Locul unde prezentul se face trecut
La Budapesta, într-o fabrică de textile fondată acum mai bine de 100 de ani de un industriaş pe nume Goldberg, trecutul recent doarme în bibliorafturi groase, pline de orori. Arhivele Societăţii Civile (OSA sau Open Society Archives) – una dintre creaţiile lui George Soros – conţin informaţie care începe pe vremea Războiului Rece şi se termină în anii ’90. Genul de lucruri care nu au trecut încă prin judecata cvasidefinitivă a istoriei şi constituie, implicit, un material de studiu familiar, şi totuşi revelator. Dar şi genul de subterană în care poţi scotoci după ororile şi cedările din trecutul unor oameni importanţi, încă în viaţă.
Casa Goldberg este o mostră exemplară de arhitectură industrială de început de secol XX. Nu e clar dacă la vremea respectivă constructorii de fabrici aveau aspiraţii estetice, dar, în timp, clădirea s-a infestat cu frumuseţe, la fel cum alte construcţii devin insalubre. În imobil au funcţionat, de-a lungul timpului, o piaţă, dar şi un shop – genul de magazin în care est-europenii puteau să-şi cumpere, contra monedă vestică, bunuri produse în Occident. Miezul Arhivelor – apărute după 1990 – îl constituie documentele-text ale Europei Libere. Numai text, pentru că înregistrările voce sînt la Stanford.
Rafturile care provin de la secţia română a Radioului includ, de exemplu, cîteva sute de bibliorafturi, care, la rîndul lor, includ comunicate de presă, transcrieri de emisiuni, scrisori primite la redacţie şi publicaţii din diaspora dinainte de 1989. Cîteva etichete sună aşa: „Propagandă – Radio Moscova“, „Discursuri ale VIP-urilor“, „Minorităţi Etnice – Basarabia“. Majoritatea documentelor pot fi studiate de cercetători, cu excepţia celor aflate sub embargou.
La ce e bun embargoul pentru astfel de arhive? Genul acesta de marfă e dorit nu numai de cercetători, ci şi de scotocitori prin trecutul unor oameni. Miza sînt, de regulă, politicienii contemporani, a căror viaţă se întinde pînă pe vremea comunismului. Colaborarea cu acest regim e, bineînţeles, o informaţie-bombă sau, măcar, monedă de schimb în negocieri.
Maldărul de informaţie care se găseşte la Open Society Archives e însă problematic nu numai din punctul de vedere al politicienilor şi al poliţiei politice de pe vremuri. Arhiva Europei Libere include o serie întreagă de date personale – adrese, nume –, referitoare la persoanele cu care jurnaliştii Radioului au intrat în contact. Alţi jurnalişti, din media occidentală, au relatat însă şi despre războaiele din fosta Iugoslavie, iar arhivele donate de ei conţin de asemeni nume, date de contact şi alte informaţii foarte precise, referitoare, în ultimă instanţă, la crime cărora Tribunalul de la Haga abia dacă începe să le dea de cap.
Cercetătorii care vizitează astfel de arhive sînt, în principiu, un tablou familiar. Mai interesanţi sînt scotocitorii după vină. Ei pun implicit o problemă cu privire la ce înseamnă jurnalismul în aceşti ani. Totul a fost deja spus şi e disponibil, în diferite baze de date. Problema e ce scoţi la iveală, iar ceea ce iese la lumină e, în principiu, o marfă incriminatoare şi interesată. Presa nu se mai ocupă numai cu trecutul imediat, ci şi cu evenimente petrecute cu zeci de ani în urmă. Iar ceea ce aflăm nu e deloc aseptic, bine clasificat şi luminat.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).