Alex TOCILESCU
Trei emhașesuri inedite
Alex TOCILESCUAm scris în cîmpul de căutare „Mircea Horia Simionescu“ și am apăsat pe „search“. În doar cîteva secunde am descoperit 424 de opere necunoscute mie, în care este menționat autorul român (sau o persoană cu același nume). Prin urmare, am decis să pun la dispoziție publicului larg rezumatele a trei dintre ele. Iată-le:
» Citește totToca, pentru prieteni
Alex TOCILESCUN-avea rost să petreacă timpul ăla puțin încercînd să-mi fie tată și, eventual, eșuînd, ci fiindu-mi prieten.
» Citește totCe-am avut şi ce-am pierdut
Alex TOCILESCUStăm așa și pălăvrăgim și ziua trece („Nu te duci la plajă? Sau faci și tu ca Toca, stătea o lună și mergea de patru ori la mare…“) și amintirile sînt în fiecare an aceleași, că nu mai are cine să facă altele noi, dar nu-i nimic, bine că le avem și pe astea. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti.
» Citește totDoamna de pe afişe
Alex TOCILESCUCoaliţia pentru Familie a depus o reclamaţie la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului privind o reclamă outdoor la un costum de baie, pe motiv că fotomodelul afişa o imagine „provocatoare de natura obținerii excitației sexual a privitorului” și „o jignire la adresa bărbaților, fiindcă sunt exploatate dorințele sexuale masculine”. Cum comentaţi?
» Citește tot„În casa noastră, pisicile portocalii se potrivesc cel mai bine“ – interviu cu scriitorul Alex TOCILESCU
Ana Maria SANDUE multă viață pe Facebook. Eu pot să trăiesc numai acolo. De exemplu, toți oamenii cu care mă întîlnesc mă întreabă ce-mi mai fac pisicile.
» Citește totMioriţa. Spot publicitar pentru radio
Alex TOCILESCUComandă chiar astăzi oaia vorbitoare Miorița, la doar 349 de lei, TVA inclus! Oaia vorbitoare Miorița, un produs 100% românesc, este antidotul perfect pentru singurătate, nesiguranță, paranoia sau plictiseală!
» Citește totO forţă nevăzută
Alex TOCILESCUCa în fiecare an, petrecerea de Sfîntul Alexandru începuse prost pentru mine; pe cît de multă lume venise, pe atît de puține cadouri primisem. Rolul meu părea să se reducă la cel de deschizător de ușă.
» Citește totMazăre şi Levis
Alex TOCILESCUSînt născut în 1977, iar în 1989 m-am mutat, de voie, de nevoie, în Germania; prin urmare, atît datorită vîrstei fragede la care am plecat, cît şi datorită locului în care m-am dus, jeanşii n-au apucat vreodată să însemne mare lucru pentru mine.
» Citește tot’84 şi ’89
Alex TOCILESCUPrima zi a fost, în cele din urmă, mult mai OK decît mă aşteptam. Ştiam, bineînţeles, şi să scriu, şi să citesc (de pe la 2 ani, conform maică-mii), dar cred că asta părea mai puţin şmecher decît faptul că puteam să zic că şapte ori paisprezece egal nouăzeci şi opt.
» Citește tot