Stavropoleos " <i>povestire despre o comunitate monahală -

Publicat în Dilema Veche nr. 270 din 16 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am ajuns la biserica (pe atunci) Stavropoleos prin 1995, dintr-o întîmplare: cineva din străinătate îmi dăduse un pachet cu ceai pentru părintele Iustin Marchiş. Pînă atunci, nu eram o persoană prea bisericoasă, în sensul cît se poate de propriu al cuvîntului, dintr-un motiv destul de simplu: nu găsisem nici o biserică bucureşteană care să-mi placă (evident că nu fusesem decît într-o mică parte dintre ele, nu e o concluzie generalizatoare...). Nici în ceea ce priveşte amenajarea interiorului, nici a desfăşurării slujbei, nici a participanţilor: întîlnisem multe înţesate de kitsch-uri, supraîncărcate, în care nu înţelegeam decît prea puţin din ce se rostea şi în care comunitatea prezentă părea cu ochii pe mine, doar-doar o să mă prindă cu ceva greşit sau interzis. La Stavropoleos am descoperit exact contrariul: înţelegeam ce se spunea la liturghie, interiorul era sobru şi oamenii de acolo mă lăsau într-ale mele. Am continuat să mă duc, fiind, cumva, şi martoră " marginală şi neînsemnată " a transformărilor locului. Aşezămîntul este valoros din perspectivă istorică şi culturală: biserica hanului Stavropoleos a fost înălţată la 1724 de ieromonahul Ioanichie din Ostaniţa, iar în 1733 a devenit biserică de mînăstire. Ieromonahul Iustin Marchiş, sosit la Stavropoleos în 1991, a demarat imediat lucrările de restaurare a aşezămîntului. În 1995 au fost începute lucrările de consolidare a clădirilor, în 1996 " cele de restaurare a picturilor murale din interiorul bisericii (sub conducerea prof. Dan Mohanu), iar în 2005 " cele ale picturii exterioare. Odată cu acestea, au venit, treptat, întemeierea grupului psaltic Stavropoleos (condus de arhidiaconul Gabriel Constantin Oprea, lector la Academia de Muzică din Bucureşti), a unei colecţii de obiecte vechi bisericeşti, a bibliotecii cu manuscrise şi cărţi rare, dar şi a unui Centru Social pentru copii, Sf. Dimitrie (în 1998, în colaborare cu Organizaţia Umanitară Concordia şi Primăria Capitalei). Şi, deloc în ultimul rînd: retransformarea bisericii într-o mînăstire de monahi. Maica Mihaela Stareţa actualei mînăstiri, din iunie anul trecut, a rămas la Stavropoleos din 2000: "Prima dată am venit în ’95, cînd eram studentă în anul II la ASE. Am intrat în biserică, mi-a plăcut cîntarea, şi am continuat să vin. Apoi i-am cunoscut pe părinte, pe tinerii din comunitate". De atunci, maica Mihaela nu a mai plecat. Povestea ei, aşa cum o redă singură, e simplă şi clară, fără motivaţii, în fond, inutile: "Eva (actuala maică Gabriela) şi cu mine am ales să venim la mînăstire. Atribuţiile mele au fost legate de partea administrativă, de contabilitate. Atunci încă era şantier, lucrările de restaurare erau în toi. Ne ocupam şi cu asta. Încă de atunci aveam slujbe şi dimineaţa, şi seara. Viaţa de mînăstire presupune ascultare, slujbă, rugăciune, cele gospodăreşti, şi cele culturale, intelectuale. În fiecare seară de la 8 la 9, maicile cîntă, au oră de muzică; de la 9 la 10 " citesc din scriptură, lectio divina". Faptul că a devenit stareţă nu a schimbat-o în vreun fel. De altfel, ea însăşi spune că a vrut ca vechea rînduială, urmată de ea şi de colegele ei, să rămînă aceeaşi: "Noi sîntem împreună în toate cele. Dimineaţa mergem la biserică, avem o gustare, după care fiecare merge la ascultarea rînduită. Seara " din nou la biserică împreună. După care, cinăm. Facem cu rîndul la biserică şi bucătărie. La biserică " te scoli mai devreme, aprinzi candelele, pregăteşti cărţile pentru slujbă. De asemenea, cine e bucătar se scoală la fel de devreme, face mîncarea pentru ziua respectivă, pune masa. Doar strînsul meselor şi spălatul vaselor le facem mereu toate. Eu sînt cu ele-n rînd şi la bucătărie, şi la paracliserie. De cînd sînt stareţă nu s-a schimbat nimic, doar că, în plus, am o răspundere administrativă. Am pornit împreună, sîntem apropiate ca vîrstă, am crescut împreună prin grija părintelui Iustin, care ne-a format şi aşa vrem să rămînem, deşi e neobişnuit. În chilii avem toate la fel, pînă şi acoperămintele de pe pat sînt la fel, şi ale părintelui asemenea". Maicile şi surorile se bucură de o viaţă culturală, dar circumscrisă domeniului lor: "Nu citim orice. Citim din Scriptură, Dogmatica. Ora de lectură a pornit de la citirea Scripturii pe care e bine s-o faci în fiecare zi". Maica Mihaela se pregăteşte, de altfel, şi organizat: e studentă în anul III la Teologie. Educaţia muzicală este la fel de importantă, pentru că maicile trebuie să poată susţine slujba: "Nu a fost o condiţie să avem voce. Nici una nu e talentată muzical. Am început să învăţăm cu Corina Popescu (o tînără care acum e în Canada): cînd m-a pus să spun gama, a zis în sinea ei că nu o să pot cînta niciodată. Apoi au urmat ore la pian. Acum cînt şi mă dă exemplu tuturor celor care se tem de muzica psaltică". Alte măicuţe Sora Carmen: "Fac şase ani în ianuarie de cînd sînt aici. Am absolvit Facultatea de Limbi Străine. Părintele Iustin a venit la noi la liceu, la cercul de religie. Dinainte de a avea această întîlnire îmi doream viaţa monahală. Practic, nu a fost decît un ajutor. Am intrat în mînăstire zece ani după aceea. La început părintele a spus să vin doar aşa, ca şi cum aş fi în vizită". Maica Atanasia: "Numele meu de fapt e Adela Văetişi, doctor în istoria artei. În urmă cu cinci ani, eram un personaj semipublic. Am predat la Universitatea de Artă. Eram ancorată în viaţa culturală a Bucureştiului, un mediu destul de secularizat. Treptat, m-am apropiat de biserica şi de comunitatea de aici. I-am cerut părintelui să-mi dea şi mie ceva de făcut. Maica Gabriela se ocupa de bibliotecă, dar am stat pe lîngă ea şi am ajutat la catalogarea cărţilor de artă. Eram un om la locul meu, cu o meserie stabilită, doctoratul era deja prin anul III. Şi l-am terminat aici, în mînăstire. Părintele Iustin a ştiut, probabil, să lucreze cu datele mele. Lucru care m-a ajutat să nu resimt ruptura ca fiind foarte brutală. Cel puţin în ceea ce priveşte activitatea". "Sînt Simona Boca. Am terminat grafică, în 1992, în Bucureşti. Din aprilie 2008 sînt aici ca soră. Vin la Stavropoleos din 1994. A fost un gînd al meu mai vechi, de prin ’96. Apoi am renunţat la el prin 2000. Viaţa şi lucrurile s-au aranjat însă aşa... Oarecum l-am întrebat şi pe Dumnezeu şi cred că ăsta-i răspunsul". Fiecare dintre ele (şi nu am stat de vorbă cu toate) îşi îndeplineşte obligaţiile, făcînd, în acelaşi timp, ceea ce îi place şi i se potriveşte, fără să fie nevoită să-şi lase deoparte vocaţia începută în viaţa laică, ori împiedicată să-i dea curs uneia noi: "Angajată sînt pe post de muzeograf. Fac toată partea de ghidaj pentru vizitatorii români şi străini. Am publicat catalogul colecţiei, monografii ale bisericii şi mînăstirii şi unele lucrări: Biserici şi mînăstiri din România, în colaborare cu Editura Noi Media Print, Arta de tradiţie bizantină în România. Fac într-un fel munca de istoric de artă. Una mai generală, de popularizare." (maica Atanasia); "Eu transcriu muzică psaltică pe calculator. Multe partituri sînt scrise de mînă. Ca să ne fie mai uşor la strană să le vedem. Ştiu notele, să le şi cînt. Atît cît trebuie ca să mă descurc la slujbă. Maica Gabriela, după ce transcriu, le pune pe Internet, să se bucure şi oamenii de ele." (maica Iustina); "Lucra o restauratoare la noi şi am vrut şi eu să fac acelaşi lucru. Am stat un an de zile aşa. Părintele a zis să învăţ să pictez: eu veneam cu dorinţele de acasă şi părintele le descoperea fără să întrebe. După aceea am început să pictez mai mult, să restaurez icoane pe sticlă. Îmi folosesc cunoştinţele de franceză, de limbi străine în general, pentru diferite articole." (sora Carmen); "Acum fac CD-uri, layout, imagine, pliante. Am lucrat şi pentru monografie şi am făcut prelucrare de imagini." (sora Simona). Atitudinea maicilor faţă de viaţa lor de la Stavropoleos este, cumva, sintetizată de sora Simona: "Nu mi-e dor de exterior. Mă simt ca într-o comunitate, şi nu singură. Ci iubită. Nu mi-e dor de lumea de afară". Şi ea o reflectă, într-o anumită măsură, şi pe cea a comunităţii credincioşilor de aici.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.