Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anul acesta, Academia Franceză a decernat Marele Premiu pentru filosofie doamnei Anca Vasiliu, directoare de cercetare la CNRS, membră a Centrului „Léon Robin” al Sorbonei. Vestea i-a bucurat mult pe cei care i-au urmărit, de-a lungul anilor, lucrările și s-au format în domeniul filosofiei antice și medievale citindu-le și beneficiind, ca doctoranzi sau colegi la început de drum, de călăuzirea sa. Ceea ce se impune atenției noastre este faptul că Marele Premiu a fost acordat pentru întreaga operă, căci despre o veritabilă operă filosofică este vorba în toate cărțile sale apărute la edituri prestigioase. Cu ani în urmă, Anca Vasiliu primise și alte premii, printre care unul oferit tot de Academie, însă acum întregul său demers academic este așezat într-o lumină dintre cele mai onorante, întrucît seria de laureați include mari nume ale filosofiei franceze contemporane: de la Ricœur și Lévinas la Jean-Luc Marion, Barbara Cassin și Rémi Brague. Iată de ce – doar la o privire exterioară – decernarea Marelui Premiu depășește fireasca satisfacție auctorială și solicită o receptare pe măsură.
Cercetările de istorie a artei postbizantine, care au reprezentat preocuparea sa din țară, îndreptate spre o hermeneutică bazată pe sursele intelectuale ale actului artistic, se află într-o subtilă corespondență cu marea temă a lucrărilor filosofice ale Ancăi Vasiliu: condiția ontologică a imaginii și relația dintre limbaj și reprezentare. După o splendidă interpretare a picturii din secolul al XVI-lea a bisericilor din Moldova, La traversée de l’image (Desclée, 1994), dezvoltată apoi în Les architectures de l’image (1998), Anca Vasiliu inaugurează seria cărților sale de filosofie antică și medievală cu o cercetare, care avea să devină o referință inconturnabilă, asupra conceptului de diafan, unde studierea surselor și ramificațiilor istorice ale unei idei aristotelice este însoțită de o reflecție în cheie fenomenologică (Vrin, 1997; Polirom, 2010). În tot ce va scrie, de la Dire et voir. La parole „visible” du „Sophiste” (Vrin, 2008) pînă la Montrer l’âme. Lecture du „Phèdre” de Platon (Sorbonne Université Presses, 2021), va continua adîncirea unei lecturi originale a gîndirii platoniciene și a tradiției pe care a inspirat-o, centrată pe raportul dintre „artele limbajului” și imagine, care nu se referă doar la ceea ce se oferă privirii, ci și la concept și la plasticitatea intelecției.
Anca Vasiliu propune o nouă interpretare a vizibilului ca „loc al reciprocității dintre prezența și semnificația ființei”, în care inteligibilul și sensibilul, despărțite de multe ori schematic cînd este vorba de Platon, se însoțesc paradoxal la nivelul imaginii. Demersul său nu este unul preeminent istoric, ci în primul rînd filosofic, aplicînd textelor vechi o grilă elocventă pentru modernitate, fără a le altera specificul și oferindu-le o strălucire și o intensitate pe care nu le-am fi sesizat la prima vedere. O ilustrare exemplară este oferită de rafinata analiză a descrierilor, adică a modului în care limbajul creează sau redă ceea ce se vede sau poate fi văzut, de la Homer și Nonnos de Panopolis la Grigorie de Nyssa și Pavel Silențiarul (Divines techniques, 2016). Recitindu-i pe Apuleius, pe Plutarh sau pe Filon din Alexandria, Anca Vasiliu descoperă modul în care reflecția asupra imaginii contribuie la definirea relației dintre identitate și alteritate și la formarea conștiinței de sine. Totodată, în continuitate cu cercetările asupra artei bizantine și a surselor antice, opera sa cuprinde și o investigare novatoare a structurii filosofice a gîndirii iconice creștine (Eikôn, 2010; Doxologia, 2017).
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale, și cultura în care s-a format inițial. Mărturie stau revista de studii antice și medievale Chôra, pe care a ridicat-o la nivelul unui periodic internațional, editarea în franceză a textelor părintelui Scrima și coordonarea, împreună cu Alexander Baumgarten, a traducerii Vocabularului european al filosofiilor (Polirom, 2020). Așteptînd să-i citim viitoarele cărți, să o însoțim cu bucuria de a vedea un destin intelectual împlinit!
Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).
