Ca pe vremea războiului
În România, nu există o revistă de șah. Mai sînt site-uri, mai sînt emisiuni, mai sînt rubrici de șah – cum e și cea de față –, dar o revistă dedicată șahului nu mai există. Și situația nu e de azi, de ieri, ci din 2012, de cînd a sucombat și revista Gambit editată de Elisabeta Polihroniade. Înaintea ei, Revista Română de Șah, apărută în 1925, își dăduse obștescul sfîrșit în 1992. O singură dată în istorie, în România, a mai existat o perioadă așa de lungă în care nu s-a tipărit vreo revistă de șah, și anume între 1940 și 1947, respectiv perioada celui de-al Doilea Război Mondial și anii dificili imediat următori. De ce e așa de greu de scos o revistă de șah în România?
Întrebarea și-au pus-o și cei ce au reluat editarea Revistei Române de Șah în ianuarie 1947, după întreruperea din timpul războiului. Directorul de atunci (și de dinainte) al revistei, scriitorul Mihail Sadoveanu, este unul dintre cei ce au răspuns la ea. Nu era un răspuns în premieră, îl mai formulase și înainte de 1940. Și nu voi face altceva acum decît să îl redau.
Articolul de o pagină al lui Mihail Sadoveanu apare cu portretul autorului și cu titulaturile deținute de acesta, în limba franceză: Directeur de la R. R. Ș., Membre de l’Academie Roumaine, President de la Chambre de Deputes (Directorul R.R.Ș., Membru al Academiei Române, Președintele Camerei Deputaților). De precizat că Sadoveanu le permisese comuniștilor, proaspăt cîștigători prin fraudă ai alegerilor generale, să îl folosească pe post de mascotă a noului regim. Pentru reînviata revistă el putea avea așadar, pe lîngă calitatea mai veche de patron spiritual, și pe cea de garant politic. În articol, el începe prin a face elogiul celor ce au publicat revista, acum și atunci, cu sacrificii personale, pe timpul și pe banii lor. Deplînge „lumea noastră șahistă puțintică și sărăcuță” și se lansează apoi într-o critică la adresa șahiștilor înșiși. Șahiștilor, scrie Sadoveanu, „le trebuie cultură” și un anume „stadiu intelectual”. „În societatea noastră sînt destui șahiști care preferă tablele și pokerul. Ca să devie șahiști, le mai trebuie literatură și cultură șahistă. Ași spune mai simplu: le trebuie cultură. Le trebuie un stadiu intelectual, în care distracțiile noastre, despărțite de instinctele josnice, rămîn în regiunea curată a acestui nobil sport al inteligenței. Domniile Voastre știți că la noi încă au trecere bacaraua și ruleta, care degradează demnitatea umană cît și stupefiantele. Cine a devenit șahist e apărat, în mare măsură, de atare decădere. Înainte de războiul ultim, șahiștii noștri pierdeau la table și poker abonamentul cuvenit Revistei Române de Șah”, explica Mihail Sadoveanu în anul 1947 starea financiară precară a Revistei Române de Șah.
Ca o paranteză, e de spus că și Sadoveanu făcuse un fel de sacrificiu personal scriind pe gratis la revistă. Nu unul material neapărat, dar măcar unul de principiu. El a fost cel dintîi scriitor care nu a mai acceptat să scrie pe gratis la feluritele publicații care îi solicitau colaborarea și cerea de la început să fie plătit, contribuind astfel semnificativ – consemnează istoricul literar Zigu Ornea – la ameliorarea statutului scriitorilor români. Și-a permis probabil să pună condiții și să fie ferm pentru că își știa valoarea. Păcat că nu a fost și un șahist la fel de bun precum a fost ca și scriitor, poate că ameliora și statutul șahiștilor.
P.S. Ce spun eu de reviste?! Cît e Bookfest-ul de mare, eu n-am văzut nici o carte de șah.
Diagrama săptămînii
Soluția diagramei 61 va fi publicată în ediția următoare a rubricii „În alb și negru”.
Soluția diagramei 60 din numărul precedent: 1... Txd6! 2. Dxd6 (dacă 2. exd6, urmează 2... De1+ urmat de mat) 2... Td8! 3. Dxe7 Td1#.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961) analizează o partidă de șah.
