Avînd în vedere tot hype-ul creat în jurul serialului Game of Thrones/Urzeala tronurilor, încă dinaintea difuzării primului episod, e aproape imposibil să nu rămîi cu pofta de a vedea măcar un episod. Însă dacă nu ai citit cel puţin prima carte din seria fantasy A Song of Ice And Fire/ Cîntec de gheaţă şi foc, de George R.R. Martin, primul episod al noii producţii HBO te poate lăsa într-o stare acută de confuzie. E ca şi cum ai vedea un oraş necunoscut dintr-o maşină care merge cu 120 km/h. Introducerea în lumea de tip medieval creată de George R.R. Martin e mult prea abruptă – sînt prezentate o mulţime de personaje, dintre care trei oricum mor în primele 15 minute, şi abia ai timp să respiri între atîtea scene violente şi perechi de sîni. Da, aşa ştii sigur că urmăreşti o producţie marca HBO şi da, creatorii serialului au promis că nu vor omite şi nici nu vor îndulci scenele de violenţă sîngeroasă şi de sex, care se regăsesc în carte. Citind însă mesajele de pe forumul HBO, aflu cu surprindere că cea mai problematică scenă din acest prim episod a fost de fapt tratată cît de elegant posibil în textul lui Martin. Şi ca să nu mă scandalizez în necunoştinţă de cauză, am început să citesc şi cartea.
 
Virgină de vînzare

În încercarea de a recîştiga tronul, Viserys Targaryen, membru al uneia dintre Marile Case din Westeros, aflat acum în exil împreună cu sora lui, plănuieşte o alianţă prin căsătorie cu luptătorii nomazi Dothraki. Astfel, o vinde pe sora lui, Daenerys, liderului Dothraki, Khal Drogo. Parada de măruntaie animale şi umane (o nuntă Dothraki fără cel puţin trei morţi ar fi plictisitoare) e greu de digerat, dar şi mai greu de digerat e scena de viol marital. E drept că între cei doi soţi există o barieră lingvistică, însă e clar că Drogo ştie prea bine sensul cuvîntului „nu“, iar lacrimile lui Daenerys ar trebui să fie suficiente. Totuşi, acesta nu pierde vremea şi o ia „ca pe o sclavă“. Complet diferit se derulează scena în carte. După nişte atingeri mai mult sau mai puţin ezitante, Drogo întreabă „Nu?“, iar Daenerys spune „Da“. Asta ar fi însemnat doar cîteva secunde în plus de filmare, pe care producătorii HBO şi le-ar fi permis. De ce au considerat scriitorii serialului că un viol ar fi un element mai important pentru acest arc sau pentru evoluţia personajului e un mister. Dimpotrivă, violul dăunează poveştii, iar asta se vede încă din al doilea episod. Aici, scena de sex, luată din context, e chiar feministă, pentru că o vedem pe Daenerys luînd controlul asupra propriei sexualităţi.

Însă în contextul creat de scriitorii serialului, totul devine neverosimil – scena aceasta, scena din al patrulea episod, în care Daenerys le ia apărarea oamenilor lui Drogo, precum şi faptul că în cele din urmă se îndrăgosteşte de acesta. Sau poate că doar suferă de Sindromul Stockholm (sau care o fi echivalentul în cultura Westeros).Pe lîngă faptul că scena de viol e problematică prin simpla sa existenţă, aceasta vine să-mi alimenteze suspiciunile de rasism. Poporul acesta ficţional, Dothraki, care ar fi echivalentul hispanicilor, şi sclavii lor negri nu vorbesc limba comună şi sînt consideraţi inferiori celor din Westeros şi se comportă ca nişte sălbatici. Şi exact ca un sălbatic a violat-o Drogo pe Daenerys. Faptul că ea ajunge să-l iubească nu-l face mai uman şi nici nu şterge cu buretele violul. Rămîne de văzut dacă personajul, care în carte e văzut doar prin ochii lui Daenerys, va evolua într-un mod pozitiv. Altfel, îi voi suspecta în continuare de porniri rasiste atît pe Martin, cît şi pe creatorii serialului.

O opţiune dezamăgitoare

Problema cu Game of Thrones e că rasismul şi sexismul pot fi foarte uşor justificate prin faptul că lumea creată e una de tip medieval. Însă ca nou-venită în lumea fantasy, am o nedumerire: dacă ai inventat o geografie, o istorie, o mitologie, o religie, o limbă, ce te opreşte să imaginezi structuri sociale diferite, roluri de gen diferite? Desigur, nu mă aştept ca genul fantasy să creeze (doar) lumi utopice, nici măcar mai bune. Dar oare e prea mult să mă aştept la lumi diferite? Fără a sugera că opera lui Martin ar fi nulă, mă întreb totuşi cu ce se deosebeşte Game of Thrones minus latura fantasy de un serial ca The Tudors/Dinastia Tudorilor, care e bazat pe fapte istorice reale. În ambele seriale abundă scenele violente, respectiv sexuale, avem intrigi şi decapitări, iar femeile sînt cetăţeni de rang secund. În Game of Thrones, femeile trebuie să navigheze într-o lume extrem de masculinizată, ceea ce poate da personaje feminine interesante, cum există de altfel şi în The Tudors. Însă tocmai pentru că Game of Thrones nu e bazat pe fapte istorice, păstrarea rolurilor de gen tradiţionale mi se pare o opţiune mai mult decît dezamăgitoare.

Într-un răspuns la mult discutatul articol al Giniei Bellafante din NY Times (aceasta face o generalizare-monstru spunînd că Game of Thrones, şi prin extensie întregul gen fantasy, poate plăcea doar bărbaţilor), Alyssa Rosenberg, de la The Atlantic, spune că odată cu secolul al XX-lea, autorii de fantasy au început să folosească poveştile pentru a imagina modalităţi prin care femeile să-şi aproprieze puteri care înainte le-au fost refuzate. Ei bine, dacă acesta ar fi într-adevăr cazul lui Game of Thrones, asta ar însemna că e un serial feminist, iar eu n-aş mai avea nici o obiecţie. Deşi m-a bucurat constatarea, încă de la al doilea episod, că doar lumea creată e una puternic patriarhală, iar serialul în sine nu e misogin, Game of Thrones e departe de a fi feminist, aşa cum susţin unele voci. Într-adevăr, există cîteva personaje feminine puternice şi bine conturate: Catelyn Stark, care porneşte într-o călătorie à la Vitoria Lipan pentru a afla cine i-a defenestrat fiul; Arya Stark, care de la o vîrstă fragedă refuză activităţile feminine, respectiv rolul tradiţional de soţie şi mamă, şi vrea să înveţe să se lupte cu sabia, ca fraţii ei (mai ales în cazul acestui personaj trebuie notat că respingerea rolului tradiţional atribuit femeilor prin adoptarea unor valori masculine nu are nimic de-a face cu o viziune feministă sănătoasă); şi bineînţeles, Daenerys, pe care o vedem în al patrulea episod înfruntîndu-şi fratele pentru prima dată şi a cărei evoluţie e cea mai promiţătoare. Ce fac însă restul personajelor feminine? Complotează, bîrfesc, visează la mariaje cu prinţi, iar majoritatea se ocupă cu satisfacerea poftelor carnale ale bărbaţilor.

În ciuda defectelor, Game of Thrones rămîne un serial care merită urmărit pentru complexitatea poveştii, pentru jocul actorilor (se remarcă Peter Dinklage în rolul lui Tyrion Lannister), pentru cinematografie, iar vestea bună e că nu trebuie să fii expert Dungeons and Dragons pentru a înţelege serialul (cei de la HBO au alcătuit un ghid online foarte util pentru cei care nu au citit cartea lui George R.R. Martin).

Anamaria Dobinciuc este absolventă a masteratului de Societate mediatică, Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj-Napoca.