Dilemateca

Strada Mântuleasa a Bucureştilor a intrat în memoria (culturală) colectivă graţie lui Mircea Eliade şi nuvelei sale Pe strada Mântuleasa, ce reînvie poveşti pline de mister şi de magie legate de pivniţele şi casele vechi ale străzii. Pe urmele lui Fărîmă, personajul lui Eliade, porneşte astăzi Andreea Răsuceanu, autoarea cărţii Cele două Mântulese, descoperind că secretele străzii coboară mult în timp, în veacul al XVIII-lea, cînd cupeţul Mantu se hotărăşte să ridice o biserică – pentru consolid

Andrei Marga, Criza şi după criză, Colecţia „Universitas“, Editura Eikon, 2009 15 lei Profesorul Andrei Marga dovedeşte prin ultima sa carte că poate face ceea ce puţini universitari români reuşesc: să îşi suprapună interesele de cercetare peste întrebările-cheie ale zilei. Criza este subiectul momentului, iar lansarea unei cărţi despre criză acum este cum nu se poate mai potrivită. Din punct de vedere al marketingului editorial, timing-ul este perfect, ceea ce arată că autorul se înscrie

Angela Marinescu, Probleme personale, Editura Cartea Românească, 2009 19,95 lei Deşi nu cred să simpatizeze din principiu cu feministele, poezia Angelei Marinescu şi-a scos, în tectonica imprevizibilă a curentelor literare, profitul specific unei feminităţi cu cojones: singulară retoric în vremuri de estetizare neomodernistă, ea s-a arătat apoi relativ impasibilă la optzecismul masculin depotenţat în livresc, pentru a ajunge, în fine, icon matriarhal (chiar nemărturisit) al amazoanelor douămi

Traducerile lui Marian Papahagi din Montale înseamnă întîlnirea a două mari spirite într-un cuvînt viu şi diamantin. Considerat un clasic modern al literaturii italiene, Eugenio Montale este unul din poeţii secolului XX a cărui parabolă artistică şi umană impresionează prin autenticitatea culmilor atinse, prin capacitatea de a decanta esenţele care vibrează sub veştmîntul fenomenalului. Poezia montaliană este creuzetul artistic şi spiritual al unui secol, al XX-lea, iar Premiul Nobel conferit po

L-am cunoscut pe Marian în avionul care, în noiembrie 1968, ne ducea pe amîndoi spre Roma. Cum la orizont ne aşteptau patru ani de studii universitare în Italia, împrejurarea avea în ea ceva de ordinul miracolului. Am stat alături în timpul zborului şi ne-am fost tovarăşi de drum unul altuia în anii magnifici care au urmat. Marian era cu un an mai în vîrstă decît mine, ceea ce însemna că avea... 20 de ani. Cultura şi pregătirea lui intelectuală îl plasau însă evident mult mai departe, aşa încît

L-am cunoscut pe Marian acum vreo 30 de ani. Eram amîndoi la Bucureşti şi era anotimpul castanilor înfloriţi. Eu ieşisem într-o pauză în grădina de lîngă Biblioteca Academiei, el se îndrepta spre clădirea centrală, cu o mapă voluminoasă, vorbind cu un drag prieten comun, un clasicist foarte cunoscut nu doar în România, Mihai Nasta, un adevărat intelectual european. Mihai, în italiana sa pe cît de îngrijită, pe atît de expresiv colorată, mi l-a prezentat pe tînărul său coleg cu vorbele frumoase c

Despre somn 26 decembrie 1969 Încep, destul de tîrziu, un jurnal pe care aş vrea să-l ţin cu regularitate de-acum înainte. Ce frază stupidă! Şi de cîte ori n-am scris-o şi rescris-o în atîtea începuturi de jurnale pe care apoi nu le-am mai continuat. De data asta, cine ştie, voi reuşi. De ce-o fac oare? Poate pentru că reminiscenţe literare mă îndeamnă. Nu că aş avea spiritul de observaţire al lui Pepys, dar e oricum tentant să te urmăreşti zilnic, să-ţi însemni ideile, fie ele şi disparate. În

Într-un extraordinar interviu realizat în 1994 de Marta Petreu cu Marian Papahagi, cărturarul clujean vorbea despre propria vocaţie de întemeietor de instituţii, dar mai ales despre păcatele româneşti care minează de secole orice iniţiativă: „...nepăsarea cu care abandonăm, întrerupte la jumătate, lucrări începute, incuria, lipsa de memorie, elanul cu care începem azi o mie de lucruri şi inconştienţa infantilă cu care le lăsăm a doua zi să cadă în paragină şi uitare, lipsa de continuitate cu noi