Securistul, deus ex machina

Publicat în Dilema Veche nr. 523 din 20-26 februarie 2014
The Economist – bastionul capitalismului bun jpeg

Dintre toate teoriile conspiraţiei care circulă aici şi acum, cea mai răspîndită e şi cea mai neglijată: a securistului. Neluată în seamă, poate, fiindcă e lipsită de orice fel de exotism şi nearticulată, se poate rezuma simplu: România e la cheremul (moştenitorilor) securiştilor, care îşi pasează de la unii la alţii privilegiile economice ale capitalismului clientelar în care trăim. Umilă, lipsită de fast, dar omniprezentă, această teorie, credinţă sau convingere ne schimbă traseul existenţial, dar şi istoria.

Securistul apare în viaţa noastră – sau, mai precis ar fi: se manifestă, fiindcă nu îl vedem – ori de cîte ori lucrurile iau o întorsătură proastă, neaşteptată. Securistul e de vină pentru lipsa de acces la resurse gen fondurile europene, pentru distorsiunea de realitate pe care o prezintă presa, pentru demascarea vreunui cunoscut faţă de care aveam afecţiune. Pentru îmbogăţirea pe cît de necinstită, pe atît de rapidă a unora – care, nu-i aşa, se produce în detrimentul nostru –, pentru o concediere subită, pentru schimbările surprinzătoare din politică.

Uneori – nu-i spunem pe nume, ci îl gîndim ca pe un reprezentant al privilegiaţilor dinainte de 1989 –, un copil de privilegiat, un alt personaj ocult, fără chip şi nume, neconectat administrativ cu serviciile. Dar, în orice caz, avînd legătură cu ele, că nu se putea altfel, pe vremuri. Una peste alta, numit sau nu, e responsabil cu situaţiile complicate şi răsturnările lor spectaculoase.

Mie, unuia, mi se pare că securistul e un deus ex machina. Explică ceea ce nu poate fi explicat, la fel ca personajul de tragedie antică, care era adus la nivelul scenei – de sus sau de jos – cu un dispozitiv gen macara, platformă – cu alte cuvinte, machina. Greu de ştiut care e machina securistului, însă capacitatea acestuia de a schimba radical destine şi situaţii nu e pusă, îndeobşte, la îndoială. Şi se manifestă doar cînd lucrurile ar fi luat un cu totul alt curs.

Problema e alta: dacă deus ex machina e adesea răspunzător cu happy end-ul (cuminte, Wikipedia ne dă exemplul ofiţerului care-l salvează pe Ralph în Împăratul muştelor), echivalentul lui cu epoleţi se ocupă de contrariu. Deci, e mai puţin deus – în accepţie creştină –, cît opusul unei divinităţi benevolente. O divinitate de semn contrar care, conform mitului modern, nu numai că e capabilă să schimbe situaţii, dar o şi face spectaculos.

Din acest punct de vedere, teoria conspiraţiei securiste are iz teologic. Conţine nu numai deznodămîntul stupefiant şi negativ, ci şi o stare originară, dacă nu paradisiacă, cel puţin mulţumitor umană, în care lucrurile erau la locul lor, etica funcţiona în parametri, premisele fericirii duceau chiar la fericire, atîta cîtă se poate pe Pămînt. Dacă, în plus, genul acesta de credinţă ar avea şi adepţi-practicanţi, care ar aştepta şi ar cere ceva de la acest gen de divinitate camuflată-n profan, am putea vorbi de un cult. Nu e cazul, fiindcă natura securistului e tocmai aceea de a fi eluziv, lipsit de atribute. Divinitatea se revelează în diferite ipostaze, în scrieri şi istorii sacre. Or, securistul nu e înfăşurat într-un sul de învăţături dogmatice. Cel puţin deocamdată. Lipseşte, probabil, doar vreun nebun care să sistematizeze într-o scriere convingător de senzaţională toată povestea. Altarele şi tot restul ar veni imediat după.

Dar, pînă atunci, rămînem cu efectele. Scos din joben ca explicaţie pentru toate cele enumerate la începutul textului şi pentru o mie altele, securistul ne imprimă un fel de fatalism imprecis, şovăitor, distrat. Lipsa lui de atribute induce ideea că lucrurile se vor sfîrşi surprinzător de prost, dar nu neapărat cu sens. Fatalismul propriu-zis conţine şi proiecţia în general negativă, dar mai ales precisă a deznodămîntului, fiindcă acesta din urmă e subsumat unei necesităţi teologice. Securistul îşi bagă coada-n lucruri şi le suceşte, nu se ştie exact cum. Prost, e drept, dar dincolo de acest „prost“ nu poţi vedea prea departe. Eficienţa lui malefică se manifestă doar în ceea ce am putea numi „rezultate de etapă“. Din acest punct de vedere, el aduce cu ipostazele populare ale Diavolului – Scaraoţchi-Aghiuţă-Sarsailă –, un gen de drac tangibil măcar la modul retoric, prin diminutiv şi familiaritate.

Problema e că etapele sînt multe. Încurcîndu-ne viaţa cu acest gen de rateuri punctuale, securistul ne scurtează şi perspectiva. Dacă machina îl aduce pe deus pe scenă, tot timpul, nu prea te poţi preocupa de sensuri, de final. Ori de cîte ori securistul zbîrnîie afară din cutia explicaţiilor, ca un clovn cu arcuri, eşti perturbat şi împiedicat de a vedea mai departe. Dar cînd se declanşează arcurile? Cînd nu ai alte explicaţii. Iar asta se întîmplă mereu, repetitiv.

Pentru români, ascensiunea socială, averea, succesul profesional, însăşi funcţionarea României sînt, în secolul XXI, enigme. Iar cînd nu găseşti legăturile cauzale corecte, eşti tentat să dai în superstiţie – vorba marxistului. Deus ex machina a fost, poate, la origini, o sublimare estetică, mai curînd pozitivă, a superstiţiei de regulă negative. Vag şi nearticulat dogmatic cum e, securistul e şi el o piază rea, o cobe.

Există, în România, suficiente exemple documentate de foşti apartenenţi ai Securităţii care au făcut avere, au un status privilegiat, vizibil, la fel cum există şi asocieri între astfel de personaje. Însă, probabil, dacă am putea face cu totul abstracţie de el, de securist, am duce-o mai bine. Din nou, teoria conspiraţiei se adevereşte numai cînd creează conspiraţii. Dincolo de istorie şi documente, securistul nu poate fi omniprezent şi atotputernic decît dacă îl credem aşa.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Foto: L. Muntean

Cu sau fara alarmare incendiu pentru spatiile industriale Ce spune legea jpg
Cu sau fără alarmare incendiu pentru spațiile industriale? Ce spune legea?
Siguranța în spațiile industriale este o prioritate majoră, iar prevenirea incendiilor joacă un rol esențial în protejarea angajaților, a bunurilor și a mediului înconjurător.
Beneficiile tratamentului cu aparat dentar la adulti  La ce rezultate te poti astepta jpg
Beneficiile tratamentului cu aparat dentar la adulți. La ce rezultate te poți aștepta?
Tratamentul ortodontic cu aparat dentar nu mai este considerat o soluție exclusiv pentru copii și adolescenți, fiind din ce în ce mai frecvent întâlnit și în rândul adulților.
pexels tima miroshnichenko 6474471 jpg
Tot ce ai nevoie pentru construcții rezistente și încălzire sustenabilă
Construirea sau renovarea unei case reprezintă o investiție majoră, care necesită materiale de calitate și soluții sustenabile.
Vechea dilema sa alegem un sejur in Palma de Mallorca relaxant sau aventuros jpg
Vechea dilemă: să alegem un sejur în Palma de Mallorca relaxant sau aventuros?
Palma de Mallorca, o destinație idilică în inima Insulelor Baleare, este cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase, cultura vibrantă și oportunitățile nesfârșite de distracție. Indiferent dacă îți dorești o vacanță „relaxantă” sau „aventuroasă”, Palma de Mallorca are ceva special pentru toți tur
featured image jpg
Jocul responsabil în cazinouri online: cum protejează operatorii experiențele pasionaților de gambling
Prin natura lor, jocurile de noroc se bazează pe modul aleatoriu în care poate decurge o acțiune.
Importanța consumului de apă înainte, în timpul și după sport jpg
Importanța consumului de apă înainte, în timpul și după sport
Lichidele pierdute în timp ce faci sport trebuie înlocuite în organism, pentru a preveni deshidratarea și riscurile asociate acesteia.
Tot ce trebuie să știi înainte de a cumpăra o mașină electrică jpg
Tot ce trebuie să știi înainte de a cumpăra o mașină electrică
Ți-ai propus să cumperi o mașină electrică? Cel mai probabil ai în minte și câteva întrebări legitime, la care cauți un răspuns. În acest articol vei găsi răspunsuri la cele mai importante preocupări pe care le poți avea atunci când vrei să faci o astfel de achiziție.
tapet premium png
De la banal la extraordinar: Cum poate impacta un tapet premium designul de interior?
Când vine vorba de transformarea unei locuințe, puține elemente au un impact atât de spectaculos și versatil precum tapetul premium. Crezi că tapetul este ceva demodat sau prea pretențios?
sculptor jpg
„Mademoiselle Pogany”, sculptura care redă esența feminității, discreției și senzualității
Simbolul artei moderne românești, „Mademoiselle Pogany”, reprezintă iubirea „nemuritoare a lui Brâncuși”, căreia artistul i-a dedicat nouăsprezece sculpturi.
barbat cu ochelari la laptop jpg
Curiozități despre jocurile de noroc de care nu ai auzit
Jocurile de noroc au o istorie veche de mii de ani și, de-a lungul timpului, au devenit o parte semnificativă a culturilor din întreaga lume.
Vechea dilema cum protejezi bateriile auto in timpul sezonului rece jpg
Vechea dilemă: cum protejezi bateriile auto în timpul sezonului rece?
Iarna reprezintă, fără îndoială, sezonul cel mai solicitant pentru bateriile auto. Temperaturile scăzute, drumurile scurte care nu oferă bateriei suficient timp să se încarce și utilizarea intensă a sistemelor de încălzire pun o presiune suplimentară asupra alternatorului și asupra acumulatorului.
DilemaVeche (2) (2) jpg
Descoperă cele mai apreciate idei de cadouri pentru bărbați în 2024
Atât în preajma sărbătorilor, cât și atunci când au loc aniversările bărbaților din viața noastră, alegerea cadoului se poate dovedi complicată. Acest ghid te va ajuta să optezi pentru cel mai potrivit dar în 2024 pentru reprezentanții sexului masculin.
De ce sunt folosite aparate sous vide in bucatarii profesionale jpg
De ce sunt folosite aparate sous vide în bucătării profesionale?
Tehnica de gătit sous vide (din franceză, „sub vid”) este o metodă inovatoare, ce presupune ambalarea alimentelor, în special a cărnii, într-un pachet vidat și gătirea acestora la o temperatură controlată, mult sub cea obișnuită, pentru o perioadă îndelungată de timp.
Adaptogenii  aliați naturali pentru echilibrul corpului și minții jpg
Adaptogenii: aliați naturali pentru echilibrul corpului și minții
Adaptogenii sunt substanțe provenite din plante, care au rolul de a reduce efectele stresului asupra corpului și minții, îmbunătățind răspunsul organismului în situații tensionate.
Gestionarea cheltuielilor în timpul sezonului rece jpg
Gestionarea cheltuielilor în timpul sezonului rece
Sezonul rece poate aduce o serie de cheltuieli neașteptate, de la costurile crescute pentru încălzire și electricitate, până la cheltuielile pentru îmbrăcămintea de iarnă și vacanțe sau concedii.
dilemaveche ro jpg
GHID despre alegerea metodelor de plată la cazino! Ce NU știe toată lumea?
Când te pregătești să joci la cazino online, alegerea metodei de plată este un pas crucial care poate influența întregul tău parcurs.
featured image (4) jpg
Mituri și realități despre relația femeilor cu jocurile de noroc
Primele cazinouri terestre au apărut într-o perioadă în care bărbații erau figurile dominante în societate, având parte de educație și implicit fiind cei care, în mod tradițional, asigurau și gestionau partea financiară a familiei.
Strategii eficiente pentru maximizarea rentabilității în agricultură jpg
Strategii eficiente pentru maximizarea rentabilității în agricultură
Agricultura devine și în România un domeniu complex și competitiv, astfel că rentabilitatea fermelor este o necesitate pentru a supraviețui pe piață și a avea succes.
P90178 png
Delta Sleep-Inducing Peptide (DSIP): Un candidat multidimensional pentru cercetare
Peptida Delta Sleep-Inducing Peptide (DSIP), o neuropeptidă endogenă, a prezentat un interes crescut pentru cercetători pentru rolul său potențial în diverse procese fiziologice.
avocat png
Avocatura: De la oratorii Romei la stâlpii statului de drept modern
Profesia de avocat este una dintre cele mai vechi și respectate ocupații din istoria umanității. De-a lungul timpului, avocații au jucat un rol esențial în menținerea ordinii și aplicarea justiției, contribuind la protejarea drepturilor și libertăților individuale.
DilemaVeche (2) (1) jpg
Cum se reflectă identitatea culturală în preferințele pentru anumite arome
Preferințele pentru anumite arome sunt mult mai mult decât o simplă chestiune de gust. Ele reprezintă o expresie a identității culturale, influențată de istorie, geografie, ritualuri și schimburi interculturale.
creditIMG 0862 JPG
123Credit.ro își continuă expansiunea în România prin deschiderea unor noi birouri în Cluj, Baia Mare, Sibiu și Suceava
București, 10 Septembrie 2024 – 123Credit.ro, un jucător important pe piața brokerajului de credite din România, și prima companie din domeniu care a dezvoltat fluxuri full digitale de aplicare la credite, își continuă expansiunea națională prin deschiderea unor noi birouri fizice.
Ghidul începătorului la cazinouri online jpg
Ghidul începătorului la cazinouri online
Chiar dacă activitatea pe care o poți desfășura într-un cazinou online nu este foarte complicată, nu puține sunt persoanele care au nevoie de o mână de ajutor. Prin urmare, ghidurile sunt mereu bine-venite!
christin hume Hcfwew744z4 unsplash (2) jpg
Cum să îți alegi partenerii potriviți pentru crearea unui shop online
Lansarea unui shop online este un pas important în dezvoltarea unui business modern. Să ai parteneri potriviți alături în acest proces este esențial pentru succesul proiectului tău.

Parteneri

bataiecluj jpg
Lider de galerie atacat cu cuțitul la maginea Clujului. Martor ocular: n-am înțeles nimic
Șeful galeriei de la „U” Cluj, liderul Superligii, a fost implicat într-o altercație.
Conferinta de presa la sediul Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 89 Petre Roman FOTO  Inquam Photos / Octav Ganea
Petre Roman, audiat din nou la Parchet în dosarul Mineriadei: „Nu există nicio dovadă că aș fi fost eu angajat în aducerea minerilor”
Fostul premier Petre Roman este audiat din nou miercuri, la Parchetul General, în dosarul Mineriadei.
François Bayrou Foto Facebook jpg
Noul premier al Franței îl acuză pe Elon Musk că susține „o nouă dezordine mondială, care amenință orice echilibru și orice reguli de apărare”
François Bayrou, noul premier al Franței, a declarat că țara sa trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum Elon Musk, care reprezintă „o nouă dezordine mondială”.
cartofi jpg
Cum și unde să păstrăm corect cartofii iarna. Așa nu vor încolți și nu vor prinde gust de „vechi”
Cartofii sunt printre cele mai îndrăgite și versatile legume din gospodăriile românilor. Fie că sunt consumați fierți, prăjiți, copți sau în diverse combinații, cartofii sunt nelipsiți de la masa noastră.
televizor telecomanda poza poza d8abfe9070 jpg
Postul TV din România care se schimbă complet. Va avea un alt nume, iar din vară va difuza cu totul altceva
Un post de televiziune din țara noastră urmează să treacă printr-o schimbare majoră din această vară. Nu numai că urmează să își schimbe numele, dar conținutul pe care îl va oferi se va schimba total.
netflix pixabay jpg
Filmul genial de pe Netflix care ocupă locul 1 în preferințele românilor. A fost vizionat deja de milioane de oameni din întreaga lume
Deși s-a lansat cu numai câteva zile în umă, acest film de excepție a devenit rapid unul dintre cele mai populare de pe platfoma de steaming Netflix. „Ad Vitam” a reușit, în numai cinci zile, să urce pe locul 1, în topul preferințelor din țaa noastă.
img (3) jpg
Cine este bărbatul care a ucis o mamă și pe fiul ei, în Bihor. A încălzit mâncare în bucătăria victimelor şi a luat masa. Femeia i-a fost învățătoare
Detalii șocante ies la iveală în cazul dublei crime din județul Bihor. Un tânăr de 27 de ani și mama acestuia, o pensionară în vârstă de 63 de ani, au fost omorâți cu sânge rece.
metrou bucuresti jpeg
Ponturi pentru a circula mai ieftin cu transportul în comun în București
Scumpirea Metrorex poate fi evitată prin alegerea altor tipuri de abonament, relatează clubferoviar.ro.
shutterstock 2541436979 jpg
Știi să-ți sufli nasul corect? Iată recomandările medicilor și riscurile asociate cu tehnicile greșite
Sezonul răcelilor și gripei aduce cu sine nasuri înfundate și secreții nazale abundente. Să-ți sufli nasul pare o acțiune simplă, dar dacă nu este făcută corect, poate avea consecințe neașteptate asupra sănătății.