„O poveste cu mafie despre un Romeo și Julieta sicilieni” – interviu cu regizorul Antonio PIAZZA

Regizorul italian Antonio Piazza (n. 1970) a venit în România cu cel mai recent film al său, Sicilian Ghost Story / O poveste siciliană, pe care îl co-regizează alături de Fabio Grassadonia, la ediția de anul trecut a Les Films de Cannes à Bucarest. A prezentat atunci filmul în avanpremieră publicului român, cu proiecții la București, dar și la Brașov și Arad. Sicilian Ghost Story intră în cinematografele românești începînd din 6 iulie.

Povestea filmului Sicilian Ghost Story / O poveste Siciliană pornește de la o întîmplare reală și dramatică petrecută în Sicilia dominată de mafie. Tînărul Giuseppe di Mateo a fost răpit și ucis cu scopul de a-l opri pe tatăl său să mai colaboreze cu poliția.

A fost un caz foarte mediatizat și s-a țesut o nebunie în jurul acestei povești în anii ’90 în Sicila. Tatăl lui Giuseppe di Mateo a oferit Poliției informații despre uciderea celebrului judecător Falcone și a soției acestuia, iar mafia i-a răpit fiul în speranța că scurgerea de informații se va opri. Doar că mafia n-a știut ce să facă efectiv cu acest băiat și n-a luat în calcul că deși i-au răpit fiul, tatăl o să continue. Neavînd altă soluție, mafia l-a ucis pe băiețel. Este o mărturie de-a dreptul tragică despre acei ani teribili pentru istoria Siciliei cu sute și sute de omoruri.

În ce fel v-a influențat în mod direct această poveste?

Și eu, și co-scenaristul și co-regizorul Fabio Grassadonia am crescut în acest mediu. Toată copilăria și adolescența ne-am petrecut-o în Palermo: îmi amintesc perfect cum pe prima pagina a ziarelor era în fiecare zi cîte o știre cu un omor și numărul lor tot creștea. Povestea lui Giuseppe este simbolul acelor vremuri. Nu doar pentru că era un copil ucis de mafie, ci pentru că, într-un sens mai larg, vorbea despre o lipsă de măsură la care se ajunsese. A fost foarte dureros și pentru mine, și pentru Fabio. Am decis să plecăm din Sicilia la un master, pur și simplu pentru că era atît de nefast climatul în Sicilia, aproape insuportabil. Nu ne cunoșteam încă, ne-am cunoscut abia la master, ca doi oameni care aleseseră să se mute în nordul Italiei fiindcă nu mai suportau să trăiască în Palermo.

V-ați dorit cu acest film să spuneți o altfel de poveste despre mafie?

A fost în mințile noastre mult timp. Încă de cînd am decis să începem să regizăm filme ne-am tot gîndit la povestea lui Giuseppe. Cred însă că ne-am temut că ar fi prea dureros pentru noi să o spunem din prima. Iar o abordare realistă a poveștii ar fi însemnat efectiv o retrăire a terorii.

Cum ați găsit cheia fantastică a filmului?

În 2011, înainte să facem Salvo, debutul nostru în lungmetraj, am citit proza scurtă a unui autor italian, inspirată și ea de cazul real al lui Giuseppe. Scriitorul îi atașase o dimensiune fantastică întregii povești. Ideea crucială pe care am luat-o din această lectură a fost că putem spune lucrurile din punctul de vedere al altcuiva, o colegă – în film – și nu la persoana întîi. Așa s-a produs declicul și am decis să transformăm povestea lui Giuseppe di Mateo într-un act de iubire. Să-i dăruim lui Giuseppe prin acest film toată iubirea de care n-a avut parte de-a lungul vieții. Apoi, dimensiunea fantastică este foarte aproape de modul în care ne place să facem cinema. Ne simțim mai conectați cu zona fantasticului, a visului. Luna, personajul principal al filmului, este cea care spune povestea și care visează mereu la Giuseppe. Și datorită acestui vis al ei, reușește imposibilul.

Pentru că ați menționat realitatea din Sicilia anilor ‘90, a fost și un risc să lansați acest film? Deși a trecut mult timp și există această dimensiune fantastică a poveștii, totuși, s-a întîmplat ca publicul din Sicilia să fie marcat într-un mod încă foarte personal?

Situația în Italia s-a schimbat mult. În anii ‘90, mafia era încă protejată de mulți politicieni. Apoi, toate partidele politice s-au prăbușit – erau corupți – și, dintr-odată, Poliția a început să facă arestări. De la politicieni, la oamenii din mafia siciliană. În Palermo, anul trecut, ­­­­numărul crimelor a fost zero. Așa că riscul lansării filmului nu a avut neapărat așa mare legătură cu mafia, cît cu o întrebarea: îl va accepta publicul sau va fi prea dureros? Ne interesa mai ales reacția pe care o vom avea în Sicilia, pentru că aceasta a și fost regiunea unde a trebuit să-i convingem pe distribuitori să ia filmul. Acum, rulează peste tot în Italia. Și ne-am dorit și am solicitat de la început, mai ales în Sicilia, ca filmul să fie proiectat pentru publicul tînăr – am invitat studenţii la proiecții. A avut un impact emoțional uriaș pentru ei. Mai ales că mulți nu știau povestea lui Giuseppe – peste ani, și mai ales în ceea ce privește publicul tînăr, povestea fusese uitată sau, în unele cazuri, era chiar complet necunoscută. A fost foarte important să le spunem tinerilor sicilieni că acest băiat, Giuseppe, a existat. Iar publicul din aceeași generație cu noi sau mai în vîrstă, cred că a reușit să accepte odată cu acest film că avem o rană ce trebuie vindecată.

De ce Sicilian Ghost Story și nu Sicilian Love Story?

Multor distribuitori le-ar fi plăcut ca filmul să se cheme Sicilian Love Story. (rîde) Pe distribuitorul francez chiar îl tentează să facă această schimbare. Mai ales că fantoma din filmul nostru este o fantomă pozitivă, benefică. Într-un fel, reprezintă spiritul lui Giuseppe care prinde viață din nou. În egală măsură, întruchipează fantoma amintirilor, a trecutului sicilienilor. Mesajul este că orice-ar fi, viața continuă și că putem merge înainte. Așa că ne-am gîndit la această fantomă în sensul mai puțin clasic, al unei fantome din filmele de groază, să spunem, genul acela de fantomă care sperie, ci la o fantomă cu puteri bune. Filmul este, pînă la urmă, unul romantic: o poveste cu mafie despre un Romeo și Julieta sicilieni.

a consemnat Ana-Maria ONISEI