Forumul pionieresc de la Crevedia

Era tot un sfîrşit de iulie, exact ca acum, cu o căldură uscată, dogoritoare. Se ridica în valuri din şapa de beton unde ţineam careul, aerul tremura, bluzele noastre albe erau năclăite, cravata nu flutura în vînt, pentru că nu se simţea nici o adiere. „Pionierii fruntaşi ai sectorului 2 îşi prezintă onorul!“ Îmi bombam pieptul, ca să-mi pun şi mai tare în evidenţă şnurul auriu, de comandant de detaşament. Pionierii stegari încremeniseră cu steagurile în mîini, ca nişte statui. Dinspre fermă venea acelaşi miros fetid de pui ars cu tot cu pene, de crematoriu.

Mă aflam de trei zile în „tabără“, la Forumul Pionieresc al Municipiului Bucureşti de la Crevedia. De obicei nu mergeam în tabere, le uram, însă de data aceasta a trebuit să fac o excepţie. „Adina, vor veni cei mai buni pioneri din Bucureşti, de la şnur de detaşament în sus“, îmi spusese Tovarăşa, prin iunie. „Trebuie să mergi şi să reprezinţi şcoala noastră. Mai ales că la anul vei fi aleasă locţiitor de unitate.“ Am oftat, îmi doream şnurul azuriu mai mult decît orice. 

Zece zile în tabăra de la Crevedia şi nu ştiam ce mă aştepta acolo. Ne-au urcat în nişte autocare şi în mai puţin de o jumătate de oră am ajuns la locul faptei. Ce sens avea să organizezi o tabără la doi paşi de Bucureşti? – m-am întrebat eu. Avea. La Crevedia n-aveai unde să scapi (poate doar în lanul cu porumb), unde să te plimbi, ce să vizitezi. Nu era nimic, decît cîmp şi ferme de pui. Aşa că puteau să transforme tabăra într-un mic lagăr de concentrare. 

Ne-am cazat într-un soi de complex, cu clădiri care semănau cu nişte cămine de nefamilişti, însă erau proaspăt renovate. Mirosea peste tot a var. La duşuri erau broaşte şi nişte fete din Colentina rîdeau de mine pentru că mi-era frică să merg singură. Am fost împărţiţi pe sectoare şi ni s-au dat nişte tricouri „pentru timpul liber“. Fiecare sector, cu culoarea lui, ca să ştie de unde să ne ia. Ale noastre, sectorul 2, erau galbene. Cei din Sectorul Agricol Ilfov aveau tricouri roz. Nişte ţărani! Noroc cu rozul ăla care îţi sărea în ochi de la o poştă, ca să-i recunoaştem şi să ne ferim de ei! Mai dificil era cînd dădeam raportul zilnic şi trebuia să fim îmbrăcaţi în uniformă. Sau seara, la spectacol. În complex exista o sală de spectacole adevărată. Uriaşă, semăna un pic cu Sala Polivalentă. După ce le prezentam onorul, artiştii ne cîntau şi ne distrau. Aşa am cunoscut-o pe Mădălina Manole, o fată slăbuţă, frumuşică, UTC-istă de nădejde. Am şi autograf de la ea. L-am cunoscut şi pe Iurie Darie, „un artist al poporului“, ni s-a spus. A făcut nişte bancuri mai proaste decît cele ale lui Dem. Rădulescu şi Mitică Popescu, de Revelion, dar am rîs ca să nu se simtă prost omul că a venit pînă acolo, la Forum, degeaba. Cel mai tare şi sincer a rîs tot Sectorul Agricol Ilfov, dar ei rîdeau şi cînd vedeau o vacă. 

Eram în jur de 300 de copii. Cînd ne adunam dimineaţa pe platou ca să dăm raportul şi să prezentăm onorul, păream o mică armată. Răsuna cerul Crevediei de strigătul nostru, din toate piepturile: „Tot înainte!“ Cred că se speriau şi puii din ferme şi de-aia nu mai creşteau, rămîneau mici.

În fiecare zi, mergeam în vizite de lucru. De-abia aşteptam să ne urcăm din nou în autocare şi să ieşim din micul nostru lagăr. Însă vizita din a doua zi a fost o dezamăgire. Am pornit la drum şi am ajuns… la Bucureşti. La fabrica de confecţii de la Apaca. Dacă aş fi avut telefon mobil, însă desigur n-aveam, aş fi putut să o sun pe mama: „Hai la Apaca, să ne vezi!“ La finalul vizitei, am primit nişte tricouri chiar mai urîte decît cele galbene, ale sectorului 2. Am fost în vizită şi la o fermă de vaci, iar tovarăşii ingineri agronomi ne-au arătat cum se mulge vaca. Mirosea a balegă proaspătă şi cred că erau milioane de muşte. Am băut lapte prins pe săturate. Iar apoi am mers în livada fermei, iar tovarăşii de acolo ne-au dat caise. Rînd pe rînd sau în grup, cei mai buni pionieri din Bucureşti, de la şef de detaşament în sus, dispăreau prin boschete. De la fermă am plecat abia spre seară, cu nişte feţe galbene şi scurse.

Cele mai frumoase vizite au fost la Forumul Judeţului Prahova şi Forumul de la Vîlcea, la „schimburi de experienţă“. Cele două tabere erau în nişte locuri încîntătoare, cu munte, pădure şi rîuleţe. M-am ofticat – cu ce sînt mai buni pionierii ăştia decît noi, ca să merite aşa ceva? După ce ne-am dat onorul cuvenit, băieţii au jucat tovărăşeşte fotbal, iar noi, fetele, am făcut galerie. 

Însă

to Crevedia! Sectorul 2 era de serviciu la spălat vase, la bucătărie. Trei sute de farfurii pline de sos ne aşteptau clădite în maldăre. Sectorul 1 curăţa cartofi. 

Seara, cînd căldura se mai domolea, aveam discotecă, chiar pe platoul unde făceam careul. O muzică „occidentală“ se auzea din difuzoare – „Boys, boys, boys“ şi „I just called to say I love you!“. Puteam să ne îmbrăcăm cum voiam noi. Din fericire, aveam în bagaj un bluzon de care eram tare mîndră – cu o pisică neagră şi scria ceva cu litere cauciucate. Un băiat m-a prins de o mînecă a bluzonului şi m-a invitat la dans. Îl chema Florin. „Vrei să fii prietena mea?“ Da, am spus repede. „De unde eşti?“ Din sectorul 2, am răspuns. Tu? „Din Sectorul Agricol Ilfov.“ Am zbughit-o de lîngă el, m-am strecurat prin mulţimea de pionieri care dansau şi m-am ascuns la duşurile cu broaşte. Ca să nu mă găsească. Nimeni n-ar fi intrat acolo de bunăvoie. 

Voi, copiii de astăzi, să vă bucuraţi de taberele voastre!