(text apărut în Dilema veche, nr. 164, 30 martie 2007)

Pe nazişti nu-i prea citează nimeni, cu excepţia lui Goebbels, care a spus: "De cîte ori aud cuvîntul cultură, îmi vine să pun mîna pe revolver". Spunînd acestea, Goebbels voia să spună că i-ar împuşca pe toţi intelectualii (evrei) pentru că aceştia ar citi mai multe cărţi decît ar avea el. Nu poţi împuşca un cuvînt, cum ar fi "cultură", dar poţi, cu siguranţă, să-i împuşti pe oamenii pe care îi consideri "de cultură" sau "cultivaţi". Goebbels era un ucigaş, fără urmă de îndoială, dar cariera cuvîntului "cultură" mă lasă mut. Cuvîntul s-a detaşat nespus de orice entitate însufleţită care l-ar putea conţine şi a făcut carieră de capul lui, ca un balon care nu s-ar mai opri din umflat. Toate cele, se spune azi, au o "cultură". Avem "cultură nazistă", avem "cultură corporatistă" şi fiecare oraş are propria sa cultură (Cleveland, Detroit, Newark, New Orleans). Puneţi "cultura" în faţa oricărui substantiv la genitiv şi nu veţi stîrni prea mari proteste. Am o prietenă care a fost angajată ca să schimbe "cultura instituţională" a unei mari companii şi şi-a dat demisia după o lună, pentru că nu a reuşit să-şi bage colţii în noţiunea de "cultură". Ştia că ceea ce se cerea făcut era să dea afară o seamă de angajaţi şi să instaureze un nou cod etic, dar "cultura"? Ei, asta era ca şi seminţele de narcisă. Ca să le schimbi, trebuie să pleci de pe Pămînt.

Scopul termenului "cultură" este, în zilele noastre, să exprime ceva mare şi butucănos, dar care are, cu toate acestea, cîteva trăsături specifice. Este o prescurtare pentru atmosferă, numai că, în loc de nori şi vapori, este compusă din gînduri, idei, oameni şi proceduri de operare. Istoricilor şi arheologilor, termenul "cultură" le-a picat la îndemînă cînd a fost să vorbească de trecutul omenirii, dar şi aici bîntuie inflaţia. Cînd spui "cultura neolitică", e un mod lesnicios de a sări peste cîteva sute de mii de ani, dar cînd spui "cultura Vichy", transformi substantivul într-un adjectiv, un calificativ cu vagi semnificaţii.

Cuvîntul "cultură" are semnificaţii fie pozitive, fie negative, depinde de ce anume crezi deja despre obiectul pe care îl descrie. "Cultura New Orleans-ului" înseamnă, în general, lucruri bune: muzică, potol, oameni lenevoşi, festivaluri de stradă. Este invocată pentru a aduce în oraş turişti şi afaceri. Fără îndoială, există o cultură la rădăcina acestui gumbo umflat, dar acea cultură nu este aşa de uşor de descris. Înainte de orice, cultura aceea este sărăcie: expresia unor oameni care nu-şi permiteau să ia lucruri de-a gata. Majoritatea americanilor ar aprecia aşa ceva numai dacă o pot lua de-a gata, la pachet. Cultura live din New Orleans, ca de oriunde altundeva, este greu de împachetat, pentru că este o activitate artistică în permanentă schimbare, al cărei scop este să anuleze chestii precum "cultura lui..." sau "cultura din...". Cu alte cuvinte, majoritatea chestiilor pe care marketerii, jurnaliştii şi universitarii le numesc "cultură", nu sînt.

Ezra Pound numea chestia originală "kultchur", pentru a descrie o activitate, mai degrabă decât un calificativ. Din păcate, acel "k" este mai aproape de Goebbels decît de iaurt, aşa că nu ne mai este de prea mult folos acum. În Europa secolului al XX-lea, o persoană "cultivată" era un profesionist, nu un artist. Cultura acestui tip de "cultivat" însemna să te ţii la curent cu modele intelectuale şi cultura în care era marinat mergea de la clasici la ultimul răcnet al kitsch-ului. Nici un artist care se respecta nu vorbea, pînă la finele (foarte tîrziul fine!) al secolului al XX-lea, de chestii precum "cultura din Bali". În America, noi nu prea avem tipi din ăştia, dar avem o mulţime de PR-işi care au găsit că pot plasa cuvîntul pe piaţă.

Singurul lucru mai nasol decît "cultură" este alăturarea lui "creativă". Ei, atunci îmi vine mie să pun mîna pe creioanele mele roşii, amîndouă.

traducere de Ioana AVĂDANI