lumina

Luxul luminii png
Luxul luminii
Sîntem nişte indivizi electrificaţi. Din braţele noastre ies fire care ne leagă de telefon, laptop, robot de bucătărie, aspirator, prin inimile noastre trec, în momentele de stres, cabluri de înaltă tensiune, funcţionăm pe bază de energie electrică, iar vieţile noastre din ce în ce mai agitate ar fi cuprinse de panică dacă cineva ar apăsa pe întrerupător şi ar stinge lumina.
Noaptea fără curent   feerie în trei mişcări jpeg
Noaptea fără curent - feerie în trei mişcări
În feeriile din capul meu nu ninge. Nici aprig, nici viscolit, nici molcom. Nu, nu: feeria mea e cu soare şi cu apă care-mi clipoceşte la glezne. Pe timp de feerie, n-am altă treabă decît să-mi fac planuri picotite, despre cînd ar fi mai bine să dezgrop sticla aia de vin, din cambuza săpată în nisip. Feeriile mele nu se întîmplă iarna.
La drum – propriul road movie jpeg
Aşa nu
Recunosc, de la bun început, că nu am fost niciodată o persoană responsabilă în ceea ce priveşte energia electrică. Nu mi-am adus niciodată aminte la timp să sting luminile în camerele din care ieşeam sau să scot încărcătorul mobilului din priză (unde poate să zacă zile întregi).
Nuanţele unei educaţii jpeg
Nuanţele unei educaţii
Auzim întruna că învăţămîntul românesc este la pămînt. Se justifică slaba calitate a sistemului de educaţie, prin lipsa unor profesori bine pregătiţi. Se invocă salariile mici, ca motiv pentru dezinteresul dascălului, dezinteres care provoacă letargie în rîndul elevilor, elevi despre care nu aflăm cînd sînt olimpici internaţionali, ci mai degrabă cînd intră în comă alcoolică sau cînd îşi mai bat cîte un profesor.
Economia veselă jpeg
Economia veselă
Institutul Empa din Elveţia a realizat un studiu despre impactul cafelei asupra mediului. Metoda cea mai eco de a face o cafea e în filtrele clasice de hîrtie. Aceste filtre se obţin la costuri de mediu reduse şi se descompun uşor.
De la „luarea curentului“ la Antropocen jpeg
De la „luarea curentului“ la Antropocen
Anii ’90 au adus schimbări majore. Privind în urmă, începutul acelei decade pare unul irepetabil, aproape duios: preţuri mici la curent, gaz şi încălzire, atenţie crescută acordată reparaţiilor, extinderea reţelelor de gaz, lipsa disciplinei financiare impuse consumatorului.
Lumina vie jpeg
Lumina vie
„Să fie lumină!“ a spus Omul (peşterilor, din Antichitate, din secolul XXI) şi tot ce-a reuşit să facă a fost căldură. Focul, lumînările, lămpile cu gaz, becul electric – toate generează lejer mai multă căldură decît lumină. E drept, în ultima parte a istoriei, ne-am deşteptat şi am inventat lampa cu fluorescenţă.
Consum, resurse şi dreptate png
Consum, resurse şi dreptate
„Nu cred că există vreun argument absolut convingător pentru a nu folosi nemăsurat resursele naturale. Cel puţin nu într-o lume în care aceste resurse comune sînt exploatate privat.“ Să zicem că facem parte dintr-o organizaţie ecologistă care militează pentru conservarea şi păstrarea unui echilibru în natură.
Zone neelectrificate din România jpeg
Zone neelectrificate din România
În prezent, în România există localităţi izolate, amplasate la distanţe mari de centrele comunale şi dispersate pe tot teritoriul ţării, rămase în urmă din punct de vedere economic şi chiar al civilizaţiei, aceste localităţi nefiind electrificate (circa 30% dintre acestea sînt cătune cu 5-10 gospodării).
„Există matematică, există şi poezie“  jpeg
„Există matematică, există şi poezie“
A absolvit Universitatea Media din Bucureşti, Secţia Cinematografie, în 2003. Din 2005, Adrian Silişteanu lucrează ca director de imagine pentru numeroase filme româneşti, printre care Pescuit sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Domestic – de Adrian Sitaru, şi Undeva la Palilula – de Silviu Purcărete.
Zîna Electricitate png
Zîna Electricitate
Alaiul zînelor e vast şi el străbate întinderi necuprinse, în paşi de dans, care îl poartă de la basm la ştecher. Către sfîrşitul veacului al XIX-lea (într-o vreme cînd miraculosul devenea ştiinţific), i s-a alăturat, cu drepturi depline, Zîna Electricitate, întruchipare feminină a luminii.
Lumină pentru România jpeg
Lumină pentru România
La Ursici am ajuns în iarna lui 2008, ca participant la o acţiune organizată de mai multe cluburi de offroad. 20 de maşini burduşite cu alimente greu perisabile, haine şi încălţăminte au mers la Ursici pentru aşa-numita Umanitară de Crăciun.
"Este vorba despre valorile în care credem   “ jpeg
"Este vorba despre valorile în care credem...“
"Identificam nevoile cele mai urgente ale comunităţii şi apoi creăm proiecte care urmăresc nu doar obţinerea unui efect vizibil pe termen scurt, ci şi un efect mai profund, de exemplu schimbarea unor mentalităţi, inducerea unui stil de viaţă sănătos, responsabilizarea individului în faţa problemelor generale ale societăţii."