Presa românească, atunci şi acum
Plecarea lui Sorin Roşca Stănescu şi a lui Cristian Tudor Popescu încheie o epocă a presei româneşti. E oarecum ultimul act sau chiar epilogul unei piese în care spiritul antreprenorial al cîtorva ziarişti-manageri maturi în 1989 a pierdut războiul cu investiţiile masive, româneşti sau străine, care au concentrat proprietatea media în cinci mari grupuri: Ringier, Voiculescu, Sîrbu/CME, Patriciu şi Vîntu. Se va vedea în cele ce urmează că această schimbare de temelii nu înseamnă că, de mîine, presa românească va fi ori una de nivelul celei anglo-saxone, ori una aservită "mogulilor". Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) este o asociaţie a breslei, care atestă tirajele tipărite sau vîndute ale publicaţiilor care ţin să fie în rînd cu lumea, altfel spus, să vîndă publicitate pe baza tirajului şi să se laude, dacă e cazul, cu propriile realizări. Cele mai vechi date de pe site-ul instituţiei sînt de acum aproape 10 ani, adică din 1998. 11 cotidiene şi 3 săptămînale cu încărcătură politică sau semnificaţie socială supravieţuiesc, chiar dacă nu există cifre pe exact aceleaşi perioade. Tirajele lor spun o poveste agitată şi cam lipsită de catharsis. Academia Caţavencu. A ajuns de la aproape 62.000 de exemplare vîndute în iulie-decembrie 1999 la aproximativ 35.000, în al treilea trimestru din 2007. O publicaţie care a jucat şi încă mai joacă singură pe segmentul ei, remarcabilă prin faptul că "academicienii" au reuşit să-şi păstreze reputaţia de luptători împotriva comunismului, a corupţiei ş.a. vînzînd revista de vreo patru ori: de două ori lui Sorin Ovidiu Vîntu, o dată lui Mircea Dinescu şi o dată lui Sorin Marin, dacă nu cumva unii dintre aceşti cumpărători se suprapun. Cel dintîi e proprietarul actual şi, posibil, cel definitiv. Adevărul. 188.000 de exemplare în semestrul al doilea din 1998, faţă de 34.500 în iulie-septembrie 2007. Succesorul Scînteii înjura imediat după Revoluţie (la propriu) partidele istorice şi pe Regele Mihai, iar după 1996 s-a reorientat radical: a început să înjure pe toată lumea, ceea ce era perfect posibil şi justificat în epoca guvernărilor Ciorbea-Vasile. Totuşi, site-ul BRAT ascunde un detaliu: din aproape 200.000 de exemplare vîndute de "nava-amiral a presei româneşti" pe atunci, doar vreo 50.000 se dădeau la chioşc. Restul erau abonamente moştenite de la Scînteia, cu privire la care s-au zvonit diferite lucruri. Se ştie ce s-a întîmplat din 2005 încoace: plecarea echipei CTP pentru a fonda nereuşitul Gândul, apoi preluarea de către Dinu Patriciu. Capital. 49.433 de exemplare iulie-decembrie 1998 / 34.458 - iulie-septembrie 2007. "Găina cu ouă de aur" a lui Ringier, primul titlu achiziţionat de elveţieni. Pe acolo au trecut oameni remarcabili, ca Valentin Negoiţă, Ionuţ Popescu sau Ioan Mărgărit. Cel de-al doilea s-a întors la revistă, dar cu titlu onorific, după o scurtă şi eclatantă carieră de ministru al Finanţelor în primul guvern Tăriceanu. Capital e în momentul de faţă o redacţie goală care scrie poveşti de succes. Cu toate acestea, nici un atac din piaţă, fie el Săptămîna financiară sau Business Magazin, nu a reuşit să detroneze săptămînalul de pe primul loc. Se va întîmpla curînd, dacă nu cumva noul manager al revistei, Claudiu Şerban, nu îşi va dovedi şi aici succesul. Cotidianul. Unul dintre primele ziare apărute după 1990, sub patronajul lui Ion Raţiu. Nu se ştie exact cît vindea acum 10 ani, dar în trimestrul trei al anului trecut avea aproape 17.000 de exemplare. Curios, la cîrma ziarului au fost oameni atît de diferiţi, pe la sfîrşitul anilor â90, ca Ion Cristoiu sau Dan Diaconescu,. Aceştia nu au reuşit totuşi nimic, în lipsa unei investiţii masive şi a unui patronat profesionist. Mai apoi, familia Raţiu a cedat 50% din acţiuni grupului Caţavencu, aflat atunci la Sorin Marin. Posibil, cei doi proprietari nu s-au putut înţelege în privinţa strategiei. Semne bune au apărut doar de cînd ziarul a fost cumpărat de acelaşi Sorin Ovidiu Vîntu. Rămîne de văzut dacă board-ul editorial care se pregăteşte nu va strica ceea ce s-a făcut bun (dublarea, aproape, a tirajului, din 2006 încoace). Curentul. A fost prima tentativă a aceluiaşi S.O. Vîntu de a face un ziar serios. După crahul FNI, Vîntu i-a vîndut Curentul lui Mihai Iacob, cu care probabil a avut un diferend, pentru că ulterior ziarul a publicat numeroase "dezvăluiri" (cu, dar şi fără ghilimele) despre primul proprietar. Ultimele cifre spun 88.000 de exemplare distribuite (gratuit), pe primul semestru din 2007. Mihai Iacob încearcă să repoziţioneze în ultima vreme ziarul, în chip de cotidian gratuit de business. Evenimentul zilei. 111.000 de exemplare în iulie-decembrie 1998 / 56.500 în iulie-septembrie 2007. Ziarul a scăzut continuu de la plecarea lui Ion Cristoiu, în 1996. Nu au reuşit să facă nimic cu el Mihail Cîrciog, Gruner&Jahr, Cornel Nistorescu şi nici Ringier. În decembrie 2004, la sfîrşitul epocii Năstase, a izbucnit un scandal monstru între proprietarul elveţian şi redacţia, care acuza "pedeserizarea" publicaţiei. Mai mult de jumătate din jurnalişti au plecat, ziarul e orice altceva decît pesedist, dar declinul continuu l-a dus în "zona gri", a profitului problematic. Iar Ringier a dovedit odată, în 2004, că nu crede în lacrimi. Ci în cifre. Jurnalul naţional. 62.390 de exemplare în iulie-decembrie 1999 / 72.264 în iulie-septembrie 2007. Al doilea cotidian generalist din România în prezent, după ce la înfiinţare i s-a spus "ziarul atît de mic, încît îl poţi citi şi în coşciug". Jurnalul naţional vinde, miraculos, în ciuda proastei reputaţii a fondatorului său, Dan Voiculescu. Explicaţia stă, probabil, în numeroasele exclusivităţi şi în formula, în acelaşi timp narativă şi "de partea celor mulţi", a ziarului. Libertatea. 29.066 de exemplare în iulie-decembrie 1998 / 255.698 în iulie-septembrie 2007. Liderul de piaţă de azi nu "se vedea" deloc acum 10 ani. Interesant e că cifrele din prezent au fost atinse în 2006 de aceeaşi echipă din 1998, cu aportul consultantului german Peter Prior. Şi, din nou, aceeaşi echipă, transferată la Adevărul/Patriciu, a crescut Averea transformată în Click! pînă către 100 de mii de exemplare, fără a lua din tirajul ziarului de unde plecaseră. Adrian Halpert, Cristian Stancu, Sorin Golea sau Elena Alexa sînt nume legate de această performanţă, dar care nu spun multe cititorului. Despre ei nu se va zice vreodată că sînt "cei mai mari ziarişti din România", dar nici că "sînt plătiţi" de cutare sau cutare. Cel care îi plăteşte este publicul. România liberă. 69.842 de exemplare în iulie-decembrie 2002 / 55.359 în iulie-septembrie 2007. Se menţine miraculos (scăderea e mai mică decît a întregii pieţe), cu o formulă învechită, diferite tentative de relansare şi un scandal paralel cu cel de la Evenimentul zilei, în 2004. Atunci, Petre Mihai Băcanu a făcut un adevărat circ pentru a se opune încercărilor de modernizare ale grupului german WAZ, proprietarul titlului. Acuzaţiile de "pedeserizare" au fost şi ele simetrice cu Evenimentul zilei, şi la fel de adevărate, adică deloc. Miliardarul Dan Adamescu a preluat o parte din ziar şi conducerea operaţiunilor, fără succes. Ziarul financiar. 9305 de exemplare în iulie-decembrie 2001 / 16.707 iulie-septembrie 2007: puţin şi pe vremuri, şi acum, însă toate sursele neoficiale vorbesc despre profitul pe care primul cotidian de business al României îl realizează la asemenea tiraje, dar cu un preţ de copertă şi tarife de publicitate ridicate. Asta, după mulţi ani în care "Zefeul" a fost pe pierderi: cu alte cuvinte, o idee care a aşteptat să-i vină vremea. Ziua. 44.183 de exemplare în iulie-decembrie 1999 / 16.926 în iulie-septembrie 2007. O poveste care a început frumos şi s-a sfîrşit prost. În anii â90 era cel mai modern, mai viu şi mai bine scris cotidian de opoziţie, puţin altceva decît dominatorul Evenimentul zilei. Preşedintele Băsescu i-a dat o lovitură letală însă fostului său amic şi susţinător Sorin Roşca Stănescu, atunci cînd, în vara lui 2005, a spus că acesta l-ar fi ameninţat. Cele 17.000 de exemplare vîndute înseamnă mult mai puţin decît la Ziarul financiar, fiindcă formula de business e a unui ziar generalist, cu un preţ mult mai mic, ca să nu mai vorbim de trend-ul descrescător. Plecarea "ameninţătorului" SRS se impunea. Numai 5 dintre cele 14 titluri erau în 1998 proprietatea "celor cinci mari". Acum, dimpotrivă, ziarele nedeţinute de aceştia sînt doar 3. Băcanu, Popescu, Nistorescu, Stănescu sînt istorie ca manageri de presă. Totuşi, ziarele nu vor fi de mîine altele. Fiecare din numele de mai sus a format şi cultivat cîteva zeci sau sute de subalterni, care au rămas pe piaţă şi în unele cazuri la comandă. Marile infuzii de capital care s-au petrecut din 2005 încoace au dus la descompletarea echipelor. Mulţi ziarişti foarte buni de presă scrisă au eşuat în televiziuni cu audienţă modică, pe salarii mari, la fel cum prin unele grupuri media directorii sînt aproape mai mulţi decît reporterii. Probabil că patronatul va trage linie şi va aduna, la sfîrşitul lui 2008 sau 2009, iar unele dintre gazetele care pierd se vor închide. Banii aruncaţi în piaţă s-au mai dus pe relansări grafice şi campanii de marketing. Generaţia actuală încă n-a dovedit că poate face ziare pe gustul publicului, cu cîteva excepţii. În curînd însă, va fi neapărat s-o facă.
