„Cel mai puternic” turneu din istorie
Am auzit de cel puţin două ori în ultima vreme de „primele victorii din carieră” ale unor şahişti în aşa-numitele „superturnee”. Este vorba de Wesley So, care a cîştigat anul acesta turneul de la Saint Louis şi mai recent de Ian Nepomniachtchi, care a încheiat joi pe locul întîi Memorialul Tal de la Moscova. Înainte de ei, dar tot în 2016, şi de Shakhriyar Mamedyarov s-a spus că a cîştigat la Memorialul Gashimov „primul său superturneu”, deşi el mai are în palmares cîteva victorii în alte turnee de anvergură.
Deci se pune întrebarea firească: ce este pînă la urmă un „superturneu”? În ultimii ani, turneele de şah au fost clasificate pe categorii. De exemplu, dacă media rating-urilor jucătorilor din turneu este între 2751-2775 de puncte Elo, atunci turneul este de categoria 21. Dacă media participanţilor este între 2776 şi 2800, atunci turneul este de categoria 22. Pînă recent, nu au existat turnee de categoria 22, dar şi prin contribuţia generoasă a unui fenomen de tip inflaţionist în ce priveşte valoarea punctelor Elo, unele turnee au ajuns şi la acest stadiu. Saint Louis, de pildă, a avut media de 2.778,6 puncte Elo.
Dar clasificarea pe aceste categorii are un neajuns. Ea se bazează pe sistemul de rating cu puncte Elo care e în vigoare din 1971. Însă „superturneele” au fost evident organizate şi înainte de acest an. Aşa că unii statisticieni au propus o altă metodă de a clasifica superturneele. Prin analize minuţioase, ei au refăcut ierarhiile anuale ale şahiştilor, în aşa fel încît să se ştie cine era pe locul unu, doi, trei ş.a.m.d. în lume, la un moment dat. Reconstituirea a mers înapoi pînă în secolul 19. Următoarea etapă a fost identificarea turneelor în care au jucat cît mai mulţi jucători de top. De pildă, la Saint Louis a jucat numărul doi mondial din acel moment, francezul Maxim Vachier-Lagrave, dar nu a participat şi numărul unu, Magnus Carlsen. Cu cît sînt mai mulţi jucători de top în turneu, şi dacă se poate unul după altul în şir neîntrerupt, cu atît valoarea turneului este mai mare.
Cu aceste criterii, a reieşit că turneul de şah cel mai puternic a fost AVRO 1938, un turneu sponsorizat de radioul olandez în anul menţionat al secolului trecut. La el au participat primii opt jucători ai momentului, fără nici o excepţie: campionul mondial Alexander Alehin, foştii campioni mondiali José Raúl Capablanca şi Max Euwe, viitorul campion mondial Mihail Botvinnik, viitorii şalangeri la titlul mondial Paul Keres, Reuben Fine, Samuel Reshevsky şi Salo Flohr. Keres şi Fine au cîştigat turneul la egalitate de puncte, 8,5 din 14 posibile, dar Keres a fost declarat cîştigător final pentru că l-a învins pe Fine în înfruntarea directă.
Următorul turneu de top s-a jucat la Las Palmas, în 1996, la el participînd jucătorii de pe locurile 1, 2, 3, 4, 5 şi 7. A lipsit numărul şase mondial de atunci, şahistul american de origine rusă Gata Kamsky. Turneul a fost cîştigat de Garry Kasparov. Linares 1998, adjudecat de Viswanathan Anand, este cel de-al treilea turneu în clasament, cu jucătorii 1-2-3-4-6-7-10. Şi lista continuă şi cu alte ediţii ale turneului de la Linares, cu Londra 1883 şi Nottingham 1936 sau cu Baden-Baden 1870. De remarcat că în lista făcută cu aceste criterii nu apare niciun turneu de după anul 2000, cînd s-a jucat a 17-a ediţie a turneului de la Linares.
Diagrama săptămînii
Soluția diagramei 28 va fi publicată săptămîna viitoare, în cadrul rubricii online „În alb și negru”.
Soluția diagramei 27: 1. Nh7+! Rxh7 2. Dxe6 și albul are un atac decisiv cu dama și turnul.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Șahistul estonian Paul Keres, cîștigătorul „celui mai puternic turneu” din istorie, aici reprezentat pe o monedă omagială emisă de statul estonian în 2016.
