Un nou chip al laicităţii

Publicat în Dilema Veche nr. 743 din 17-23 mai 2018
Un nou chip al laicităţii jpeg

Dă Franţa – ori cel puţin preşedintele ei – un chip cu totul nou laicităţii sale? O laicitate nu neutru respectuoasă faţă de religie, ci doritoare de dialog, solicitantă faţă de credinţă? În 9 aprilie, la Collège des Bernardins, Emmanuel Macron a ţinut un discurs-program înaintea episcopilor francezi. Unii l-au numit „atac la adresa laicităţii“, alţii l-au socotit „istoric“. Oricum, acest discurs a trecut – mlădios, dar decis – peste o seamă de tabuuri „sacrosancte“ ale secularizării. Într-un stil ales, marcat de citate din patrimoniul intelectual al Franţei, pe un ton-aripă, el a pledat pentru un umanism spiritual necesar întregii societăţi. Iată cîteva puncte.

Raportul public-privat. Emmanuel Macron a susţinut apăsat că oamenii de credinţă care lucrează pentru binele comun o fac – îmbinat – în numele valorilor republicane şi al angajării lor religioase. Pentru o mulţime de francezi, cele două dimensiuni, spunea el, nu pot fi separate. Ele fac parte din metabolismul fiinţei lor, nu numai private, ci şi sociale. L-a invocat desigur pe Arnaud Beltrame, militarul care, în serviciul public, a dus această conjuncţie de devotamente pînă la sacrificiu. Potrivit lui Macron, angajarea creştină nu are a se manifesta în societate printr-un filtru civic neutralizant al specificităţii sale. Ea contribuie tocmai cu trăsătura ei aparte la organismul social. Îi aduce acestuia substanţa, ştiinţa ei, îndelung experimentată, despre uman.

Distincţia între privat şi public privitor la religie capătă astfel nu doar o nuanţă, ci o reorientare. S-a vorbit chiar despre o „schimbare de paradigmă“. Credinţa nu e de lăsat acasă, de reţinut în domeniul convingerilor intime sau al comunităţii de cult. Macron a declarat, împotriva unor clişee secularizante, că – în spaţiul public – credinţa/credinţele religioase nu pot fi înlocuite de o „religie de stat“. Nici modelul mai recent, prin care anumiţi cercetători descriu faptul religios contemporan, anume „publicizarea unui privat“ – presiune a convingerilor religioase pentru a-şi apăra interesele în spaţiul competitiv al societăţii mari – nu ar fi, în acest caz, adecvat. Credinţa era recunoscută ca aducîndu şi „înţelepciunea“, devotamentul, simţul pentru libertate, energia benefică într-o lume răscolită de crize, contradicţii, violenţă. Era îndemnată la dialog cu statul. Ba chiar era chemată să asume responsabilităţi politice.

Aşadar nu o laicitate mefientă faţă de religii. Nu una reticent respectuoasă faţă de ele. Nici chiar o laicitate ospitalieră faţă de religii. Macron propune o laicitate fidelă sie însăşi, dar interesată de religie, în dialog cu posibilităţile ei specifice. Potrivit lui, credinţa face parte – e de dorit să facă parte – din „sevele“ care să hrănească organismul social.

Nevoia de transcendenţă. Mai îndrăzneţ chiar, el a rostit de la înălţimea funcţiei sale termeni precum „absolut“, „transcendenţă“, „sacru“. I-a invocat drept termeni capitali pentru oamenii de credinţă, dar importanţi pentru mult mai mulţi, poate presimţiţi de orice fiinţă umană în al său „tremur“ lăuntric. Căutarea unui sens al vieţii, a miezului persoanei fac parte din structura umanului. Într-o societate absorbită de temporal, destructurată de relativism, spunea el, aceste căutări trebuie susţinute şi de politic. „E o urgenţă pentru politica noastră de astăzi să-şi regăsească înrădăcinarea în problema omului sau, pentru a vorbi împreună cu Emmanuel Mounier, a persoanei… Or, nu e cu putinţă să îna­intezi pe această cale fără a întîlni catolicismul care, de secole, adînceşte neobosit această interogaţie. Îşi adînceşte propria interogaţie în dialog cu celelalte religii.“

Tema persoanei – în nobleţea, căutarea şi fragilitatea ei –, temă spirituală, în fond, era invocată drept punct în care converg creştinismul, religiile în diversitatea lor, filozofia şi, în fond, „grija“ umanului unanim (fără ca libertatea conştiinţei să fie lezată). Comentînd discursul, Eric Vinson, politolog specizat în cercetarea faptului religios, vorbea despre o „decompartimentare“ a spiritualului. Acesta era repropus ca temă care nu priveşte doar sănătatea individului, ci şi a societăţii. În cuvintele lui Macron răzbătea acea întrebare a Simonei Weil: „O fărîmă de supranatural nu e oare, pentru o societate, de ordinul necesităţilor vitale?“

Un dialog al interogaţiilor. În sfîrşit, un alt punct remarcabil al discursului priveşte o foarte veche temă: cea a raportului între religie şi stat, între autoritatea spirituală şi guvernarea temporală. Recunoscută în dimensiunea ei non-temporală, „intempestivă“, Biserica e invitată, tocmai datorită perspectivei ei specifice, la dialog cu gestionarii politici ai temelor şi crizelor de societate. Dar – şi aici intervine noutatea – dialogul acesta nu e conceput ca un dialog al „puterilor“: putere de stat în dialog de putere cu puterea eclezială. Macron invita la un dialog al interogaţiilor, nu al sentinţelor, un dialog al umilităţilor conştiente că nu deţin soluţii, ci aproximează, rafinează drumul spre soluţie. „Schimburile noastre nu trebuie să se întemeieze pe soliditatea anumitor certitudini, ci pe fragilitatea a ceea ce ne pune întrebări şi, cîteodată, ne descumpăneşte. Trebuie să îndrăznim să ne întemeiem relaţia… pe împărtăşirea interogaţiei…“

Referindu-se la una din temele în care Biserica Catolică se investeşte astăzi – cea a problemei migranţilor –, Macron onora grija ei pentru cei fără apărare, fără voce, vulnerabili. Dar, pe de altă parte, spunea el, politicul, ca şi Biserica, trebuie să aibă grijă în aceeaşi măsură de capacitatea de primire a societăţii franceze, de coerenţa ei, de propriii cetăţeni, de propriii vulnerabili. Politicul, ca şi Biserica, sînt nevoiţi să lucreze cu tensiunea unor cerinţe opuse, în „intervalul“ lor, să „frămînte lutul“ contradictoriu al temporalului.

Vorbind despre interogaţia şi umilitatea căutărilor în dialog, pe de o parte, despre asumarea tensiunii, a contradicţiei, pe de altă parte, Emmanuel Macron nu propunea oare un stil neobişnuit astăzi, un fel de stil „spiritual“ atît politicului, cît şi Bisericii?

Dincolo de aripa sa, discursul însuşi, s-a spus, pune cîteva întrebări. „Decompartimentînd spiritualul“, Macron s-a adresat nu credinţei, nici creştinismului, ci catolicismului. Celelalte religii au fost adăugate ca un refren civilizat. Punînd accentul pe „înrădăcinarea politicului în problema persoanei“, el s-a adresat nu conştiinţelor, ci de la instituţie la instituţie: a vorbit Bisericii, ceea ce însemna Bisericii Catolice. Sigur că istoria Franţei e îndelung legată de prezenţa formativă a catolicismului, că celelalte confesiuni şi religii au aici o prezenţă mai recentă. Dar dacă „naţiunea franceză“ îşi recunoaşte „particularitatea de a gîndi universalele“ o va face oare ea în dialog preferenţial cu catolicismul, el însuşi aflat într-o reflecţie asupra sensului catolicităţii sale?

Oricum, discursul preşedintelui francez merge cu o admirabilă îndrăzneală pe calea nuanţei, a interogaţiei, a unui „umanism realist“. Dislocă tabuuri ce păreau de neclintit, are aripă spirituală şi intelectuală. Are curaj. Are stil. Şi e nevoie de stil în lumea noastră, măcinată de multe feluri de vulgaritate. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.