hou Yifan joacă de mai multă vreme de la egal la egal cu șahiștii de top, în clasamentul per total mondial plasându-se pe locul 85. Este cea mai tânără campioană mondială din istorie, ea câștigând titlul suprem în șah pentru prima oară la 16 ani. Apoi l-a mai câștigat și pierdut de câteva ori, o dată și prin forfait. Chiar dacă nu a ajuns în top 10 ca odinioară Judith Polgar, care era și ea dezinteresată de titlul mondial feminin, mulți spun că are toate șansele să devină și mai bună decât unguroaica, retrasă din activitatea competițională în 2014. Așa că la valoarea ei, cu câteva intrări în turneele de vârf, pe care dealtfel le-a și bifat în ultimii doi ani, Hou Yifan ar fi mai câștigată din punct de vedere financiar decât dacă ar rămâne atârnată de calendarul competițional feminin impus de FIDE. Este destulă logică în varianta Hou (Yifan e numele mic) de desfășurare a ciclului campionatului mondial de șah feminin, dar despărțirea de FIDE este și o mutare financiară bună din partea campioanei chineze.

Diagrama săptămânii
Soluția diagramei 8 (vezi foto 2) va fi publicată săptămâna viitoare, în cadrul rubricii online “În alb și negru”.

Soluția diagramei 7 de săptămâna trecută: 1... Txa3! și acum dacă 2. bxa3, atunci 2... Dxa1+ 3. T(D)b1 Te1+ urmat de mat; 2. Txa3 De1+ urmat de mat; 2. Dxa3 De1+ urmat de mat.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto 1: Hou Yifan e asaltată de ziariști la un turneu în desfășurare în Azerbaidjan; toți ceilalți nouă jucători din turneu sunt bărbați.

Foto 2: Shamkir Chess, mai 2016

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

microunde istock jpg
5 alimente care nu trebuie niciodată încălzite la microunde. Își pierd complet gustul
Cuptorul cu microunde este, fără doar și poate, unul dintre cele mai utile aparate electrocasnice din bucătăria noastră. Însă, indiferent de cât de ușor ar fi să îl folosim la gătit, este important să știm că există unele alimente care nu trebuie puse niciodată în cuptorul cu microunde.
tiktok shutter1 jpeg
Un judecător a blocat o parte din acordul încheiat între SUA și TikTok privind protecţia copiilor. 100 de milioane de dolari în joc
Un judecător federal din California a respins provizoriu o parte a acordului de 400 de milioane de dolari încheiat între guvernul SUA şi TikTok pentru soluţionarea acuzaţiilor privind încălcarea confidenţialităţii copiilor, ceea ce ar putea menţine compania sub o supraveghere suplimentară.
Centrul Vechi din București FOTO shutterstock
Bucureștiul împlinește 567 de ani: ziua în care Țepeș l-a pus pe harta istoriei. Programul evenimentelor din Capitală
Duminică, 20 septembrie, s-au împlinit 567 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, într-un document emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești.
Sosirea premierului desemnat, Siegfried Mureșan, in Parlamentul Romaniei, in Bucuresti 18 septembrie 2026.
Siegfried Mureșan anunță că nu stinge lumina după Bojolan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, desemnat oficial ca propunere pentru funcția de prim-ministru al României de către președintele Nicușor Dan, a transmis sâmbătă dimineață că va păstrra linia adoptată de premierul interimar Ilie Bolojan.
Screenshot 2026 09 16 at 19 41 34 png
Odiseea manualului școlar repetent. Specialist: „Sistemul funcționează după o procedură care face aproape inevitabilă întârzierea”
Două probleme au rămas constante în educația românească de-a lungul ultimilor ani: salariile mici ale profesorilor și manualele care ajung cu întârziere la începutul anului școlar. „Weekend Adevărul“ explică traseul manualului, de la programă la ghiozdan, și motivele pentru care întârzierile au deve
The political situation in Wallachia in the first half of the 13th century according to the Diploma of the Joannites, circa 1247 png
Cine au fost adevărații „părinți fondatori” ai Valahiei. Conducătorii misterioși care stăpâneau ținuturi bogate și au cucerit teritorii ungurești
Primul voievod valah atestat vreodată în istorie a fost un personaj misterios care stăpânea inclusiv o parte din Transilvania de astăzi. Era un lider militar puternic, avea o țară bogată și reușise să-și însușească inclusiv teritorii stăpânite de unguri.
Seminte de dovleac FOTO Shutterstock jpg
Mănânci semințe de dovleac? Ce beneficii au pentru organism și de ce trebuie consumate cu moderație
Semințele de dovleac sunt o gustare populară în țara noastră, dar numai puțini oameni se gândesc și la beneficiile pentru sănătate pe care aceste semințe le pot avea. Potrivit medicilor nutriționiști, aceste semințe sunt foarte bogate în proteine, magneziu și în alți nutrienți importanți.
Aliaksei Emily si Massimo pe Via Transilvanica  Grup Via Transilvanica jpg
„Nu am întâlnit în viața mea oameni mai primitori”. Străinii care au străbătut în 2026 Via Transilvanica, uimiți de România
Drumeți din Belarus, Statele Unite, Italia și alte țări au parcurs în 2026 sute sau chiar peste 1.400 de kilometri pe Via Transilvanica. Dincolo de peisaje și provocările traseului, cei mai mulți spun că au rămas impresionați de ospitalitatea românilor și de întâlnirile avute pe drum.
cheile bahluiului (24) jpg
Peisaje desprinse din Jurassic Park, în nordul României. Cum ajungi în locurile sculptate de ape preistorice și ce priveliști te așteaptă
În nordul extrem al României, în mijlocul unor codri seculari, se află o minune a naturii puțin cunoscută publicului larg: un canion săpat în gresie, într-o rezervație forestieră spectaculoasă, care te transportă în universul Jurassic Park.