Loc pentru celălalt

Publicat în Dilema Veche nr. 171 din 19 Mai 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Societăţile vechi premoderne erau construite pe teza atotprezenţei divine. "Cînd vei înceta să mă priveşti?", îi spune Iov lui Dumnezeu, "Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva?". Pînă în Renaştere şi chiar după ea, cetatea, ca şi omul cetăţii erau în mod firesc gîndiţi drept aflîndu-se în corespondenţă reală cu cosmosul, într-o analogie consistentă cu el. Iar cosmosul era plin de zei sau, pentru monoteisme, plin de înţelepciunea lui Dumnezeu. Era proiectat, condus, animat de această Înţelepciune. O temă comună multor tradiţii privea lumea drept fiind chiar trupul divinului. În ierarhia nivelelor sale, cosmosul era un organism animat de suflul transcendent. Nimic nu rămînea în afara prezenţei divine care susţinea ansamblul, care îşi manifesta în el atributele de milă şi putere. Cetatea, la rîndul ei, aplica în ordine politică şi socială acelaşi principiu al atotprezenţei divine. Ca să aibă realitate, stabilitate, durabilitate, cetatea trebuia să participe, cu toate dimensiunile sale, la această prezenţă, să-i pună în scenă ordinea totală, să întrupeze un arhetip cu care se afla în permanentă comunicare. Oraşele, statele, imperiile se dotau cu o "gardă spirituală", alcătuită din îngeri, sfinţi şi rugători, se înconjurau de "metereze" alcătuite din morminte de martiri, mînăstiri şi biserici, funcţionau ca entităţi ceresc-terestre. În secolul al XIII-lea, Veneţia triumfătoare şi-a reprezentat în gloria zidurilor de la San Marco predestinarea divină, vestită de înger şi garantată de relicva Sfîntului; a desfăşurat, înmuiat în aurul mozaicurilor, proiectul divin pe care comuna îl punea în operă. Dar chiar în secolul al XVI-lea, cînd puterea ei declina, Republica preasenină îşi mai păstra totuşi capacitatea de a se înfăţişa sieşi şi celorlalţi drept locul celei mai bune guvernări, drept un Paradis ceresc pe pămînt, concentrat al unei ordini universale reflectînd o supremă şi completă armonie. Cetatea, statul premodern lucrau cu un model de societate de tip organic, integrator, în care fiece individ şi grup îşi aveau funcţia stabilită în unitatea ansamblului. Pentru Platon, cetatea fericită este cea care voieşte să rămînă una. Era puţin loc, într-un asemenea model, pentru individualism şi "pluralism", pentru separarea între diferitele dimensiuni ale persoanei şi între diferitele domenii ale vieţii sociale, pentru ceea ce face profilul mentalităţii moderne, cu specificul şi cu riscurile ei. Chiar atunci cînd referinţa la divin legitima interese prea terestre, mai ales atunci, modelul de societate rămînea unul înglobant ori chiar "monopolist": ordinea lui oglindea sau pretindea să oglindească ordinea totală a universului, ca şi economia divină în ansamblul ei. Un asemenea model admitea greu o altă ordine, paralelă cu a sa şi la fel de legitimă. Admitea cu greu diferenţa, autonomia individului; nu lăsa loc - decît la margine şi diminuant - pentru un "celălalt" intens diferit: prin cultură, credinţă, opinie, prin distanţarea faţă de ordinea comun acceptată a cetăţii. În efortul de a gestiona fără rest întregul, modelul acesta era inspirat şi se simţea legitimat de teza atotputerii divinului, creatoare şi organizatoare de lume. El era, într-un fel, obiectivarea, la nivel social, a atotprezenţei Unului. De partea ei, modernitatea liberală nu se constituie şi nu se legitimează pe baza unor repere transcendente. Născută din distanţarea faţă de autoritatea religioasă, din integrarea administrativă a instituţiilor religiei în ordinea statului laic, modernitatea nu îşi propune să imite o ordine divină. Sigur că omul religios îşi are locul său în societăţile moderne, sigur că el îşi poate practica în interiorul lor valorile şi convingerile religioase. Mai mult, e larg recunoscut beneficiul pe care indivizii religioşi, instituţiile şi valorile religioase le aduc vieţii comunitare. Dar însuşi omul religios modern - dacă nu se iluzionează - nu mai concepe societatea în care trăieşte drept un organism sacral. El nu mai e membru al unei lumi unde fiece aspect al vieţii are un sens spiritual, imediat orientat spre divin. Dimpotrivă, chiar religios fiind, omul actual îşi concepe propria fiinţă drept împărţită în sectoare, distribuită în specialităţi care nu au a se îmbina neapărat într-o unitate regentată de transcendent. Dimensiunea religioasă este doar una dintre dimensiunile sale, din cînd în cînd activată. Coerenţa cu celelalte dimensiuni, influenţa ei asupra celorlalte dimensiuni nu este decît rareori grija ultimă a individului modern. Incoerenţe, tensiuni, contradicţii între dimensiunea spirituală şi celelalte dimensiuni existau din plin şi în cazul individului din societăţile sacrale; dar acolo această situaţie era considerată (sau măcar declarată) o carenţă, un păcat. Înseamnă oare că principiile cetăţii moderne - individualism, acceptarea de principiu a diversităţii convingerilor, competiţie politică de tip democratic - nu îşi mai află nici un corespondent în "atitudinile" divine? Înseamnă oare că omul religios nu poate accepta democraţia liberală decît ca pe un inconfort, un teritoriu ostil şi fără sens? Desigur, nu. Teza libertăţii, cu care omul e înzestrat prin definiţie de divin, îl face astăzi pe omul religios să accepte pluralismul, inclusiv religios; face Bisericile creştine să pledeze pentru libertatea religioasă şi de conştiinţă. Îi face pe unul, ca şi pe celelalte să accepte existenţa, legitimă din punct de vedere religios, a unui altul, cu toată alteritatea sa. Dar chiar înainte de crearea omului - fiinţă liberă, şi prin urmare eventual autonomizabilă faţă de divin - Dumnezeu are de rezolvat, ca să spunem aşa, problema alterităţii la nivelul ei originar. Căci fie că e vorba de gestul unui Dumnezeu creator, fie că e vorba despre emanaţia Unului sau despre manifestarea Principiului, lumea - pentru a apărea - necesită un "în afară" faţă de divin. Necesită un spaţiu diferit calitativ de domeniul dens al Fiinţei şi Suprafiinţei divine. Cum poate apărea un spaţiu gol, un spaţiu liber - condiţie de posibilitate a creaţiei - în care Dumnezeu să proiecteze entităţile ale căror arhetipuri stau în mintea lui? Dată fiind infinitatea Principiului, realitatea lui tare, atotcuprinzătoare, cum poate să apară un domeniu care, nefiind un domeniu al Fiinţei, este totuşi un domeniu de fiinţă? Dependent de Fiinţă, irigat de ea, dar totuşi supus condiţionărilor mundane. Acest ad extra, unde lumea este "aruncată", ajunge să pară tot atît de misterios ca interioritatea divină, unde lumea stă în perfecţiunea ei globală, inalterabilă. În încercarea de a gîndi posibilitatea unui ad extra, tradiţiile au mizat pe perfecţiunea divină: pe atotposibilitatea, nu pe atotputerea divină. Perfecţiunea este perfecţiune în măsura în care cuprinde toate posibilităţile realului, toate tipurile de posibilităţi, inclusiv cele care ţin de alteritatea faţă de divin. Perfecţiunea divină are printre perfecţiunile sale şi pe aceea de a menaja un spaţiu de altă calitate decît cea proprie, un spaţiu în care lumina divină să strălucească într-un "altceva". Mistica iudaică a tematizat procesul de apariţie a acestui "în afară" prin ceea ce se numeşte "contracţia" lui Dumnezeu. Prima mişcare divină, în actul creaţiei, nu este o mişcare de expansiune, de "ieşire", de manifestare, de desfăşurare a entităţilor interioare divinului într-o exterioritate. Prima mişcare a creaţiei - mişcarea ce asigură însuşi teritoriul unde va fi constituită lumea - constă într-o mişcare de retragere în Sine a lui Dumnezeu. El se retrage în interioritatea lui ultimă, în abisul său fără fund, se concentrează şi se cufundă în misterul său nemanifestabil. Iar, prin această mişcare de retragere, de "contracţie", el lasă să apară un "teritoriu liber", un teritoriu ce nu mai are densitatea Fiinţei sale transcendente, dar nu e lipsit totuşi de calitatea fiinţei; căci, în retragerea Sa, El îşi lasă acolo urmele: asemenea mării care, retrăgîndu-se, lasă să apară ţărmurile îmbibate de umiditatea ei. Există un pasaj al lui Hölderlin, potrivit căruia Dumnezeu îl creează pe om precum marea ţărmurile: retrăgîndu-se. Abia într-o a doua mişcare, de expansiune, Dumnezeu va desfăşura, în spaţiul astfel apărut, entităţile lumii, îi va da acesteia structura, îşi va manifesta în ea atotprezenţa. Interesant, în această concepţie, este faptul că manifestarea sau creaţia se întemeiază pe o mişcare de "interiorizare" a divinului. Pentru a face loc unui altceva, El se coboară în Sine, se cufundă în infinitatea lui cea mai vastă şi ascunsă, în nivelul lui cel mai adînc, cel mai intens divin. Posibilitatea creaţiei, a manifestării este doar consecinţa acestei întoarceri asupra Lui însuşi, acestei cunoaşteri de Sine în abisul Său ultim. Uneori tema aceasta e numită "autolimitarea lui Dumnezeu". Dar nu cred că e potrivit să fie numită astfel. Căci, aşa cum e gîndită de autorii spirituali ai diferitelor tradiţii, "contracţia" nu duce la limitarea divinului - decît cel mult din punctul nostru exterior, dinspre lume, de vedere. Dimpotrivă, în prima mişcare, Dumnezeu se coboară în propria ilimitare, în propriul străfund fără fund. Limita este ceva ce apare în spaţiul golit; e ceea ce, în mişcarea sa de retragere, Dumnezeu lasă să se manifeste şi să fie: un altceva decît El, care îşi are fiinţa datorită "urmei" fertilizante a divinului. Lumea şi omul - entităţi, prin exterioritatea lor, limitate - pot fi datorită faptului că divinul se concentrează în propria lui ilimitare. Ţinînd seama de această temă, putem privi lumea şi ne putem privi pe noi înşine drept o alteritate obţinută prin identificarea intensificată a divinului cu propriul străfund. Sîntem ca altceva, ca fiinţe libere - în comuniune, dar şi în distanţă faţă de divin - pentru că El s-a cunfundat în adîncul mării sale. Ne putem întoarce liberi spre El, sau putem ignora întoarcerea, pentru că El s-a întors spre sinele lui cel mai dînc. În lumina acestei teme, "ordinea democratică" poate căpăta expresivitate simbolică. Căci, în fond, exigenţa ei cea mai tare este aceea de a accepta ca celălalt să fie, în alteritatea lui. Ţi se cere să laşi spaţiu celuilalt, să priveşti drept legitimă existenţa unei alte concepţii, a unei alte perspective decît cea proprie. Iar potrivit temei noastre, asta nu înseamnă autolimitare silnică, stingheritoare. Înseamnă capacitatea de a te descoperi în propria interioritate, mai vast, mai "comprehensibil", mai cuprinzător decît în ordinea superficială a unor conflicte de putere şi a unor ciorovăieli de interese uneori penibil de limitative.

Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.