Înainte de 1989, la editura Sport-Turism apăruse o carte de şah, Secretele marilor maeştri: Fischer, Gheorghiu, Karpov. Fischer nu mai este, dar în locul lui l-am putea pune pe Kasparov. Triada sună acum: Kasparov, Gheorghiu, Karpov. Şi ea s-a refăcut, într-adevăr, pe parcursul cîtorva zile, cînd toţi trei au putut fi văzuţi şi auziţi prin Bucureşti. Trei într-o săptămînă – de unde şi titlul articolului.

Nu sînt multe țări care să se laude cu „performanța” de a nu fi fost vizitate de Kasparov. Pînă azi, printre ele era și România. De azi, nu mai cazul. Kasparov a susținut o conferință pentru oamenii de afaceri în care comparațiile cu șahul au fost la tot pasul. Nu știu cît au gustat ei tema, dar eu mi-am dat seama că Garry Kasparov trăiește fix așa cum joacă șah. A urcat val-vîrtej pe scenă și a și captat audiența cu o poveste de la vamă. Așa face și în turnee, intră ca o furtună în sala de joc și deschide jocul agresiv. Nu a stat deloc la pupitrul amenajat pentru el, a gesticulat, s-a mirat, s-a încruntat, a ridicat tonul și a rîs. În poza de mai sus e tot într-o poziție tipică pentru el: înainte de conferință (partidă) mai studiază încă o dată slide-urile (variantele de joc). E explicabil; doar Kasparov e autorul cărții How life imitates chess / Cum imită viața șahul.

Trei momente-cheie din expunerea sa au implicat femei. A spus că grație educației primite de la mama sa, și-a studiat mereu greșelile. Învață mereu din greșeli, căci sigur le-ai făcut, chiar dacă ai cîștigat. Altfel, vor învăța alții din greșelile tale și vei fi învins. Sau, o altă lecție de la mama sa: nici o partidă nu e cîștigată pînă nu se oprește ceasul. E varianta șahistă a butadei din fotbal, despre echipa germană: nu e învinsă pînă nu o vezi în autocar. O altă întîmplare e cu soția fostului campion mondial Tigran Petrosian. Era pe 10 noiembrie 1985, cînd Kasparov tocmai fusese încoronat campion mondial. Ea îi spune: „Îmi pare rău pentru tine”. Kasparov e consternat. Și atunci ea explică: „Cea mai fericită zi din viața ta tocmai a trecut”.

Conferința lui Kasparov nu a fost despre politică. Dar a fost de ajuns ca cineva să întrebe de Putin pentru ca invitatul să se dezlănțuie. A povestit cum a sărit ca ars cînd cineva i-a spus că Putin joacă șah. M-am simțit dator să apăr onoarea sportului meu – a explicat el. E imposibil ca dictatorii să joace șah. Șahul e un sport cu resursele la vedere. Vezi tabla, vezi piesele, vezi mutările; șahul e un sport transparent. Pe cînd dictatorii urăsc transparența, a spus Kasparov, ei nu pot iubi un sport așa de deschis și cinstit. Asistența lua mat, dar ce plăcut e să fii făcut mat de Kasparov.

Gheorghiu şi-a lansat o carte, la Gaudeamus. Este al doilea său volum de partide comentate care acoperă, după cum a mărturisit însuşi autorul, cea mai bună perioadă din cariera sa şahistă, anii 1971-1980. Am fost acolo şi am asistat la lansare. Asistenţa era formată din cunoscuţi al marelui maestru, unii vechi de peste 50 de ani, colaboratori ai acestuia, amatori de şah. Un lucru m-a frapat: cu excepţia lui Costică Ionescu, din partea federaţiei, nu a fost de faţă nici un mare maestru actual. Şi sînt aproape 20 cu toţii. Ca să nu mai spun de maeştrii internaţionali, care dacă s-ar fi adunat, i-ar fi făcut concurenţă lansării de peste drum, a lui Liiceanu. E o groapă, cred, şi între generaţiile de şahişti, peste care generaţia mai tînără poate că nu vrea să sară, să vadă şi cum a fost pe vremea cînd şahul nu era atît de exact ca azi, dar era mai frumos – Florin Gheorghiu dixit. Dar nu mă pot abţine să nu consider că astfel s-a mai irosit o ocazie de a celebra cum se cuvine puţinele momente festive ale unei comunităţi şi aşa mici şi urgisite, cum e cea şahistă. Căci, lăsînd deoparte invidiile, fie ele şi constructive, mai bun ca Gheorghiu în materie de şah România nu a produs, nici acum, nici înainte. Diferenţa e că astăzi, şahiştii noştri ajung să joace cu elita şahului mondial sporadic şi din întîmplare, pe cînd pe atunci, Gheorghiu era invitat regulat în turneele de top. Atît – şi-o dungă, cum spunea un cunoscut de-al meu, căruia mai mult îi plac tablele decît şahul.

Karpov e un obişnuit deja al tradiţionalului Turneu al Regilor la şah. De fiecare dată, se scoate în evidenţă ba prietenia lui cu Elisabeta Polihroniade, ba cea cu organizatorii turneului, ba cu federaţia. Eu cred însă că el vine în primul rînd din prietenia cu şahul. O mare, solidă şi indestructibilă prietenie cu şahul. Şi spun asta pentru că l-am văzut în ultimii doi ani dînd simultane cu ocazia deschiderii turneului. Este partea lui preferată, se vede cu ochiul liber. După ce trec festivităţile, cuvîntările, felicitările şi firitiselile, Karpov intră pe modulul de şah. Îl vezi deodată că i se abstractizează privirea. Iese din formaţia de vorbitori la microfon, se duce probabil la toaletă, jucătorii se aşază la tablă, Karpov se întoarce cu privirea aceea pe dinăuntru şi începe să mute. E ca un titirez între mese. Nu îl mai poate deranja nimic, nu mai aude nimic. La ultimul simultan, un copil a pătruns în spaţiul dintre mese rezervat lui Karpov. Fostul campion mondial l-a ocolit ca un somnambul şi a mutat peste capul copilului. Era concentrare ambulantă. L-am mai văzut în acelaşi mood şi cu vreo 15 ani în urmă, cînd a jucat la Bucureşti un meci cu Nisipeanu. E inconfundabila plăcere a scufundării în şah.

Diagrama săptămînii

În diagramă este poziţia-cheie dintr-una dintre cele mai vestite partide din istoria şahului, supranumită şi „partida nemuritoare a lui Steinitz”, primul campion mondial oficial. Acum, la cea de-a 21 mutare, albul începe o combinaţie vestită, care a făcut deliciul multor generaţii de şahişti. Soluţia diagramei 87 va fi publicată săptămîna viitoare.

Soluţia diagramei 86 de săptămîna trecută: 1. Cd5! exd5 2. Ch6+ Rg7 3. Df7+! Txf7 4. Txf7+ Rh8 5. Nd4+ Nf6 6. Txf6 Ameninţă 7. Tf8#. 6… Cxf6 7. Nxf6#

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Ionuţ Iamandi