În primăvara aceasta, am auzit pentru prima dată de Bilbor. A apărut, din senin, printre localităţile despre care îmi vorbea fata de la Meteo, la Realitatea TV. Zicea care vor fi temperaturile la Craiova, la Timişoara, la Iaşi, la Cluj-Napoca etc. şi la Bilbor. Prima dată am crezut că nu am auzit bine, dar dăţile următoare, cînd mi se spunea cum va fi vremea în oraşele importante ale ţării şi, neapărat, şi la Bilbor, am început să intru la idei. Poate că, peste noapte, a apărut un nou judeţ cu reşedinţa la Bilbor şi nu am auzit eu de mişcarea asta. Am căutat pe Internet şi am văzut că Bilborul este o comună din Harghita cu pînă în 3000 de locuitori. De ce ar fi interesantă o astfel de localitate pentru emisiunea Meteo a unei televiziuni cu acoperire naţională? 

Misterul interesului subit, vreme de cîteva săptămîni, al celor de la Realitatea TV pentru comuna harghiteană s-a elucidat ceva mai tîrziu, cînd am văzut, tot la televizor, reclama pentru o nouă apă minerală, izvorîtă dintr-un „loc pe care natura l-a protejat cum a ştiut mai bine“. Este vorba – ne spune vocea cavernoasă din off – despre „ţinutul neatins al Bilborului“. (E adevărat, la o populaţie de 3000 de locuitori, chiar putem să considerăm că e „neatins“!...) 

Prin urmare, cei de la Realitatea TV mi-au servit un teaser. Unul eficient, nimic de zis, din moment ce, iată, acum ştiu numele unei localităţi de care înainte n-aveam habar. Şi, după cum urmăreau, mi-au atras atenţia asupra noului produs cu acelaşi nume. Problema e că acest teaser a fost reclamă mascată – de aici şi eficienţa ei. Nu s-a aflat în calupul publicitar, nu a fost marcat în nici un fel ca publicitate şi mi-a fost vîndut ca informaţie de interes public. 

Exemplul acesta este grăitor pentru felul în care sînt păcălit, ca telespectator, de către televiziuni. Ceea ce pare că deserveşte interesul public este de multe ori animat de calcule comerciale sau politice, de aranjamente de culise, impure, manipulatorii. 

În altă ordine de idei, am aşteptat cu interes, sîmbăta trecută, noua emisiune a lui Florin Iaru de la Realitatea TV, Cubul lu’ Iaru. Voiam s-o văd pentru că mi-e simpatic Iaru şi mă amuză amestecul lui de inteligenţă, talent literar şi spirit adolescentin. Difuzarea emisiunii a fost întîrziată faţă de ora anunţată iniţial, dar eu n-am schimbat canalul şi am aşteptat, cuminte, să înceapă. Cînd, în sfîrşit, a început, am avut neplăcuta surpriză să aflu şi care sînt invitaţii: pe lîngă Remus Cernea, eternii Mugur Ciuvică şi Monica Tatoiu. Astfel, în ciuda moderatorului, emisiunea aceasta nouă a fost ca toate celelalte pe care le putem vedea pe micile noastre ecrane. 

Nu înţeleg de ce trebuie să-i văd tot timpul şi la toate talk-show-urile pe Mugur Ciuvică şi pe Monica Tatoiu, pe post de oameni ultracompetenţi şi gata să-şi dea cu părerea despre absolut orice. Mugur Ciuvică este un fost consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, care acum şi-a inventat o asociaţie, numită Grupul de Investigaţii Politice. De ce l-ar recomanda asta să ne împărtăşească zilnic din înţelepciunea lui – şi la Realitatea TV, şi la Antena 3? S-au terminat foştii consilieri prezidenţiali şi el a rămas singurul la care se poate apela? Monica Tatoiu este şefa Oriflame România. Bun, şi ce-i cu asta? De ce nu-l văd niciodată la televizor şi pe şeful (sau şefa) de la Avon România – ca să rămînem în aria aceluiaşi tip de business? 

Sînt oamenii aceştia aşa de sclipitori şi nu-mi dau eu seama? Sînt aşa de competenţi, încît orice emisiune ar suferi profund dacă nu i-ar avea invitaţi pe platou? 

Ca telespectator, te gîndeşti că producătorii de televiziune îşi aleg invitaţii în funcţie de competenţa lor şi de legătura pe care-o au cu tema de discuţie. Eşti naiv! Peste ceva timp, vei afla că indivizii pe care-i vezi seară de seară pe micul ecran sînt de fapt o marcă de apă minerală.