Gazde pe Internet

În vacanţele de altădată, gazdele – varianta mai convenabilă de cazare pentru cei care nu-şi permiteau o cameră la hotel, mi-au bîntuit copilăria. În primul rînd, ele ca personaje, apoi camerele lor de oaspeţi, în care nici pe departe nu te simţeai ca acasă. La Buşteni, de pildă, am avut parte doar de gazde în vîrstă, sucite, cu tot soiul de metehne şi tabieturi. „Să nu intraţi decît pe portiţa din spate!“ „Să nu pierdeţi cheile!“ „Să nu călcaţi pe flori!“ „Să nu faceţi apă pe jos în baie!“ „Să nu deschideţi fereastra de la bucătărie pentru că e înţepenită!“ „Să nu puneţi alimente în frigider decît pe raftul de sus!“ Totul era „să nu“. În plus, erai nevoit să faci şi conversaţie, ceea ce pentru un copil era grozav de plicticos. Eram convinsă pe atunci că nu se inventaseră încă gazdele tinere. Camerele erau, şi ele, după chipul şi asemănarea gazdelor – vitrine cu bibelouri şi milieuri pe care nu aveai voie să le atingi, paturi tari, ţepene, care parcă oftau atunci cînd te aşezai pe ele, tablouri kitsch pe pereţi, înfăţişînd căprioare care beau apă de izvor etc. Acces limitat la baie (unde mereu se forma o coadă, cu gazda în frunte) şi la bucătărie.  

Ultima dată am stat „în gazdă“ acum cîţiva ani, la Sulina, şi mi-am dat seama din a doua zi că această alegere fusese o greşeală. Gazda ne prezentase camera drept una separată, cu baie proprie. Am descoperit la faţa locului că era, de fapt, camera copilului, unde acesta intra mereu ca să-şi ia cîte ceva – o jucărie, un caiet. Baia era doar pe jumătate „personală“, era singura din casă care avea cadă, iar mamei copilului îi plăcea să se îmbăieze doar în cadă. În plus, am aflat fără să vrem toate ofurile şi necazurile acestei familii – fie că le auzeam conversaţiile din camera noastră, fie că ni se mărturiseau ei direct.

Aşadar, pentru mine, conceptul de „gazdă“ înseamnă, mai mult sau mai puţin, a-ţi petrece vacanţa „la comun“ cu nişte străini. Însă atunci cînd gazda devine host, se pare că lucrurile se schimbă. Un prieten mi-a trimis de curînd pe e-mail un apartament de închiriat din Lisabona. Aşa am descoperit comunitatea airbnb.com şi, de cîteva zile, nu mai fac altceva decît să „răsfoiesc“ site-ul ca pe Facebook, şi să-mi „salvez“ în contul meu posibile vacation places, din întreaga lume. Airbnb.com este un site de gazde din oraşele în care îţi propui să călătoreşti. Preţurile sînt mai mici decît cele de la hotel, uneori, şi dacă ai răbdare să cauţi, chiar incredibil de mici – cu 20 de dolari pe noapte (pentru două persoane) poţi dormi într-o mansardă şic din Barcelona sau, cu 90, poţi avea la dispoziţie o terasă imensă din Paris, de unde se vede Turnul Eiffel. Ceea ce m-a fascinat, în primul rînd, au fost casele, care mi-au şters pentru totdeauna din memorie amintirile cu milieuri şi carpete „Răpirea din serai“. Sînt case moderne, cochete, cu o atenţie sporită acordată detaliilor – în fotografii nu vezi doar patul în care vei dormi, dar şi ansamblul clădirii, balconul unde te aşteapă o măsuţă, cu o vază cu flori şi o ceaşcă de ceai, un colţ de relaxare, o bibliotecă, tablouri de bun gust (de altfel, unele dintre gazde sînt chiar artişti plastici şi specifică asta în prezentarea casei – „Petreceţi cîteva zile la Roma, în cuibuşorul unui artist!“). Aşadar, fiecare cameră sau apartament de închiriat este însoţit de cîte un text de prezentare, de obicei scris la persoana I. Aici găseşti informaţii utile – „la 200 de metri de metrou“, „puteţi fuma doar pe terasă“, „pot să închiriez şi bicicleta cu 5 dolari pe zi“, dar şi cîte ceva despre gazdă. În general, sînt oameni tineri, unii dintre ei chiar studenţi. De multe ori, ei locuiesc în acelaşi apartament şi precizează că „vom împărţi bucătăria şi baia“ sau că „dimineaţa plec la muncă devreme, dar voi lăsa cafeaua pregătită pe masă“. Toţi se declară dispuşi să-i ajute pe turişti să-şi planifice vacanţa în oraşul lor, să le ofere sfaturi cu privire la restaurante ieftine şi bune, sau la locuri interesante de vizitat, care nu sînt trecute pe hărţile turistice. În ceea ce priveşte „interacţiunea cu oaspeţii“, cei mai mulţi spun că le-ar face plăcere să stea de vorbă cu oameni din întreaga lume, însă doar dacă oaspeţii îşi doresc acest lucru. Deci discreţie, nu conversaţie obligatorie.

Din ce-am studiat pînă acum, cele mai scumpe gazde din Europa sînt în Paris (aşa cum era de aşteptat) şi în Londra, chiar şi în Viena, camere de închiriat la preţuri medii găseşti în toată Italia, la Berlin şi la Lisabona, foarte ieftin e în Spania, la Istanbul şi la Bucureşti.

De unele case te îndrăgosteşti, pur şi simplu, nu te mai saturi să priveşti fotografiile, mai ales că, în mesajele lor, oaspeţii ţin să precizeze că „apartamentul arată exact ca în poze“. Ceea ce mi se pare interesant pe airbnb.com este feedback-ul călătorilor. Fiecare loc are cel puţin 20 de recenzii în care turiştii vor să le mulţumească gazdelor pentru ospitalitate şi uneori afli şi frînturi din relaţia lor – gazda din Barcelona i-a împrumutat lui Jane din State o umbrelă, pentru că afară ploua cînd trebuia să plece spre aeroport („sper să mă întorc ca să ţi-o înapoiez“), Katarina a fost bolnavă în primele zile, iar gazda din Nepal (10 dolari pe noapte, un apartament superb) a fost cu ea la spital şi i-a recomandat medicamente, gazda din Istanbul, un tînăr care vrea să devină chef, le-a gătit oaspeţilor săi o cină minunată, pisica Cristinei, gazda din Bucureşti, o studentă la Arhitectură, „e extraordinară, aproape umană“.  

Dincolo de scopul lui extrem de practic, acest site fascinant conţine, de fapt, poveşti despre oameni din întreaga lume. Despre interacţiunea şi vacanţele lor.