⬆
anarhia: pro sau contra
Negocierea libertăţii
Bucureşti. Ora 8,30. O intersecţie oarecare, din centru. Sute de maşini merg în toate direcţiile. Şoferii claxonează ca apucaţii. Semafoarele îşi schimbă, inutil, culorile, mai mult pentru a întreţine atmosfera. La verde accelerează cu toţii. Culoarea galbenă are aceeaşi semnificaţie ca şi culoarea roşie.
Moartea liberalismului economic
Succesul de moment, rapid şi garantat, al capitalismului de stat este seducător. Recent, Franţa a înfiinţat o agenţie guvernamentală specială al cărei scop este să intervină în sprijinul companiilor locale atunci cînd acest lucru serveşte binelui general. Asta înseamnă mai ales finanţări pentru companiile cu probleme.
Leasing, claxoane şi haos
În fiecare dimineaţă în care parcurg pe bicicletă drumul de la Piaţa Domenii pînă la Piaţa Romană, semafoarele pe care le intersectez pe oricare din cele două trasee posibile generează stimuli pentru cacofonia sonoră a zeci de claxoane.
De la comunitarianism la revoluţia moleculară
Într-o analiză ideologică, indiferent de curentul analizat – anarhism, comunitarianism sau individualism, de altfel diferite complet după opinia mea –, ar trebui găsit punctul comun al momentului politic şi economic actual. Teoriile anterioare nu mai pot fi decît cel mult citate ca subiect de dezbatere academică.
Autoritatea – sursa răului?
Societatea este împărţită în clase sociale, între cei care domină şi cei oprimaţi. Pornind de la convingerea că privilegiile unora sînt sursa abuzurilor şi nedreptăţii, noi identificăm oriunde există autoritate şi ierarhie – sursa răului din societatea în care trăim.
Mesaje de dincolo de muzică
Există creaţie valoroasă într-o societate respectată de artist? Una care l-a hrănit şi care i-a asigurat bunăstarea? Sigur că da. Sînt opere create la curţile autocraţilor, care au străbătut secolele şi care respiră şi în prezent. Nu la acestea mă voi gîndi acum. Ci la muzicile izvorîte ca un strigăt antisistem.
Mici victorii civice
În septembrie, la TVR 2, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, l-a întrebat, în direct, pe Toma Pătraşcu, preşedintele Asociaţiei Secular-Umaniste din România, organizaţia care se opune de cîţiva ani predării confesionale a religiei în şcoli, pe cine reprezintă.
Anarhia salvează România
Cu mulţi ani în urmă vizitam pentru prima oară Clujul, încă nenapocenizat. Am fost stupefiat cînd am observat mulţimea de pietoni care aştepta resemnată schimbarea culorii semaforului înainte de a traversa, cu toate că în zare nu se vedea nici urmă de vehicul în mişcare.
Unde au dispărut anarhiştii din Rusia?
Rusia a fost şi încă mai este un bastion al gîndirii critice pe care o exercită într-o formă diferită de gîndirea critică vest-europeană. Chiar dacă intelighenţia rusă şi-a alimentat puternic spiritul critic din spaţiul reflecţiei occidentale, există ceva diferit şi specific în „calea rusă“ a reflecţiei critice şi a practicilor politice.
Datoria de nesupunere
Se face adesea confuzie între nesupunere civică şi anarhism/anarhiei. Nesupunerea civică constă în a încălca deliberat o lege în virtutea unei convingeri morale personale pentru a atrage atenţia opiniei publice şi a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale.
To squat. Instrucţiuni de locuire
To squat înseamnă „a (se) ghemui“, „a (se) chirci“ – ca pentru a te ascunde. Squatting înseamnă să locuieşti în „găurile ascunse“ ale mediului urban, să le foloseşti drept porţi către un altundeva – un spaţiu departe de convenţii, departe de legi, departe de normele economiei, departe de sistemul mărginit impus de societate.
Proşti, dar fericiţi!
E unul dintre sloganurile principalei formaţiuni anarhiste din Germania. Se numeşte Anarchistische Pogo-Partei Deutschlands (APPD). Aţi ghicit, le place să facă pogo. Iar sloganul „Proşti, dar fericiţi!“ exprimă cu acurateţe elementul comun al membrilor acestui partid.
Cînd stadionul coboară în stradă - interviu cu Dinu GUŢU, cercetător şi ultras
Îţi ia timp să descoşi lumea ultraşilor, să-i descifrezi ritualurile, crezurile. Dinu Guţu (24 de ani) merge de vreo şase ani la meciurile lui Dinamo. E membru de grup în Peluza „Cătălin Hîldan“. De la o vreme, a început să ţină un jurnal antropologic de teren, care i-a folosit, în 2010, la scrierea licenţei.