Gadget-urile şi pedeapsa
Kaufland, binecunoscutul lanț de supermarket-uri, a lansat o aplicație pentru mobil pe nume Scan & Pay, cu ajutorul căreia poți plăti singur la magazin, fără casier. Știrea sună trivial-progresist, dar pe marginea ei se poate purta o discuție etică foarte interesantă. Ideea e foarte simplă: scanezi singur codurile de bare ale produselor cu telefonul mobil, după care generezi un QR Code pentru întregul coș (QR vine de la Quick Response; pentru cine nu știe, e un fel de cod de bare mai elaborat), plătești și pleci acasă. Iar Kaufland spune că are studii conform cărora timpul petrecut la casă e în acest mod de numai patru-cinci minute, de trei ori mai scurt decît la plata clasică.
Sună, cum spuneam, optimist și din viitor, chiar dacă e vorba de o aplicare obișnuită a tehnologiei. Dar primul lucru care-ți vine în minte e că, fără casier, cumpărătorii, mai ales cei români, ar putea sări peste unele din produsele din coș, plecînd fără să le plătească. Kaufland s-a gîndit, bineînțeles, la asta. Coșurile de pe linia Scan & Pay vor fi controlate prin sondaj, iar clienții care folosesc aplicația primesc un rating. În situația în care „uită“ să scaneze/declare unele dintre produse, rating-ul lor va fi scăzut și vor fi controlați mai frecvent.
Probabil, sistemul va funcționa. Din ce am citit, Kaufland mai încearcă ceva asemănător și în Germania. Alte supermarket-uri își tentează și ele clienții cu diferite șmecherii digitale, care le fac acestora viața mai ușoară și înseamnă, în ultimă instanță, mai puțini angajați, deci economii. Nu știu cît este salariul brut al unui casier de la Kaufland, dar dacă ne gîndim la o sumă de ordinul a 2000 de lei, ne dăm seama că trebuie furat mult și bine în sistemul Scan & Pay pentru ca pierderile să fie egale cu cheltuielile salariale legate de un angajat.
Dar, bineînțeles, mașina a început să înlocuiască omul încă din secolul al XVIII-lea, în care începea revoluția industrială. Dezbaterea etică e în altă parte. Mai precis, în eufemismul „a uita să-și scaneze produsele“. E cam greu de crezut că produsele nescanate/neplătite sînt rezultatul uitării. De fapt, e vorba mai ales de furt sau intenție de furt. Or, aplicația și rating-urile clienților au o însușire foarte interesantă: reprezintă un substitut soft al pazei și, în ultimă instanță, al Poliției și Justiției. Kaufland și, cu siguranță, și alte magazine care vor aplica astfel de metode își fac, cumva, dreptate singure, dar nu într-un cadru legal. Pur și simplu, au intenția să limiteze pierderile, pornind de la misiunea oricărei companii, aceea de a face profit. Eufemismul „a uita“ nu e nici măcar atît de eufemistic: magazinul nu este interesat de motivațiile clientului care sare peste o scanare, ci doar de marfa proprie și de banii pe care îi primește pentru ea.
E o soluție elegantă, cum se spune în matematică, dar problema ei e că nu ține cont de principiul vinovăției. Codul penal și tribunalele sînt o componentă de bază a statului, fie el democrație sau nu. Or, pe teritoriul unui hipermarket, ele sînt abolite. Ca și culpabilizarea celor cu intenții rele, care ține, la urma urmei, de morală publică. Bineînțeles, n-am nici o intenție să blamez Kaufland pentru toată povestea. La cum se mișcă Justiția noastră și la secțiile de Poliție păzite de bodyguarzi pe care le avem, nu poți să nu admiri felul în care o companie privată își rezolvă problemele. De fapt, statele sînt niște arhitecturi din ce în ce mai perimate, fiindcă România nu e singura țară care funcționează prost pe lumea asta. Iar companiile sînt din ce în ce mai inovatoare și, în consecință, puternice. E de văzut ce se va întîmpla într-un viitor incert, în care actorii privați vor începe să uzurpe domeniul public, în mai mare măsură decît printr-o aplicație-gadget dintr un hipermarket. Dar, deocamdată, putem constata că primele simptome încep să apară.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).
