Educaţia axată pe compentenţe - dacă n-a mers „la ei”, va merge „la noi”?
“A uitat cam toată lumea vechea butadă din perioada apusă: „Marx era filozof, nu om de ştiinţă, fiindcă, dacă era om de ştiinţă, făcea mai întîi un experiment pe şoareci“. Lucrurile stau la fel ca înainte, din păcate. În Ministerul Educaţiei, cu siguranţă stau ca pe vremea lui Ceauşescu. O ministră după alta au aplicat reforme ubueşti, neomologate nicăieri, neverificate nicăieri, pentru care miniştrii nu-şi asumă nici o responsabilitate. Sindicatele profesorilor nu sînt niciodată consultate cu privire la nimic. Opinia publică şi mass-media trec cu vederea scandalurile din învăţămînt: o clasă cu copii drăguţi e mult mai soporifică decît o arestare de mafioţi.
„Toceala trebuie să se termine.“ Ei bine, nu, toceala trebuie să înceapă. Autorul acestor rînduri a predat, timp de mai mulţi ani, pe continentul american. Şcoala americană, atît în Statele Unite, cît şi în Canada, e o catastrofă – din motive diferite, dar e o catastrofă. Am predat în şcolile unde toceala e diabolizată, şi sînt proaste. „Toceala trebuie să se termine“ e o aiureală. Ea cuprinde în sine, făcute sandwich, două afirmaţii diferite.
„Tocilarul trebuie proscris.“ Prima e că tocilarii sînt nişte jeguri. În Statele Unite şi Canada, tocilarii se numesc „nerds“. Într-o clasă, unde popularitatea este ţelul cel mai înalt, grupul de colegi exercită un control totalitar asupra fiecărui elev. Beavis, Butthead, Bart Simpson sînt populari. Tocilarii, nu. Tocilarii sînt excluşi şi ostracizaţi. Asta nu înseamnă că nu-s chemaţi la chefuri şi ignoraţi la reuniuni, ci că primesc bocanci în bot. Asta e realitatea şcolii americane. Clasa e un organism social complex. A imagina clasa ca pe o entitate amorfă e dovadă de inocenţă sau de uitare.
Există trei ţări pe această planetă unde tocilarul e încurajat: China, India şi Japonia. Ele sînt şi ţările care dau cel mai mare număr de specialişti în orice domeniu.
„Şcoala trebuie să creeze competenţe, nu să umple mintea cu cunoştinţe.“ Am predat în sistemul bazat pe competenţe. A fost introdus în Canada, în provincia Québec, acum zece ani, şi e o catastrofă, care a redus nivelul învăţămîntului canadian francofon la standarde de lumea a treia. Îi invit pe toţi cei care vorbesc fransé să-şi arunce o privire pe forumurile de discuţii ale profesorilor din Québec. Am fost în viitorul de aur pe care ni-l promite Ministerul Educaţiei, şi aduce cu epoca de piatră.
Şcoala nu trebuie să creeze nici un fel de competenţe. Şcoala trebuie să bage cu pîlnia cunoştinţe în elevi. Din 1990, un procent tot mai mare dintre tineri îşi urmează studiile după liceu, din diverse motive: fiindcă nu se mai dă examen de admitere, fiindcă nu sînt locuri de muncă, fiindcă sînt mult mai multe universităţi şi locuri ca înainte. În Canada, profesorii universitari sînt îngroziţi de nivelul slab cu care vin elevii din licee: nu ştiu să facă înmulţiri, împărţiri, ecuaţii. Nu ştiu să facă cercetare. Tipăresc pagini din Wikipedia în chip de cercetare proprie. Internetul, prin facilitatea de acces, a creat o iluzie colosală: proximitatea şi accesibilitatea informaţiei îi fac pe elevi să creadă că nu ştiu, dar pot găsi pe Google. Elevii trebuie să-şi însuşească în şcoală cunoştinţe, nu competenţe, fiindcă majoritatea lor îşi continuă studiile la Universitate, iar învăţămîntul universitar e un învăţămînt specializat, axat pe cunoştinţe.
Bine, şi atunci de ce Statele Unite iau atîtea Nobeluri, dacă învăţămîntul lor preuniversitar e prost?
Statele Unite sînt bogate. Statele bogate îşi pot permite să fie risipitoare. Universităţile americane atrag cei mai buni studenţi din China şi India, ţări sărace. Baza lor de recrutare e alcătuită din cei mai teribili tocilari ai lumii, din care selectează primul procent. Studenţii americani sînt puţini. Un Nobel american din patru şi-a făcut studiile în străinătate: SUA le-au oferit doar un teren călduţ în care să facă cercetare. Inferioritatea învăţămîntului din America de Nord e estompată de şuvoiul de tocilari indieni şi chinezi. Statele Unite au centre de cercetare excelente nu din cauza învăţămîntului bun, ci în pofida învăţămîntului prost. Un judecător al Curţii Supreme a Statelor Unite, Antonin Scalia, spunea: „învăţămîntul trebuie să formeze caractere, dacă vrem specialişti şi experţi, putem să-i cumpărăm“. Fraza rezumă deplin dispreţul faţă de învăţămînt al unei ţări de self-made-men, de patroni de pizzerii şi de autoservice-uri.
Ce ne aşteaptă?
Gary Becker a primit Premiul Nobel pentru economie pentru calculele sale sofisticate privind rentabilitatea socială a învăţămîntului. Învăţămîntul, spune el, îi dă omului cunoştinţe pentru a-şi apăra sănătatea, pentru a-şi articula revendicările civice, pentru a cunoaşte legile mai bine. Actualul ministru al Învăţămîntului e chimist. Vă asigur, nici chimia veche, scolastică, bolşevică, ce va fi scoasă, nici chimia suplă, sexoasă, bazată pe competenţe, care va fi introdusă, nu va vorbi despre E-uri, aditivi alimentari, farmacocinetică şi detergenţi. Şi cu toate acestea, folosim zilnic alimente cu aditivi alimentari („E-urile sînt cancerigene“ – din Dicţionarul de idei luate de-a gata), medicamente, gleturi şi alte substanţe chimice. N-a existat niciodată în manualele de anatomie vreo aluzie la bolile de care sîntem susceptibili. Şi nici nu va exista.
Voltmetrul.
Învăţămîntul axat pe competenţe şi-a construit o fantoşă a învăţămîntului tradiţional pe care o distruge de mai mare dragul. În retorica manipulării, acest lucru se numeşte the strawman trick. Bunăoară, un absolvent de liceu tradiţional ştia să recite că „voltajul e variaţia energiei potenţiale într-un cîmp de forţe“, pe cînd şmecherul ieşit dintr-o şcoală nouă, axată pe competenţe transversale, ştie să citească un voltmetru, şi cu asta basta. Credeţi careva că va aduce vreodată cineva un voltmetru într-o şcoală valahă? Nu vă îmbătaţi cu această iluzie. Chiar dacă va aduce, chiar dacă elevii îl vor lua-n mînă şi vor şti să-l folosească, asta nu-i va pregăti cu nimic pentru piaţa muncii. Piaţa muncii în Europa e compartimentată şi închisă. Un instalator sanitar la Paris ia o sută de euro pe oră, şi francezii sînt deplin mulţumiţi cu situaţia asta. Vrei să-ţi deschizi o amărîtă de afacere de spălat şi frezat cîini în Germania? Trebuie să fi urmat cursul de frezat cîini şi să obţii, după un an, Hunde-und-Tier-Waschen Fachübergreifende Genehmigung der Deutsches Hunde-und-Tier-spülen Vereinigung. (HTWFG-DHTSV). Educaţia axată pe competenţe nu foloseşte la nimic, fiindcă piaţa muncii, care chipurile o cere, e organizată altfel. Piaţa muncii din Europa nu e flexibilă. Flexibil e doar sectorul terţiar, al serviciilor, ospătarii, recepţionerele, muncitorii din construcţii şi distribuitorii de flyere, angajaţii jetabili de la McDonald’s şi de la Wal-Mart. Ei n-au nevoie de nici un fel de competenţe, nici transversale, nici de alt fel. Notarii, care xeroxează certificate de naştere şi completează cu majuscule numele în contracte de vînzare-cumpărare (studii necesare: opt clase) cîştigă peste cinci mii de euro pe lună, de zece ori mai mult ca un conferenţiar universitar.
Slugărnicia valahă. În anul 114, în prima şcoală din Sarmisegetuza, programa cuprindea ceremoniile feţialilor şi vestalelor pentru că „aşa se predă şi la Roma“. În secolul al XIII-lea, „fiindcă exact aşa se predă şi la Bizanţ“. În secolul al XIV-lea se preda în slavă „fiindcă aşa e în toate ţările vecine“. Sub fanarioţi, învăţămîntul a fost fanariot, apoi a fost imitat după cel francez sau maimuţărit după cel berlinez. După 1945, modelul a fost moscovit. După 1989, în legislaţie şi educaţie au fost introduse cele mai aiurite orori, „fiindcă aşa e şi în Uniunea Europeană“. Am studiat şi predat în Franţa, în Uniunea Europeană, şi nu se introdusese nici una dintre inovaţiile aiurea de care se făcea caz cu ifos între Ciorogîrla şi Belciugatele. Atunci cînd Ministerul Educaţiei propunea vreo reformă, o propunea în numele eficientizării, nu în numele cine ştie căror directive europene.Implementarea învăţămîntului axat pe competenţe în Québec a fost un dezastru. Acest tip de învăţămînt a fost implementat de sus, fără experimentarea prealabilă pe şoareci, fără studiu pilot în trei-patru şcoli, fără nimic. E aiuritor că oameni îngrijit bărbieriţi, ca fostul ministru Mircea Miclea, despre care s-a insinuat că ar fi familiar cu psihologia şcolară, au cauţionat reforma învăţămîntului bazat pe competenţe. E o lege dată aiurea într-o ţară bananieră: fără norme de aplicare, fără formatori, fără un termen fix la care o instituţie independentă să evalueze eficacitatea proiectului. Reforma a fost impusă de sus, fără să se spună cine a inventat-o, pe ce baze teoretice, în virtutea căror necesităţi practice. S-a mai aplicat reforma asta undeva? Mircea Miclea nu ne spune. Să le spunem noi: da, s-a mai aplicat. A mers? N-a mers. Şi în Elveţia, şi în Statele Unite, în Belgia francofonă, şi unde a mai fost aplicată, a fost tacit abandonată. E aiuritoare laşitatea tuturor miniştrilor Educaţiei din România, care impun cu forţa reforme, îşi declară reuşita şi se retrag, lăsîndu-i pe ceilalţi să măture oalele sparte. Fiindcă nimeni nu-i evaluează pe evaluatori.
Coda: reîntronarea stalinismului. Tot bombănind împotriva comuniştilor, actualii guvernanţi se poartă exact ca ei. Actualii dezorientaţi aflaţi la putere procedează exact ca aceia pe care i-au condamnat (vezi condamnarea comunismului) într-un raport lamentabil. Comuniştii au implementat economia planificată voluntarist şi fără a fi experimentat înainte pe un eşantion mic. Mircea Miclea şi succesorii implementează totalitar învăţămîntul bazat pe competenţe, fără dezbatere cu sindicatele profesorilor, fără norme de aplicare, fără nimic, pe bază de wishful thinking. Americanii au luptat în Vietnam 14 ani fără succes, au declarat victorie şi s-au retras. Mircea Miclea şi succesorii vor implementa haotic această tîmpenie, vor elimina toate vocile care se vor opune, se vor autoevalua triumfalist şi vor declara victorie. Această de mult discreditată eroare îşi are fundamentele aşa-zis ştiinţifice în psihologia constructivistă, creionată de psihologul bielorus Lev Vîgotski, în 1933. Chiar nu s-a mai descoperit nimic în psihologia educaţiei de 80 de ani? Adevărul ultim în educaţie e cartea unui psiholog bielorus din epoca lui Stalin?
Să nu-l comparăm totuşi pe Mircea Miclea şi întreprinderea sa de pavaj cu bune intenţii, pe de o parte, cu conducătorii comunişti din Valahia şi URSS, pe de alta. Cînd Lenin şi ai lui au instaurat comunismul, acesta nu mai fusese încercat nicăieri. Bramburica, Hîrdău şi urmaşii lor vor să aplice un sistem care a eşuat în Belgia, s-a împotmolit în Elveţia şi a dat chix în Canada.
Dan Ungureanu a studiat în România şi Franţa, predă de un deceniu în Franţa, România şi Canada, atît în învăţămîntul universitar cît şi în cel preuniversitar.
