Feminismul românesc la început de veac

Publicat în Dilema Veche nr. 517 din 9-15 ianuarie 2014
Teodor Vârnav, „cel întîiu giogol din tîrgul Otacilor“ jpeg

La 1904, revista Moda Nouă Ilustrată publică un manifest al unei ipotetice mişcări feministe româneşti. La această epocă, mişcarea feministă este destul de firavă, dat fiind că analfabetismul domină, mai ales, populaţia feminină. Iar Constanţa Dunca-Schiau, una dintre cele mai perseverente militante pentru drepturile femeilor, trece, probabil, printr-o perioadă de îndoieli cu privire la eficienţa bătăliilor sale. Articolul intitulat „Mişcarea feministă“ – anonim, cum îi stă bine oricărui articol acuzator din presa românească – o acuză tocmai pe Constanţa Dunca-Schiau de promovarea unor idei antifeministe. De la tribuna Ateneului, într-o conferinţă publică: „Domnia Sa a combătut femenismul şi a preconizat perpetuarea vechişiţ stări de lucruri, adică: femeie mamă şi gospodină“, se scrie la Moda Nouă. Or, Constanţa Dunca-Schiau, cu studii de pedagogie la Collège de France, îşi dedicase mare parte din viaţă promovării femeilor în spaţiul public, prin organizarea unei educaţii specifice. Nu ştim ce va fi spus Constanţa Dunca-Schiau în conferinţa de la Ateneu, sau poate arhivele ne vor spune cîte ceva, ceea ce mă interesează acum este acest feminism parţial, propus de Moda Nouă.

Mai întîi de toate, starea feminismului românesc se află în plină dezbatere, o dezbatere destul de aprigă şi de aprinsă: „Se agită şi la noi ideia feministă“, se scrie. S-au ţinut conferinţe, pro şi contra, presa s-a implicat publicînd opinii şi păreri. Iar părerile contra, rostite de la marile tribune publice, nu fură tocmai blînde, ci pline de „trivialităţi şi exemple dezonorante“. Rezultatul este, mai degrabă, slab: „Nimeni însă n-a spus hotărîtor dacă feminismul, aşa cum se înţelege în ţările occidentale, ar fi în detrimentul organizării noastre sociale.“ Şi apoi, cu cine să promovezi mişcarea feministă? Şi cui îi pasă? Iată ce spune Moda Nouă: „Populaţiunea rurală n-are nici idee de feminism, iar majoritatea fetelor de ţară nu ştiu nici să coasă! Dînsele devin fabrici de copii, şi atît!“ De cealaltă parte a baricadei, în lumea urbană: „Aristocraţimea şi burghezimea avută îşi cresc fetele foarte superficial şi numai cu o oarecare educaţie de salon.“ Şi atunci, feminism în România promovează numai o minoritate: „burghezimea săracă“. Întreb şi eu, cum întreabă şi Moda Nouă: „Apoi dacă lucrurile stau astfel – şi cu toţii o ştim bine că aşa este –, bine este să fim anti-feminişti?“ Păi, nu prea, ne spune autoarea, o femeie care vede feminismul „izvorît din necesităţile sociale“, într-o „epocă de libertate“, cînd femeia nu mai poate rămîne „esclusiv sub dependenţa absolută a bărbatului, fără drepturi de a se putea cel puţin administra singură.“ Feminismul acesta, de început de secol XX, luptă, mai ales, pentru dreptul la muncă al femeilor singure. Ele sînt, de fapt, primele victime ale procesului de modernizare. Lăsate de izbelişte, fără educaţie, fără meserie, celibatarele şi văduvele sînt expuse sărăciei, mizeriei şi prostituţiei („trebuie să recurgă la cele mai triste mijloace ca să aibă pîinea cea de toate zilele“). Pentru ele se luptă Moda Nouă, propunînd un feminism în etape, care să le ridice prin dreptul de a învăţa o meserie, de a profesa, de a-şi cîştiga traiul de fiecare zi, avînd independenţă economică. Pentru ele propune, ca exemple demne de urmat, cîteva personaje active, aduse tocmai din America, acolo unde femeile sînt active şi inteligente. Doar acolo, Emma Sheridan poate fi asistentă pe lîngă ministrul de Externe, promovare dobîndită datorită talentelor sale lingvistice – cunoaşte la perfecţiune şapte limbi străine; doar acolo, Margaret Hanna se ocupă de corespondenţa diplomatică în acelaşi minister, ajutîndu-se de franceză şi spaniolă; doar acolo, Clara Graecen poate fi o stenografă abilă şi, tot acolo, Estelle Reel poate ocupa postul de inspectoare a tuturor şcolilor indiene. Reale sau imaginare, exemplele ar trebui să le ajute pe cititoarele gazetei Moda Nouă să se angajeze în lupta pentru drepturile lor, lăsînd, pentru o vreme, frivolitatea hainelor şi a saloanelor. „De ce să nu se încurajeze tendinţa, de altfel naturală, a femeei de a se emancipa de tutela bărbatului şi a învăţa de a trăi prin ea însăşi?“

Întrebarea este mai actuală decît am vrea să credem. Şi astăzi, feminismul românesc este destul de precar, atît ca formă de manifestare, cît şi ca formă de reprezentare. Unii spun că ortodoxismul nostru ar fi de vină, îndemnîndu-ne – mai ales pe noi, femeile – să ne ascundem sub pulpana patriarhală, preferînd supunerea, unei singurătăţi emancipatoare. Aşa o fi?! 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Horia Brenciu (54 de ani) se întoarce în această toamnă cu forțe proaspete la „Vocea României” de la PROTV
Puțini știu cum a început, de fapt, cariera lui Horia Brenciu. Ce credea că va face pentru totdeauna. „Nu e întotdeauna comod să fii persoană publică”
Astăzi este unul dintre cei mai cunoscuți artiști și oameni de televiziune din România, însă drumul lui Horia Brenciu spre succes a început cu mult înainte de aparițiile care l-au consacrat. Într-un interviu pentru Viva!, artistul a rememorat perioada în care cânta în trupa Apropo.
Trupe forțe speciale ucraina timur FOTO via X jpeg
Trupele de menținere a păcii din Ucraina ar putea răspunde militar unui atac al Rusiei
Trupele britanice și cele ale aliaților europeni ar avea dreptul să riposteze în cazul unui atac rusesc dacă ar fi desfășurate în Ucraina, după încheierea unui armistițiu, în cadrul unei misiuni de menținere a păcii.
image png
Democratul Xavier Becerra, primul latino-american ales guvernator al Californiei după 150 de ani
Democratul Xavier Becerra a câștigat alegerile pentru funcția de guvernator al Californiei, învingându-l pe republicanul Steve Hilton și asigurând continuitatea administrației democrate în cel mai populat stat american.
banner ioana maria moldovan jpg
Ioana Maria Moldovan, vacanță de vis cu fiul la Valencia: „Așa a început escapada noastră!” Ce activități au făcut
Peste 10.000 de pași pe zi, plimbări cu bicicleta, pauze de înghețată și un meci trăit cu sufletul la gură.
Seismograf
Cutremur în Vrancea, miercuri dimineață. Ce magnitudine a înregistrat seismul
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 6:09, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
mirela vaida oana tomoiaga instagram jpg
Oana Tomoiagă, la un pas să renunțe la Asia Express, înainte de plecare! Cum a convins-o Mirela Vaida să accepte provocarea. „Mi-e frică”
Unele prietenii se leagă în timp, altele au nevoie de o aventură dusă la extrem pentru a deveni cu adevărat speciale. Așa s-a întâmplat și în cazul Mirelei Vaida și al Oanei Tomoiagă, care au pornit împreună pe Drumul Mătăsii, în sezonul 9 Asia Express.
Donald Trump avînd în fundal steagurile SUA Iran Israel FOTO Shutterstock jpg
Trump pune eșecul republicanilor la alegerile din SUA pe seama războiului cu Iranul
Președintele american Donald Trump a recunoscut pentru prima dată că războiul cu Iranul a avut un rol în rezultatele slabe obținute de Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului, însă a insistat că nu regretă decizia de a lansa operațiunea militară.
Donald Trump Groenlanda, foto X jpg
Trump susține că Europa a oferit Groenlanda Statelor Unite: „Cel mai mare cadou primit vreodată”
La începutul acestui an, președintele SUA a refuzat să excludă utilizarea forței militare pentru a prelua controlul asupra insulei bogate în minerale.
image png
Alertă în Marea Neagră! Un remorcher turcesc s-a scufundat în apropiere de Neptun. Ce s-a întâmplat cu cei șapte marinari aflați la bord
Momente dramatice în Marea Neagră, în apropierea stațiunii Neptun! Un remorcher sub pavilion turcesc s-a scufundat în cursul dimineții de miercuri, 4 noiembrie, după ce a intrat în coliziune cu o navă pe care o tracta.