Cazul Bleonţ
L-am văzut pentru prima oară pe Claudiu Bleonţ pe scenă în montarea lui Horea Popescu după Zbor deasupra unui cuib de cuci, unde juca rolul tînărului aceluia bîlbîit, Billy Bibbit, care se sinucide spre final. Asta se întîmpla pe vremea lui Ceauşescu, iar Bleonţ era foarte tînăr şi foarte bun. Apoi l-am văzut în multe roluri care pot fi considerate antologice. De la un moment încolo însă, cariera artistică a lui Claudiu Bleonţ a început s-o ia accelerat la vale. Ultimul rol bun în care l-am văzut a fost cel din 1995, în filmul O vară de neuitat de Lucian Pintilie. Apoi, în opinia mea, Bleonţ a încetat să mai fie actor. Am mai fost la cîteva piese cu el şi am regretat din tot sufletul: era mai degrabă o caricatură, nimic nu mai amintea de talentul şi de inteligenţa scenică pe care le avea altădată. Acum, Bleonţ a ajuns să interpreteze excesiv orice rol: chiar dacă trebuie să joace o scenă tandră sau să vorbească în şoaptă, el răcneşte ca un apucat şi se tăvăleşte pe jos, ca în chinurile facerii. Probabil consideră că prin asta arată că trăieşte rolul la cea mai mare intensitate. Rezultatul este, în schimb, ridicol. De fapt, cred că simte şi el cum îi fuge pămîntul de sub picioare şi se agaţă disperat de excese, sperînd ca astfel să atragă atenţia asupra lui. Încearcă să se salveze de propria ratare făcînd cît mai mult zgomot. Desigur, mult zgomot pentru nimic.
Din nefericire, eşecul lui Claudiu Bleonţ nu se rezumă la prestaţia lui de pe scenele teatrelor sau de pe platourile de filmare. În ultimii ani, omul a devenit un obişnuit al casei în tot felul de şuşe televizate. Motivaţia trebuie să fie căutată în aceeaşi disperare a lui că a încetat să mai fie în atenţia publicului. Numai că o astfel de soluţie e similară cu drogurile: ele nu te fac mai fericit şi nici măcar nu-ţi rezolvă problemele, ci doar îţi creează frustrări şi iluzia că, dacă măreşti doza sau iei ceva mai puternic, totul va fi bine. În toţi aceşti ani, l-am văzut pe Claudiu Bleonţ cum măreşte încontinuu doza de penibil în emisiunile TV la care participa. Cînd n-au mai fost de ajuns scălîmbăielile, a început să-şi dea jos pantalonii. Mai întîi a rămas în boxeri, peste o vreme a apărut în faţa camerelor de luat vederi în tanga, iar acum, iată, şi-a dat şi chiloţii jos, la o conferinţă de presă. Nu, nu era vorba de ideea de nud, de corpul omenesc în toată splendoarea lui, bla-bla, aşa cum a încercat Bleonţ să o dreagă apoi. Pur şi simplu, omul şi-a ridicat tricoul să-şi arate sexul – ca acele nefericite care-şi ridică fustele înflorate atunci cînd sînt prinse de poliţie. În fine, nu este cazul să insistăm pe gestul unui individ disperat... Tot ce pot spune e că degradarea continuă a lui Claudiu Bleonţ nu poate decît să mă întristeze. Un om care a început extraordinar şi pe care-l apreciam, dar care a eşuat lamentabil, înainte de vreme.
Pe de altă parte, posturile noastre TV au tratat regretabila scenă filmată de jurnaliştii de la Libertatea în stilul lor caracteristic – adică bulevardier –, în care ne arătăm scandalizaţi, dar ne frecăm palmele de plăcere că ni s-a oferit pe tavă o aşa delicatesă. Televiziunile care au dat în loop filmuleţul cu pricina (Realitatea TV, de exemplu) şi-au ridicat ele însele poalele în cap. Îl arătau pe Bleonţ cu degetul, dar ele făceau de fapt acelaşi lucru. Ca să nu mai vorbim că, altfel, în viaţa lor de zi cu zi, nu se dau deloc în lături de la pornografie (chiar dacă nu difuzează scene propriu-zise de acuplare). Obscenitatea e la ea acasă în politică, în viaţa mondenă şi, în general, în spaţiul public pe care ni-l livrează micul ecran. În ciuda onorabilităţii cu care fac paradă unele dintre ele, cele mai multe dintre televiziunile noastre nu sînt altceva decît nişte dame de consumaţie. E de-a dreptul ironic ca tocmai ele să fie scandalizate la vederea unui sex de bărbat.