E o secvență în filmul Copil de miercuri în care o tînără, care se află într-un tren ia din punga de lîngă ea un ursuleț de marțipan pe care-l privește cîteva secunde ca și cum ar fi fost ceva extrem de prețios. Desface apoi punga cu mare grijă, scoate ursulețul și desprinde baza pe care îi stau picioarele, ca o monedă albastră, tot de marțipan, și-o mănâncă.  Îl împachetează cu grijă, așează celofanul să nu se vadă ca a fost desfăcut și-l pune în pungă.

Fata e o adolescentă frumușică, îmbracată modest și merge cu trenul către orfelinatul în care a crescut, orfelinat unde se află și fiul ei. E ziua băiatului ei, mut, și-i duce cadouri.

Secvența asta despre copilăriile care se suprapun, despre dorințele de copil ale mamei care are puțin peste 18 ani, dar un copil de 3-4 ani (deci a devenit mamă cînd era încă o copilă) mi-a adus aminte de statisticile din România privind mamele minore.

E urîtă expresia asta ”mame minore”, pare ca le reduce din statutul de mamă, îl minimalizează, dar ea se referă la vîrstă, iar cifrele în România sînt îngrozitoare: peste 8000 de copile dau naștere unor copii în fiecare an. Sau, într-o altă raportare, din 1000 de sarcini noi, 43 sînt ale unor fetițe care au 14-15 ani.

E vorba despre sărăcie, lipsa educației (sexuale sau nu), aceleași lucruri care apar și în filmul Copil de miercuri – povestea acestei mame tinere care încearcă să se ridice în viață, își face o spălătorie cu ajutorul unei fundații, începe să cîștige bani ca să-și poată aduce copilul acasă, dar care se învîrte într-un cerc vicios generat de anturajul ei.

Copil de miercuri e un film greu de dus și de purtat, dar vorbește despre realități pe care le ignorăm pînă cînd ne lovesc în față, nu neapărat pe ecranul unui cinematograf.

Acum cîțiva ani, una dintre asociațiile care avea grijă de copiii abandonați din România mi-a trimis o statistică: 99% din copiii pînă în 18 ani instituționalizați în orfelinate nu își aleseseră niciodată hainele pe care să le poarte. Sau, nici măcar culoarea tricoului. Toți trăiau după regulile și pomana altora.

Și în asemenea condiții personalitatea lor nu mai exista, iar șansa lor de reabilitare, de a se ridica din sărăcie, era cumplit de mică.

Filmul Copil de miercuri e făcut de un regizor maghiar și actiunea pare că se petrece (doar) la ei, dar sînt cazuri similare în fiecare periferire de oraș mare din România, iar în orașele mici sau la sate… totul e o periferie.

Cristina Bazavan este blogger la www.bazavan.ro.

Cea de a XX-a ediție a Festivalului Filmului European se desfășoară în București (5-15 mai 2016), Baia Mare (13-15 mai), Cluj-Napoca (20-22 mai), Tg Mureș (20-22 mai), Hunedoara (27-29 mai) și Timișoara (27-29 mai). Programul complet: http://ffe.ro/Filme-Program.html.

Filmul Copil de miercuri (Ungaria, 2015), va fi prezentat la București pe 14 mai, la cinema Elvire Popesco și la Baia Mare pe 15 mai. Mai multe detalii despre film: http://ffe.ro/Filme-Program/Copilul-de-miercuri-(Ungaria).html.