Cotidianul sau cîteva lecţii despre derută
În toamna lui 2004, în plină campanie electorală, jurnalistul Cornel Nistorescu părăsea, nu neapărat de bunăvoie, redacţia Evenimentului zilei. S-a speculat mult în presă la vremea aceea pe marginea motivelor care ar fi putut duce la îndepărtarea acestuia. Cornel Nistorescu era în acel moment unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai Guvernului Adrian Năstase şi ai PSD şi cu siguranţă cel mai talentat. Autorul faimoasei ode închinate Americii după atentatele din 11.09.2001 făcea furori cu editorialele sale în care Adrian Năstase îmbrăca pielea personajului Ciucurel Pasha. De aici şi speculaţiile care legau patronatul Ringier de dorinţa lui Adrian Năstase de a scăpa de coşmarul audienţei pe care o făceau editorialele lui Cornel Nistorescu. Ziaristul a tăcut chitic. A invocat o clauză ciudată din contractul cu patronatul Evenimentului zilei, a oferit o petrecere de adio echipei ziarului fanion al presei româneşti de la acea oră şi, treptat, a ieşit din piesaj, publicînd sporadic materiale din ce în ce mai cuminţi. Au rămas în urma lui mult mister şi un grup de jurnalişti care au continuat să combată şi mai ascuţit. Campania electorală a trecut, PSD şi Adrian Năstase au trecut, aparent resemnaţi, în opoziţie. La scurt timp, redactorul-şef Dan Turturică şi o mare parte din corpul redacţional au părăsit, la presiunea " de data asta mai puţin subtilă " a patronatului redacţia Evenimentului. Cornel Nistorescu încă mai publica editoriale, fără miză, în acelaşi cotidian... Ziarul care a capitalizat cel mai mult în urma dezagregării corpului editorial construit în anii în care Cornel Nistorescu a condus Evenimentul zilei a fost Cotidianul, proaspăt achiziţionat de grupul Realitatea Caţavencu, în conducerea căruia au fost cooptaţi Carol Sebastian şi Dan Tapalagă. O parte din publicul fidel fostei echipe de la Evenimentul a migrat în mod natural către Cotidianul. A fost perioada celor mai ciudate mişcări în presa românească post-decembristă, cu demisii, migraţii în grup, înfiinţări şi desfiinţări de gazete, schimbări de format etc. Nu întîmplător, această perioadă coincide cu crearea sau consolidarea unor grupuri de presă deţinute de proprietari implicaţi mai mult sau mai puţin direct în politică. Sume astronomice au început să umple buzunarele redactorilor-şefi din ce în ce mai puţin atinşi de spectrele obiectivităţii. România liberă şi Cotidianul au fost singurele ziare preocupate de alcătuirea unui corp editorial care să nu cînte pe aceeaşi voce, cu un plus pentru ultimul care, beneficiind de generozitatea nelimitată " dublată de un marketing foarte inteligent şi agresiv " a lui Sorin Ovidiu Vîntu, s-a transformat într-o colecţie de nume ale unor jurnalişti de prestigiu. Să nu uităm sloganul "Pentru cititori de elită!". În tot acest timp, Cornel Nistorescu scria editoriale la Ediţie Specială din Craiova, în care producea rime vulgare şi ieftine (vezi antologicul & regretabilul, pentru un pamfletar de talia lui, "Nutzy " spaima puţii") şi începea să ducă dorul presei centrale. Dorul i-a fost ostoit de apariţiile din ce în ce mai frecvente la Realitatea TV, unde recita o singură partitură: manifestul antibăsescian. Sfîrşit de iulie 2009. Ne aflăm în perioada premergătoare campaniei electorale pentru prezidenţialele din 2009. Cornel Nistorescu aterizează (adus cu elicopterul de la Cluj) într-o vineri după-amiaza în redacţia Cotidianului, anunţă grupul minuscul de ziarişti care n-apucaseră să plece în concediu că este noul boss şi, în numai cîteva ore, cere scoaterea unui material în care Petru Romoşan, cel mai bun prieten al său, era denunţat ca fost colaborator al Securităţii. Un prieten lucid ar fi lăsat materialul să treacă, în week-end puţină lume îşi bate capul cu ziarele, în cele din urmă povestea ar fi fost cumva uitată. Cornel Nistorescu a preferat scandalul şi acuzaţiile de cenzură din partea celor care au văzut în acţiunea sa o intervenţie la intimidare " a amînat publicarea în ediţia print a Cotidianului pînă în momentul în care a putut pregăti şi contraofensiva. În zilele care au urmat, amnezia l-a ajutat pe Cornel Nistorescu să abordeze stilul căruia părea să-i fi căzut el însuşi victimă în 2004. Sfidînd legile şi etica, i-a anunţat pe cîţiva ziarişti că nu se potrivesc cu proiectul său de ziar. Legile, pentru că un ziar nu este o întreprindere informală bazată pe relaţia de tip medieval boier-slugă, ci una construită pe un contract de muncă, cu toate drepturile ce decurg de aici. Etica, pentru că s-a metamorfozat în întruchiparea perfectă a celor despre care spunea că i-au impus plecarea de la Evenimentul zilei în 2004. Celor care i-au sancţionat derapajele de atitudine şi limbaj, mulţi dintre ei şcoliţi la Evenimentul zilei condus de el, Nistorescu le-a răspuns în registrele violente care i-au consacrat fotografia ultimilor ani. Emil Hurezeanu, Robert Turcescu, Mircea Dinescu, Ioan T. Morar, Liviu Antonesei, Costi Rogozanu, Adrian Ursu şi alte cîteva dintre numele care au reuşit să construiască din Cotidianul un brand recognoscibil, mai ales pentru calitatea de a reuni poziţionări multiple şi echilibrate faţă de lumea politică şi a realităţilor guvernate de ea. Locul acestora, lăsat liber printr-un abandon natural, a fost luat de alţi cîţiva adepţi ai manifestului antibăsescian. Şi, pentru că e singurul lucru care le guvernează cariera, stilistica lor e plină de adjective şi de imperative. Cîţiva ziarişti sînt anunţaţi că vor fi concediaţi pentru că nu se potrivesc fotografiei de grup imaginate de Cornel Nistorescu, dar fac parte din conţinutul pe care publicul ziarului îl caută pentru a-l citi zilnic. Dacă această decizie e scandaloasă şi (probabil) ilegală, de ce "Feţele cotidianului" " grupul Hurezeanu, Turcescu, Buşcu, Dinescu, Ursu " au tăcut mîlc? În prelungire: realizează ei şi alţii la fel cît de mult s-a fragilizat poziţia jurnaliştilor în aceşti ani de tăceri inexplicabile, care seamănă atît de mult cu cele din lumea politică, încît par să se confunde? De fiecare dată cînd patronatul decide schimbarea echipei, această schimbare se face pe reţeta loviturii de teatru " din nou: de ce? În presa occidentală la care Sorin Ovidiu Vîntu se uită cu jind, aceste mişcări se anunţă din timp, pentru ca instituţia în cauză să suporte acest şoc mai uşor şi pentru a familiariza publicul cu noul proiect. Acelaşi patron anunţă că nu mai crede în presa scrisă şi că va investi în presa online. Cum tocmai i-a trimis la plimbare pe cei care făceau din Cotidianul cea mai vie şi profesionistă platformă online autohtonă, te întrebi dacă nu cumva Cornel Nistorescu va renunţa la maşina de scris pentru a participa la training-uri de media online... Într-o scrisoare recentă, Dorin Tudoran îi scria lui Cornel Nistorescu: "Prea multe amănunte sînt inutile, dar unul merită să fie menţionat: dragul meu, nimeni din cei ce au mers pe varianta