O călătorie spre sud

Publicat în Dilema Veche nr. 652 din 18-24 august 2016
Obiectul iubit jpeg

Îmi plac granițele care pot fi trecute pe pămînt, cu piciorul, cu mașina sau cu trenul, întotdeauna mi-au dat o emoție specială. Sînt cumva palpabile, spre deosebire de cele din aer, pe care nu le simți în nici un fel. În 1992, cînd am trecut prima dată frontiera României spre „Occident“, adică spre Ungaria, și am traversat fîșia aceea ce pămînt care nu avea nimic spectaculos, am plîns. Aveam 12 ani și aproape că mă obișnuisem cu ideea că nu există un Dincolo și că granițele sînt trasate pentru a marca un final de călătorie, mai departe nu ai voie să mergi. Ești condamnat să rămîi aici. Am fost uimită să descopăr că o graniță înseamnă, de fapt, libertate. Și de data aceasta am simțit aceeași emoție cînd am trecut banala graniță de la Giurgiu cu Bulgaria. Dincolo de pod, am arătat doar buletinele și un vameș ne-a urat „Drum bun!“. Am intrat în „țara vecină și prietenă“ ca-n brînză, iar emoția a fost înlocuită de senzația de normalitate.

Ne-am bulucit cu toții, români în vacanță sau șoferi de TIR-uri, la o gheretă ca să cumpărăm vinieta bulgărească. 35 de lei. Apoi ne-am rătăcit pe străduțele umbroase din Ruse în căutarea unei case de schimb valutar, ca să schimbăm lei în leva. Auzisem că aici cursul ar fi mai bun. Ruse e un orășel mai cochet decît Giurgiu, însă tot pare încremenit în timp, totul se întîmplă aici pașnic, cu lentoare. Inclusiv traficul. Parcă te învîrți la nesfîrșit în­tr un sens giratoriu. La bănci, toți îți zîmbesc, o rup un pic pe românește, dar nu schimbă lei. În sfîrșit, dăm peste o casă de schimb valutar, străjuită de doi indivizi solizi și bronzați.

Trebuie să găsim drumul spre Varna și din nou ne învîrtim în cerc, trecînd inevitabil pe lîngă aceeași „casă de cultură“, o clădire masivă, sovietică. Fata cu ochi albaștri de la benzinărie nu știe să ne explice drumul, dar ne vinde o hartă rutieră a Bulgariei. Nu ne e de mare folos, dar măcar o pot păstra ca amintire. Mult mai util se dovedește a fi un băiat cu o față cărnoasă și surîzătoare de la o vulcanizare. Nu știe engleză, nici română, dar ne desenează traseul pe o foaie de hîrtie. În mai puțin de zece minute sîntem pe drumul lor național. Intrăm în Bulgaria „profundă“ și timp de mai bine de două ore traversăm un peisaj vălurit, ars de soare, care seamănă cu cel din Dobrogea noastră. Cîmpuri cu iarbă mare și galbenă, coline golașe, pîlcuri de copaci. Nu sînt sate, pe marginea drumului nu e nici țipenie de om, dar nici panouri cu reclame. Senzația de rătăcire și singurătate devine acută.

Românii care spun despre drumurile din Bulgaria că sînt proaste au o doză de snobism. Nu sînt mai proaste ca ale noastre, din punct de vedere tehnic sînt mai bine gîndite, iar „magistrala“, cum zic ei, adică ultimii 80 de kilometri pe autostradă pînă la Varna, e impecabilă. Cu fiecare kilometru parcurs, se simte apropierea mării. Copacii au fost înlocuiți de arbuști țepoși, cu frunze de un verde palid. Totul freamătă, iar Varna îți apare în față, revărsată pe coline, cu atmosfera ei estivală și cu mici steaguri bulgărești care flutură. Un oraș-port în care casele albe se amestecă cu rămășițele industriale ale unei epoci defuncte. Încercăm să ocolim orașul, iar un drum secundar ne scoate din nou in the middle of nowhere. Desfășor harta bulgărească și nu pricep nimic. Un bulgar dintr-un Ford vechi ne facem semn să tragem pe dreapta. „Need help?“ „Burgas?“ Ne explică într-un mod asemănător cu cel al bulgarului din Ruse. De altfel, seamănă și între ei, parcă sînt frați.

Un pod peste un canal navigabil ne aruncă pe șoseaua spre Burgas. Vedem, în sfîrșit, marea, a noastră, a lor, aceeași. De la Varna la Burgas mai sînt 130 de kilometri, pe un drum care șerpuiește de-a lungul coastei. Inițial, el se îndepărtează de mare și traversează niște dealuri stîncoase, pe serpentine înguste, neașteptate. Se circulă greu, un jeep din București ne salută printr-un claxon. E zăpușeală, pădurea ține umbră. Revedem marea abia la Byala și urmează un șir de stațiuni unde s-a construit mult și prost. Hotelurile arată ca niște imense monumente funarare, vopsite în culori palide, de hîrtie igienică. Unele seamănă cu niște moschei. Traficul devine din ce în ce mai aglomerat, la Obzor trecem chiar prin centrul stațiunii, un mic bazar cu prosoape de plajă și colaci. Familii supraponderale traversează drumul în pas leneș, de vacanță. Bărbați munciți adastă sub umbrela vreunei terase, în fața unei halbe cu bere. Copiii țipă brutal. Puțin înainte de Nessebar, întrezărim Sunny Beach. Plajele în adevăratul sens al cuvîntului sînt rare, din cauza coastei stîncoase și a muntelui care se varsă în mare, și atunci cînd le vezi, par niște mici paradisuri sufocate, aglomerate. Comerț peste tot, reclame. Aici e o altă Bulgarie față de cea „profundă“ de dincolo de Ruse, fiindcă aici se cheltuiesc banii, litoralul înseamnă consum. Ne depășesc mașini șmechere, nu se respectă limite de viteză. La intrarea în Nessebar se merge bară la bară, ofertele de cazare îți indică locuri obscure de dincolo de șosea, în cîmp. Apoi intrăm în regiunea Burgas, iar șoseaua devine din nou impecabilă, administrația e alta sau poate banii sînt mai mulți aici. Burgas pare un oraș modern, cu un trafic bine sistematizat, care te duce cu gîndul la orașele germane. Ne continuăm drumul spre sud, avem marea în stînga, coasta e mai blîndă aici. Sozopol – orașul nou – ne uimește de la bun început cu aerul său mediteranean. Vile cocoțate pe coline, multă verdeață, o căldură umedă, de tropice, palmieri pitici. Coborîm spre orașul vechi și ne pomenim chiar în inima acestuia. Un bulgar ne face semne spre un loc de parcare – 2 leva. Am ajuns. Un moș cîntă la acordeon un vechi cîntec rusesc, îl va cînta obsesiv și în zilele următoare. Același. Totul în jur e necunoscut, nu știi unde ai nimerit, de fapt. Undeva în Franța sau poate în Sicilia sau poate chiar la Odessa. Soarele apune. Șase ore și jumătate de la București, iar atmosfera din jur are ceva duios și nostalgic, la un capăt bulgăresc de lume.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Alex Drueke si Andy Huynh veterani americani captivi in Rusia FOTO The Telegraph jpg
Doi veterani americani, mărturisiri tulburătoare despre captivitatea la ruși: „Eram pregătiți să murim”
Doi veterani americani reveniți recent acasă după mai bine de trei luni petrecute în captivitatea forțelor armate ruse fac mărturisiri tulburătoare despre torturile la care au fost supuși în prizonierat și insistă ca Ucraina să fie ajutată în fața agresiunii militare a Moscovei.
David Petraeus Foto Profimedia
Fostul șef CIA, dacă Rusia ar utiliza arme nucleare: „Îi vom scufunda lui Putin fiecare navă din Marea Neagră și orice forțe din Ucraina!“
SUA ar distruge trupele rusești și ar scufunda flota din Marea Neagră, dacă Putin ar decide să folosească arme nucleare în Ucraina, a declarat David Petraeus, fost țef al CIA și general în rezervă al Armatei SUA.
Neagu
Trofeul Carpați ne dă aripi: Ce a câștigat România înaintea Europeanului de handbal feminin
Naționala a cucerit Trofeul Carpați cu două evoluții entuziasmante înaintea Europeanului găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru (4-20 noiembrie).

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia