Numele Papei şi politica lumii

Alegerea cardinalului argentinian Jorge Mario Bergoglio ca Papă, pe 13 martie, i-a surprins doar pe cei care se aşteptau la o alegere nesurprinzătoare, ca să spunem aşa, iar aceştia erau foarte puţini: noul Papă avea şanse mici să vină din Europa, chiar dacă Francisc I e primul Pontif născut în afara Europei, în ultimii 1300 de ani. Faptul că şi numele e o premieră a produs diferite speculaţii, care pot fi, însă, demontate.

Cardinalul Bergoglio şi-a pus explicit numele de Papă în legătură cu virtuţile franciscane – preocuparea pentru săraci şi pacifismul – iar acest lucru n-ar fi avut motive să dea naştere interpretărilor. Totuşi, a dat, pentru că Francisc e primul Francisc. Însă o simplă privire aruncată în urmă arată un lucru simplu: din 263 de papi, cîţi au fost de la Sf. Petru încoace, peste 40 au avut nume nerepetate – de la Sf. Agatho, din secolul al VII-lea, la Sf. Zosimas, din secolul al V-lea. Un astfel de nume unic a existat chiar în secolul trecut, la Ioan Paul I, predecesorul imediat al lui Ioan Paul al II-lea, care a fost Pontif timp de numai 33 de zile. De altfel, speculaţiile de la moartea lui, în 1975, sînt încă destul de proaspete. Iar cei care s-ar fi aşteptat la un Paul, Pius sau Benedict, uită că şi Benedict, numele ales de înaintaşul încă în viaţă al lui Francisc, a fost o inovaţie relativă, deoarece cardinalul Ratzinger a făcut o reverenţă către purtătorul cu numărul XV al acestui număr, care a fost Papă acum destul de multă vreme, în timpul Primului Război Mondial.

Atunci, de unde toate speculaţiile? Desigur că un rol l-a avut şi demisia lui Benedict al XVI-lea (o altă premieră), dar superstiţioşii se leagă mai ales de două profeţii, a Sf. Malachia şi a nelipsitului Nostradamus. Cea dintîi spune, pe scurt, că ultimul din şirul de papi se va numi Petru Romanul, iar înaintea acestuia se află un Pontif a cărui descriere corespunde, dacă poftim, cu a lui Benedict al XVI-lea.

Nostradamus are o altă relatare, referitoare la al 266-lea Papă – care se va afla pe scaunul Sf. Petru într-un timp în care pe cer vor apărea doi Sori. Şi după Sf. Malachia, şi după Nostradamus, urmează Judecata de Apoi şi tot restul.

Bineînţeles că toate aceste lucruri au preocupat diferite ziare şi site-uri mai mult sau mai puţin profilate pe paranormalîcuri, mai ales în lipsa unor explicaţii amănunţite despre retragerea Papei Benedict al XVI-lea. Desigur, este la mintea cocoşului că Francisc I nu se numeşte Petru Romanul, dar amatorii de profeţii vor răspunde imediat acestei obiecţii cu raţionamentul că Biserica Catolică a ales premeditat un Papă neitalian, pentru ca adevărul ieşit la iveală sub forma unui mesaj de acum 1000 de ani să fie infirmat. La fel – cu privire la imaginea unui papă negru, care circulă printre amatorii de ezoterisme –, se poate spune la fel de bine că ea corespunde lui Francisc I. Acesta, alb de felul lui, e drept, dar iezuit, în timp ce şeful iezuiţilor, se ştie, e un papă (în) negru.

Socoteala celor 266 de papi nu ţine nici ea. Francisc I poartă numărul 266, într-adevăr, pentru că au fost tot atîtea pontificate, numai că un anume Benedict al IX-lea a fost ales Papă de trei ori, între 1032 şi 1048. Benedict al IX-lea a ajuns Papă în jurul a 20 de ani, şi una dintre renunţările la tiară s-a petrecut contra unei sume de bani, în paranteză fie spus. Dar, desigur, 266 e 266 pentru cine vrea să i se facă pielea de găină din motive de Judecata de Apoi.

Dar, dincolo de toate aceste brambureli, numele de Francisc are o semnificaţie reală. Presa s-a mirat ca o adolescentă la primul bal de gluma făcută de Papă cu cardinalii – „Să vă ierte Dumnezeu pentru ce-aţi făcut!“ le-a spus el după ce l-au ales –, de microbuzul pe care a ţinut morţiş să-l folosească în locul vehiculului papal, la fel cum a făcut cu un lift colectiv. Ca şi de insistenţa de a-şi plăti nota acolo unde se cazase înaintea desemnării în funcţie.

Acest gen de gesturi are o semnificaţie clară, cea legată de virtuţile franciscane de care vorbeam la început, şi e clar că noul Papă foloseşte toate pîrghiile de imagine pe care le are pentru un anumit gen de statement. Lucrurile pot fi judecate creştineşte numai de un teolog, dar în cheie politică, e destul de clar ce-a vrut cardinalul argentinian – şi în general, Biserica Catolică – să comunice odată cu noul Pontificat.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009)