PNL - Le mal aimé
De la o vreme, primesc tot felul de ecouri din care rezultă că Partidul Naţional Liberal se simte neiubit. El vrea sa se împrospăteze cu oameni noi, vrea să cîştige alegerile, vrea sprijin şi înţelegere, vrea competenţe proaspete, membri curaţi, solidaritate. Iar lumea nu pricepe.
Cei solicitaţi să adere ezită sau refuză, prim-ministrul nu vrea să asume o identitate de partid, USR nu se lasă anexat, pe scurt, partidul dnei Gorghiu se simte boicotat pe nedrept şi asta, în defavoarea naţiei. Vor cîştiga din nou „the bad guys”. Şi nu din vina lor, a liberalilor, ci din vina noastră, a bombănitorilor, inapţi să punem umărul la propăşirea marelui şi vechiului partid. În ce mă priveşte, mă declar perplex, dacă nu direct iritat de acest tip de retorică. PNL a avut la dispoziţie ani întregi în care să se reformeze, să-şi dea seama că e în criză de portrete credibile, de „cadre” eficiente, de program coerent. Abia acum, în ceasul al doisprezecelea, a intrat în alertă. Vrea brusc o altă faţă, nepricepînd că înfăţişarea de acum a partidului nu e de natură să convingă şi să atragă resurse transfiguratoare.
În principiu, PNL ar fi trebuit să fie, din punctul meu de vedere, opţiunea politică salvatoare, în condiţiile în care PSD continuă să domine scena cu un aplomb descurajant. Echipa pesedistă, o echipă de penali aroganţi, şmecheri de gaşcă, cumetri de „aranjamente” lucrative, activişti obraznici stă cocoţată în vîrful sondajelor (e drept, cu sprijinul unui electorat cu criterii abisale şi pe fondul unui masiv absenteism la urne). Dar ideea că singura formă de a scăpa de lup este să votezi o ogradă de oi agitate nu mi se pare rentabilă… Mă aşteptam să am (să mi se livreze) o puzderie de argumente în favoarea partidului liberal. Nu fumigene triumfaliste („niciodată n-am fost aşa puternici”, „avem cel mai riguros program pentru viitoarea guvernare”, „Dumnezeu e liberal”, „avem un suport tot mai mare din partea populaţiei”, „oferim un mesaj clar de profesionalism”), nu penibile gîfîieli „tactice” (Denise Rifai ca soluţie de avarie, un rol pe care are meritul de a-l fi refuzat), nu victimizări insolente (noi vrem binele, dar sîntem singuri şi ghinionişti). Doamnele şi domnii liberali trebuiau mai demult să se întrebe dacă au membri pe măsura prestigiului marilor fondatori. Evident, nu putem produce la comandă garnituri de tipul Brătienilor, Ghiculeştilor, Rosetteştilor. Nu putem da peste noapte un Kogălniceanu sau un Spiru Haret. Dar n-ar fi de lepădat inşi ceva mai de ispravă, mai ţanţoşi, mai profilaţi, decît Ilie Bolojan, Mihai Barbu, Florian Roman, Florin Alexandru Alexe, Buşoi, Buda, Ben Oni Ardelean ş.a.m.d. Să nu se supere domnii de mai sus. Poate sînt oameni cumsecade şi pricepuţi. Dar prea n-a auzit nimeni de ei şi de marea majoritate a colegilor lor. Pe unii dintre aceşti colegi se întîmplă, e drept, să-i cunosc, dar şi ei par scufundaţi în inexpresive penumbre, în vreme ce alţii au „defectat” pe la ALDE (încropeala oportunistă a unui mediocru veleitar, înconjurat de „simpatizanţi” asemenea). Vechii liberali aveau în CV puşcăriile negre de la Sighet, Aiud, Gherla Jilava sau Rîmnicu-Vîlcea. Noii liberali - de-alde Relu Fenechiu, Secăşan, Frîncu, Chiuariu, Verginel (ah!) Gireadă, Pantiş, Roşca-Stănescu, ş.a. - populează aşezăminte mai „selecte”, dar cu condamnări mult mai puţin onorabile… Dacă nu vreţi să pierdeţi pe mîna voastră, încercaţi, cît de cît, să vă naşteţi!
Cu cine să votez? Cu partidul domnilor Buşoi, Buda şi Nicolăescu? Cu cei care au votat, alături de PSD, alegerile locale într-un singur tur? Cu marii constructori ai USL-ului, pe care, prin 2012, îi vedeam seară de seară înregimentaţi, la posturi de televiziune tristuţe, în tabăra Ponta, pentru ca acum să apeleze la solicitudinea mea electorală pentru a-i căsăpi partidul? Cu cei care îl dau afară din „rînduri” pe Toader Paleologu, dar îl cultivă pe Teodor Atanasiu, cel care susţine enormităţile de mătuşică grijulie ale doamnei Andronescu? Cu strategii marii bîlbîieli Marian Munteanu? Daţi-mi măcar un nume care să mă atragă, pe care să pot paria fără să risc prea mult! Dacă nu există, renunţaţi la politică! Dacă există şi nu iese în faţă din vina lui, nu merită încredere. Dacă există şi nu iese în faţă din vina „organizaţiei”, puneţi-vă cenuşă-n cap şi luaţi-o de la zero! Dar nu veniţi cu două luni înainte de scrutin să cîntaţi partitura fecioarei nemîngîiate şi să faceţi manevre jenante de racolare terapeutică. În orice caz, nu cu madam Gorghiu în frunte! Şi, mai ales, nu ieşiţi la rampă cu argumentul că şi „ăilalţi” sînt la fel, sau mai răi.
Tocmai asta e chestia: ca să fiţi votaţi trebuie să fiţi altfel şi mai buni. Dacă nu sînteţi în stare, avem ghinion. Şi voi şi noi, care am fi vrut să vă susţinem. Dar nu putem susţine un nor de ceaţă, un ghiveci insipid, o flaşnetă. Dacă nu vreţi să pierdeţi pe mîna voastră, încercaţi, cît de cît, să vă naşteţi!
P.S. Pînă una alta, n-am altă soluţie decît să votez USR.
Articol apărut pe Blogurile Adevărul
