Cum l-au omorît pe Balâţki nişte polonezi imaginari
Servilismul politic prinde din nou teren printre metehnele de aici sau de aiurea. Nu mă refer doar la numirea în posturi a clientelei, în disprețul competenței și al meritului, ci mai ales la cîntatul în struna șefului cel mare, alimentîndu-i ideile mai mult sau mai puţin paranoice. Am întîlnit în acest sens o poveste exemplară într-o carte a istoricului american Timothy Snyder*. Orice asemănare cu personaje contemporane ar fi să fie făcută însă pe socoteala cititorului.
În Ucraina sovietică a anilor ‘30, la cîrma NKVD-ului era un zelos executant al dorințelor spuse sau doar intuite ale lui Stalin. Vsevolod Balâțki (ortografiat în unele lucrări Balytskyi, în altele Balitski – vezi foto alăturat) a fost un vîrf de lance al politicii de înfometare a țăranilor ucraineni promovate de Stalin ca represalii faţă de împotrivirea acestora la colectivizare. El a dispus interzicerea migraţiei interne în Ucraina, condamnîndu-i astfel la moarte pe ţăranii care nu mai găseau nimic de mîncare în satele lor.
Pe cînd membrii partidului comunist ucrainean scriau la Moscova că țăranii nu au de unde scoate cotele supradimensionate de grîne care li se impuseseră, Stalin a fost de acord la sfîrşitul anului 1932 inclusiv cu rechiziționarea semințelor din Ucraina, fără de care nu se mai putea cultiva nimic în sezonul următor. A fost ultima lovitură pentru agricultura din „grînarul URSS-ului”, care se adăuga la dereglările produse de colectivizare, deportări, execuții și migrarea forței de muncă. Rezultatul a fost cea mai mare foamete înregistrată în Europa modernă, cu peste trei milioane de victime.
Stalin era conștient de consecințele deciziilor sale. De aceea, mulţi istorici sînt de acord că foametea din Ucraina, care a atins apogeul în primăvara anului 1933, a fost indusă premeditat. Dar chiar și un Stalin avea nevoie de o justificare pentru propriul cinism. A avansat mai multe explicaţii ireale, inclusiv că ţăranii ucraineni se înfometau singuri, în scopul compromiterii comunismului. Altă explicaţie a fost complotul extern, care ar fi căutat să saboteze Uniunea Sovietică ori de cîte ori aceasta înregistra cîte o victorie pe calea construirii socialismului.
Ultima teorie a fost îmbrăţişată pe loc de Balâţki. Şeful securităţii ucrainene a inventat o structură de spionaj, numită Organizaţia Militară Polonă, care ar fi acţionat pe teritoriul Ucrainei. Ea era cea care îi incita pe ţăranii ucraineni, dintre care mulţi sînt de origine poloneză. Periculoasa „structură” imaginară i-a fost iniţial utilă lui Balâţki. Nu doar că îi confirma teoriile lui Stalin, care trebuiau să fie infailibile. În cîrca ei se puteau pune virulenţa rezistenţei ţărăneşti, amploarea împotrivirii, chiar şi nevoia de noi resurse pentru securitatea locală. Cum scria Snyder, este totdeauna mai uşor să exploatezi presupusele acţiuni ale unei organizaţii care nu există. Unica legătură a organizaţiei cu realitatea era numele şi probabil că de la el îi venise lui Balâţki ideea. În Armata Polonă funcţionase într-adevăr o unitate de recunoaştere cu acest nume, dar războiul polono-bolşevic se încheiase de peste un deceniu şi tot de atunci Organizaţia Militară Polonă fusese dizolvată.
Mai trec cîţiva ani, nu foarte mulţi, şi în mintea lui Stalin se cristalizează o nouă fixaţie. URSS-ul e împresurat de comploturi iar conspiraţioniştii au pătruns pînă în inima partidului. Erau zorii Marii Terori îndreptate preponderent împotriva culacilor (versiunea sovietică a chiaburilor de la noi) şi a unor minorităţi naţionale, dintre care cea mai afectată va fi cea poloneză. Bineînţeles că de la Kiev, Balâţki a transmis din nou că Organizaţia Militară Polonă e activă în Ucraina. Numai că ideea lui a fost îmbrăţişată la Moscova mai strîns decît şi-ar fi dorit. La şefia NKVD venise Nikolai Ejov, un emul şi mai mare al directivelor staliniste. Ejov a spus că Organizaţia Militară Polonă nu e doar o reţea locală sau regională. Ea e răspîndită de fapt în toată Uniunea Sovietică. Iar în acest caz se pune întrebarea de ce tovarăşul Balîţki nu a raportat amploarea reală a organizaţiei. Fie nu a ştiut, şi atunci e vorba de o scădere inadmisibilă a vigilenţei, fie, mai grav, a ascuns adevărata dimensiune a mişcării anti-sovietice, şi atunci e vorba de trădare. Nu a trecut mult timp şi a venit şi dovada. Interogat cu mijloacele atît de specifice stalinismului, comunistul polonez Tomasz Dąbal a mărturisit că ar fi fost şeful pe întreaga URSS al Organizaţiei Militare Polone.
De aici, evenimentele s-au succedat cît se poate de prost pentru Balîţki. Ejov şi nu el a fost cel care, cu aprobarea lui Stalin, a vorbit de pericolul reprezentat de organizaţie într-o plenară a comitetului central de la începutul anului 1937. Ejov e cel care a rafinat teoria mişcării, argumentînd că tocmai faptul că aceasta e invizibilă e dovada forţei ei extraordinare, a camuflajului perfect, a penetrării ei pînă în creierii partidului, armatei şi securităi. În martie, tot Ejov a epurat aparatul NKVD de ofiţerii de origine poloneză. Şi nu erau puţini, securitatea sovietică fiind pusă pe picioare de un polonez, Felix Dzerjinski. În acelaşi timp, inventatorului organizaţiei i-a mers din rău în mai rău. În mai, Balîţki a fost înlocuit la şefia NKVD Ucraina de către adjunctul său şi transferat pe undeva prin Siberia. În iulie a fost arestat, sub învinuirea de spionaj în favoarea Poloniei. În noiembrie, Vsevolod Balîţki a fost executat. N-a mai putut face faţă propriei plăsmuiri. Numele lui, mai povesteşte Snyder, scris mare pe stadionul pe care juca fotbal echipa Dinamo Kiev, a fost şters şi în locul eliberat a fost amplasat numele lui Ejov. Dar nici acesta pentru prea mult timp.
__________________________
* Timothy Snyder, Tărîmul morții. Europa între Hitler și Stalin, Humanitas, 2012.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Imagine din filmul canadian Recoltă amară a cărui acţiune e amplasată în timpul foametei din 1933 rememorată în Ucraina sub numele de Holomodor. Sursa: kyivpost.com.
