Cînd Caissa nu mai zîmbește

2 ianuarie 2017
Cînd Caissa nu mai zîmbește jpeg

Scrisesem mai demult despre o versiune a jocului de șah în care se folosesc zarurile. În timp, am mai scris și despre cum se trag la sorți culorile pentru partida decisivă, finală, a anumitor concursuri. Adaug că a existat un meci în care cîștigătorul a fost desemnat la ruletă (Vasili Smîslov, care a jucat în 1983 cu Robert Hübner sferturile de finală ale campionatului mondial). Iar dacă ocrotitoarea șahului - pentru că există și așa ceva, o cheamă Caissa și e o nimfă din Tracia – nu îți mai zîmbește, poți să fii de două ori în plutonul de fruntaș dar niciodată pe locul 1.

Așa a pățit Magnus Carlsen săptămîna trecută la Doha, în Qatar, unde s-au jucat campionatele mondiale de blitz și șah rapid. A fost în grupul jucătorilor cu număr maxim de puncte și la blitz și la șah rapid, dar la criteriile de departajare a fost de fiecare dată depășit de alții. E mult spectacol dar și mult noroc în astfel de turnee, în care ai puțin timp de gîndire (15 minute plus 10 secunde per mutare la șah rapid sau trei minute plus două secunde per mutare la blitz), fapt pe care îl recunosc și proaspăt deveniții campioni.

„Am fost extrem de norocos”, a fost prima declarație după ce a devenit campion mondial la șah rapid a lui Vasili Ivanciuk. De exemplu, în runda a 14-a, cu Anand, cînd indianul a pierdut un cal într-o mutare. Sau în ultima rundă, cînd a cîștigat un final de nebuni de culori diferite, știut fiind că astfel de finaluri se încheie de obicei remiză. Dar să nu se înțeleagă că norocul te poate face campion la un asemenea nivel. Norocul poate face diferența, dar pînă la a o face, îți trebuie talent, rîvnă și experiență, pe care Ivanciuk le are din plin cînd vine vorba de șah.

Și astfel simpaticul și longevivul șahist ucrainean devine pentru a doua oară campion mondial, după titlul la blitz din 2007. În anul abia încheiat, Ivanciuk dispăruse o vreme de pe radarul competițiilor șahiste. După cum a explicat ulterior, în tot acest timp el a jucat în turnee de checkers (dame), vrînd să vadă “cum se comportă în competiții și jucătorii din alte sporturi”. Popularitatea lui Ivanciuk vine și din gesturile mici, precum cel de la Doha, din ultima rundă. Imediat ce și-a terminat partida și a devenit campion, el a fost filmat chibițînd un final de turn și nebun contra turn, la o altă masă de șah unde partida nu se încheiase. „Ce face Ivanciuk după ce cîștigă un campionat mondial”, au titrat admirativ jurnaliștii. „Dacă aș fi fost pus să îl aleg pe cel care m-ar fi detronat, l-aș fi ales pe Ivanciuk”, a spus și Carlsen, norvegianul fiind campionul din 2015, care însă anul acesta a luat doar bronzul, în vreme ce argintul i-a revenit rusului Alexander Grischuk.

Pe rețelele de socializare au fost surprinse două momente de la festivitatea de premiere, unul în care ucraineanul de 47 de ani își face apariția pe podium și celălalt în care Ivanciuk cade pe gânduri în timp ce asistența aplaudă și organizatorii împart medaliile.

Grischuk i-a luat apoi locul lui Carlsen în calitate de defending champion în open-ul de blitz. A avut un succes și mai mic decît norvegianul, nereușind să încheie în plutonul fruntaș. Aici au ajuns doar Carlsen și fostul său adversar din meciul de la New York, Serghei Karjakin. La criteriile de departajare însă, a avut cîștig de cauză rusul, care a jucat cu adversari care au strîns mai multe puncte în concurs decît adversarii lui Carlsen. O dulce răzbunare a lui Karjakin după înfrîngerea din noiembrie, susținută și de faptul că în partida directă de blitz din runda a 5-a l-a înfrînt pe Carlsen. Karjakin își adaugă astfel în palmares și acest trofeu suprem, după cel de șah rapid din 2012.

3 JPG jpeg

La feminin, campionatele au fost dominate de Ana Muzichuk, compatrioata lui Ivanciuk. Ea și-a spulberat competiția la șah rapid (a terminat cu un punct mai mult decît următoarea clasată, rusoaica Alexandra Kosteniuk), în vreme ce la blitz a avut un finish remarcabil de cinci victorii, care a scos-o in extremis, la o jumătate de punct, în fața Valentinei Gunina și Katerinei Lagno, ambele tot din Rusia. Un bun sfîrșit de an pentru războiul pe care ucrainenii îl poartă cu rușii, și nu doar pe tabla de șah.

E de menționat însă că la Doha nu a făcut deplasarea tot topul mondial al șahiștilor și șahistelor, chiar dacă premiul I, și la masculin (mixt) și la feminin era consistent, de 40.000 de dolari fiecare. Au lipsit de la băieți rusul Vladimir Kramnik și americanii Wesley So și Fabiano Caruana, în vreme ce de la fete nu a venit campioana mondială Hou Yifan.

Scriam la sfîrșitul cronologiei principalelor evenimente șahiste ale anului 2016 că încă nu putem trage linia definitiv întrucît încă nu se jucaseră campionatele de la Doha. Acum însă o putem face, și recapitulînd, pe 2016 avem următorii campioni mondiali la șah: 

Șah clasic

Șah rapid

Blitz

Masculin (mixt)

Magnus Carlsen (Norvegia)

Vasili Ivanchuk (Ucraina)

Serghei Karjakin (Rusia)

Feminin

Hou Yifan (China)

Ana Muzichuk (Ucraina)

Ana Muzichuk (Ucraina)


Față de 2014, cînd Carlsen apărea pe toate cele trei coloane din dreptul categoriei de la masculin, în acest an numele s-au diversificat. Pe de altă parte, meciul cu Karjakin pentru titlul mondial de la New York a fost mai strîns decît se anticipase. Cu alte cuvinte, se astupă în ultima perioadă distanța dintre Carlsen și „restul lumii”. Întrebarea care se pune este dacă norvegianul a început să joace în ultima vreme ceva mai slab sau adversarii lui au devenit mai puternici?  Vom vedea probabil în 2017.

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 40 va fi publicată săptămîna viitoare, în cadrul rubricii online „În alb și negru”.

Soluția diagramei 39 de săptămîna trecută: 1… Dxg3! 2. fxg3 f2 și negrul transformă pionul în damă și cîștigă.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: twitter.com/almodiahki/ Vasili Ivanciuk la Doha, Qatar, decembrie 2016. 

diagram40 png png
image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Pavel Prigojin foto navalny com jpg
Ce s-a ales de gruparea Wagner după moartea lui Evgheni Prigojin. Fiul „bucătarului lui Putin” conduce sute de mercenari în Africa
La 28 de ani, Pavel Prigojin a preluat o parte din gruparea paramilitară Wagner și afacerile familiei din Republica Centrafricană. De la mine de aur, bere și votcă până la traficul cu arme și droguri, activitățile rețelei îi aduc aproximativ 400 de milioane de dolari pe an.
Distrugerile provocate de protestele din Italia
Cine sunt „maranza”, tinerii acuzaţi că au dezlănţuit haosul la protestele din Italia
Italienii au ieşit în stradă din cauza salariilor mici, dar s-a ajuns la zeci de răniți, magazine devastate și confruntări cu poliția şi minori arestaţi. Cuvântul zilei este „maranza”, un termen peiorativ folosit pentru tinerii de la periferia oraşelor, extins acum şi la imigranţi.
image png
Universitatea Craiova - Farul Constanța, 2-0. Oltenii și-au luat revanșa după ultima umilință suferită în fața „marinarilor”
Cele două formații s-au duelat într-un meci ce a contat în etapa a 12-a din campionatul intern
Regina Maria a României sosește la Casa Albă, la 19 octombrie 1926
Calendar 19 octombrie: 1926 - Regina Maria a fost primită la Casa Albă
1926 - Regina Maria a fost primită la Casa Albă, în cadrul vizitei sale spectaculoase în America.
loto istock jpg
Horoscop FOTO Shutterstock
Horoscop luni, 19 octombrie 2026. Zodia lovită de noroc. Nativii care trebuie să fie atenți la cheltuieli
Horoscopul zilei de luni, 19 octombrie, aduce vești bune pentru unele zodii și provocări pentru altele. Berbecii beneficiază de susținerea celor din jur și de oportunități favorabile, Taurii pot culege roadele muncii depuse, în timp ce Leii sunt sfătuiți să își țină sub control impulsurile.
Uzina Dacia foto Renault Romania (22) jpg
Directorul Dacia avertizează asupra costurilor cu energia: „În Maroc sunt sub jumătate din prețul României”
Mihai Bordeanu, directorul general al Dacia România și Managing Director pentru Europa de Sud-Est, atrage atenția că prețul ridicat al energiei afectează competitivitatea industriei auto locale și susține că autoritățile trebuie să intervină pentru a sprijini întregul ecosistem de producție.
benjamin netanyahu și donald Trump  Casa Albă FOTO EPA EFE jpg
Trump intervine în campania electorală din Israel și avertizează împotriva alegerii unui rival al lui Netanyahu
Donald Trump își declară sprijinul pentru Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor din 27 octombrie și îi avertizează pe israelieni împotriva alegerii unui rival. Principalul adversar al premierului, Gadi Eisenkot, afirmă că doar israelienii își pot alege liderii.
Emmanuel Macron
„Nimic nu justifică această violență”: Macron condamnă distrugerile de la protestele din Franța și trage la răspundere Ministerul de Interne
Emmanuel Macron a condamnat duminică violențele de la protestele față de scumpiri din Franța și a promis fermitate împotriva celor implicați în distrugeri. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate sâmbătă, iar aproape 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, potrivit Ministerului de Interne, citat de AFP.