un salut tuturor distinşilor corespondenţi pe pixeli!
şi cîteva răspunsuri, cum se merită:
* thalia - serios, nu mă refer nici la regele mihai, nici la radu duda, ci pur şi simplu am vrut să scriu despre dud. cît despre viermi, aici puteţi pune ce nume vreţi dvs.
* adriana - mă bucur că bacăul ne va salva, chiar aveam eu o bănuială în sensul ăsta!
* horia - repet: la 10 ani chiar nu-ţi pui problema al cărui minister este clubul la care joacă fotbalistul care-ţi place ţie! oricum, apreciez iertarea!
* shovy - da, mi-aţi dat o idee: eu, fiind profesor de istorie, poate o să scriu odată şi despre dinozaurii din românia, de ce nu? nu cred că am înţeles tot ce aţi scris, unele litere mi se par în plus (?).
elena 2010 - textul dvs. este cu mult mai romantic decît al meu, sper să nu vă citească dl pleşu, poate-mi ia mie rublica şi v-o dă dvs. mulţumesc!
* ella - concluzia dvs. e teribilă şi adevărată! mi-a crescut stima faţă de drosophile, pe bune!

... pînă data viitoare, salutări dintr-un chişinău despre care veţi citi pe 8 iulie!
best,
ne mai citim,
adrian c.

E nedrept ca dispar copacii. Oamenii se sinucid si nici macar nu-si dau seama de asta. Pe vremuri se spunea: „Copacii mor in picioare” (era si o piesa de teatru, cred scrisa de Al. Cassona). Acum copacii pier intre betoane, asfalt si gaze de esapament. Au fost „vremuri” cand ne laudam cu copacii seculari; acum sunt taiati de drujbe, toaletati de primari care taie tot ca sa mai zamisleasca parcari. In gradina Academiei Romane sunt cativa duzi. Cine trece pe acolo poate sa vada neamuri intregi de zburatoare: porumbei, gugustiuci, cotofene, vrabii etc. care se ospateaza de zor. Dar si furnici, gandacei. Dudele sunt sursa de apa pentru pasari si insecte. Nu numai omul are dreptul sa se hraneasca.
Ar trebui sa aparam copacii. Daca nu pentru ei, pentru noi. Sa intelegem o data pentru totdeauna ca ei, copacii, pot trai foarte bine fara noi, oamenii. Dar NOI OAMENII nu existam fara copaci. Ei ne dau aerul de care avem nevoie. Ocrotiti copacii: duzi, stejari, plopi, castani, salcii, salcami, paltini si platani, corcodusi. Vreti sa ajungem sa-i ducem pe copii (nepoti) la Muzeul de istorie naturala ca sa vada copaci (si dinozauri)?
Din nefericire, nu piere doar umbra duzilor, piere orice respect, orice dragoste fata de tot ce inseamna natura. Este o nebunie, o furie impotriva a tot ce inseamna viata. Nu stiu daca e necunoastere sau inconstienta. I-as intreba pe aceia care distrug si murdaresc mediul, de ce la sfarsit de saptamana dau fuga la munte, (la padure) sau la mare? De ce nu stau in Bucurestiul pe care-l ucid cu buna stiinta. (Un raspuns ar fi: sa mai faca oarece murdarie si pe acolo).
Mi-am amintit de anii aceia „minunati” cand copiii jumuleau duzii ca sa duca frunzele la crescatoriile - ad-hoc - de viermi de matase de prin scoli. N-a fost sa iasa matase, dar macar ne-am ales cu copaci. Acum, in lumea „civilizata” pe care zicem ca o construim, spatiile verzi din Bucuresti au ajuns aproape, obiecte de muzeu. Va multumesc domnule profesor Cioroianu si ma bucura nostalgia dumneavoastra pentru umbra duzilor de altadata.

E prea patetic pentru duda romaneasca. Si pun eu marturie ca salvarea va veni de la Bacau, unde... A SUPRAVIETUIT!!! si va pata in continuare ulitele.