Viktor Korcinoi a luptat şi a jucat toată viaţa

Proscris în URSS

Din nou, aparența șahului e prezentă aici doar ca să înșele. Nu e vorba de șah. Sau e vorba de șah, însă doar ca pretext. În fond, e vorba de oameni care au jucat șah așa cum alții au scris poezii sau simfonii, dar care, ca noi toți, au avut și o viață de trăit, cu complicațiile și deciziile ei. Șahul e creația lor, e viața lor – dar viața lor ce‑a fost? În cazul lui Viktor Korcinoi, a fost o viață de luptător. Nu cunosc un luptător mai tenace și mai neînfricat decît acest șahist rus, stins din viață luna aceasta. La apogeul luptelor sale, Viktor Korcinoi s-a încăierat cu KGB-ul și cu întreg sistemul sovietic de propagandă și anihilare profesională și umană. A ajuns un disident, dar nu pentru că n-a mai suportat regimul sau din dragoste pentru democrație, ci pentru că s-a luptat neîncetat pentru dreptatea lui.

De mic a luptat Korcinoi. Și nu pentru orice. A început prin a se lupta pentru propria supraviețuire. În iarna din 1941-1942, la începutul blocadei naziste a Leningradului, era să moară de foame și frig. Locuia cu bunica dinspre partea tatălui, părinții fiind despărțiți. Pentru că nu avea patul său, noaptea dormea pe două scaune. Tatăl a fost mobilizat și la scurt timp a murit pe lacul Lagoda, într-un bombardament. În oraș, iarna făcea ravagii, încălzirea centrală nu mai funcționa, nu se găseau nici lemne de sobă, mîncarea era pe cartelă, dar total insuficientă. Din cauza lipsurilor, bunica s-a îmbolnăvit și a murit și ea, sub ochii nepotului în vîrstă de zece ani.

Tot episodul e povestit de Korcinoi în volumul autobiografic publicat în 2005 și intitulat Chess is my life – Șahul este viața mea. E acolo o poveste de film care bate viața. După teribila încercare din timpul războiului, Korcinoi își descoperă afinitatea pentru șah, sportul în care îl inițiase tatăl său, membru al intelighenției rusești. Șahul  i-a dat încredere în sine și i-a adus respectul celorlalți. Orfanul a fost adoptat de șah. A ajuns, în 1954, să joace primul său concurs internațional, la… București. „Pentru prima oară în viața mea, am întîlnit oameni din altă lume, o lume în mod cert nonsovietică“, își amintește Korcinoi despre o țară în care totuși, în acel an, încă se mai foloseau cartelele pentru alimente și încă mai existau Sovrom-urile. Oare ce fel de decădere se petrecuse între timp în Rusia dacă, venind de la Leningrad la Bucureşti, în 1954, ziceai că ai ajuns în Occident?

Şahişti cu KGB-işti în frunte

Au urmat, pentru Korcinoi, anii afirmării profesionale, în 1960 cîștigînd pentru prima oară titlul de campion al URSS la șah. Mare realizare: comuniștii i‑au repartizat atunci, pentru el și soție, un  apartament de două camere. A fost cooptat de mai multe ori în echipa olimpică sovietică, ceea ce i-a adus de fiecare dată cîte 1.500 de ruble – de peste zece ori salariul mediu lunar în URSS în acea vreme. Așa că a putut să își ia și o mașină, o Volgă. Doar că în același timp au început și problemele.

Korcinoi povestește că orice delegație sovietică de șahiști care pleca în străinătate era condusă de un tovarăș de la partid și de adjunctul acestuia, un KGB-ist care îi supraveghea pe toți. Korcinoi s-a pus de-a curmezișul de multe ori cu partea politică a delegației, de pildă la meciul de olimpiadă cu SUA în care Fischer ceruse o derogare de la program din pricina credinței lui religioase. Sau, cu alte ocazii, cînd făcea echipă cu Mihail Tal, fostul campion mondial, și puneau la cale escapade nocturne în baruri și cazinouri în timpul turneelor de-afară, fapt cît se poate de reprobabil pentru că șahiștii sovietici erau, chipurile, și de o superioritate morală absolută. Au fost și nelipsitele săpături între colegi, fie ei și campioni mondiali – Tigran Petrosian, Vasili Smîslov – sau jucători „obișnuiți“, precum Geller sau Kotov. Plus limba ascuțită a lui Korcinoi, pentru care a ajuns vestit între șahiști, încît la un moment dat, peste ani, apostrofările lui, mai ales cînd pierdea, ajunseseră un titlu de glorie pentru adversari. Apelativul „cel Groaznic“ și de aici i se trage. În 2007, i-a vituperat Irinei Krush că „degeaba știi teorie dacă nu știi șah“, iar lui Peter Svidler, participant la ultimul turneu al candidaților, i-a strecurat în lift, după partidă, că e „un jucător foarte, foarte, foarte superficial“.

Dar Korcinoi s-a simțit cu adevărat respins de autorități și de colegi abia după ce în scenă a intrat Karpov. Au jucat un meci în 1974, în urma căruia cîștigătorul urma să fie desemnat șalanger la titlul mondial deținut de Fischer. A cîștigat la limită Karpov, iar Korcinoi susține în cartea sa că toți șahiștii sovietici de top, inclusiv Tal, au fost „invitați de autorități“, cu forța dacă nu de bunăvoie, să îl ajute pe Karpov. A fost momentul în care Korcinoi s-a hotărît să plece din țară. Și a și plecat, cu prima ocazie în care fost lăsat să joace în străinătate, într-un turneu la Amsterdam din 1976.

„Doar românii vorbeau cu mine“

Toți marii maeștri sovietici au semnat atunci o scrisoare de înfierare, cu excepția a patru dintre ei: Mihail Botvinnik, David Bronstein, Boris Gulko și Boris Spasski, ultimul însă deja făcînd și el pași din URSS și căutînd să se așeze în Franța. „Nimic altceva decît un sentiment de indignare și dispreț ne încearcă acum, după ce șahistul Viktor Kocinoi și-a trădat patria. Pornit pe calea calomniei, obișnuită pentru asemenea trădători, Korcinoi încearcă acum un joc politic murdar, menit să atragă atenția asupra lui“, se arăta în scrisoare. Dar dacă Spasski căuta să se despartă amiabil de URSS, ceea ce de altfel a şi realizat, fiind căzut oricum în dizgraţie după ce a pierdut „titlul sovietic“ de campion mondial în faţa americanului Bobby Fischer, Korcinoi dezertase brutal. Aşa că trebuia șters din istorie. Tablourile cu el din cluburile de şah erau date jos. Numele nu îi mai era menţionat nici cînd se înşirau campionii ţării. Cărțile de șah care conțineau partidele lui nu mai erau acceptate la anticariat. Pe de altă parte, viața profesională în exil i-a fost bruiată, sovieticii șantajîndu-i pe organizatorii de turnee internaționale să nu îl invite, pentru că, în caz contrar, șahiștii din URSS nu vor mai participa.

O istorie interesantă din cartea Șahul este viața mea e despre aerul „nealiniat“ afișat în acea vreme de Republica Socialistă România și pe tabla de șah. Povestește Korcinoi că în 1978, la doi ani de la fuga din URSS, la Olimpiada de la Buenos Aires deja juca pentru Elveția. Organizatorii făceau un tangou extraordinar ca să nu îi pună față în față, de exemplu, pe arabi cu israelieni sau pe elvețieni cu cei din țările comuniste din estul Europei. Dar ca șahiștii să nu se întîlnească între ei în sala de joc le era imposibil pînă și argentinienilor. Korcinoi spune că la aceste intersectări întîmplătoare, bulgarii, est-germanii, mongolii și cubanezii „treceau prin el“, se făceau că nu îl văd. Cu ungurii reușea să aibă contact vizual, iar polonezii înclinau tăcuți capul a salut. „Singurii care vorbeau cu mine precum cu un om normal erau românii!“, își amintea Korcinoi. Să-i şi menţionez, că oricum au format generaţia de aur a şahului românesc: Florin Gheorghiu, Victor Ciocâltea, Theodor Ghițescu, Mihai Șubă și Mihai Ghindă.

Fiul se lupta cu miliţienii, tatăl cu Karpov

De aici, din Occident, a început lupta de ani de zile pentru a-i aduce după el pe soția și pe fiul său. A făcut demersuri pe lîngă politicieni americani, olandezi, evrei, „milionarul comunist“ Armand Hammer, Amnesty International și liderul URSS Leonid Brejnev, căruia i s-a adresat printr-o scrisoare. A încercat și el să-i șantajeze pe ruși, scriind o carte despre mașinațiunile lor, pe care le-a promis că nu o va publica dacă-i vor elibera familia. Degeaba. La un moment dat, din disperare, Korcinoi apelează și la mafia rusă din New York, cu al cărei „naș“ s-a și întîlnit într-un restaurant. E refuzat și de acesta.

Korcinoi îi cedează fiului său un întreg capitol din carte. Este vorba de jurnalul lui Igor din perioada care a urmat după fuga tatălui său din țară. Sovieticii l-au făcut pe fiu să renunțe la facultate, înșelîndu-l că, procedînd astfel, îi vor permite, lui și mamei sale, plecarea din țară. Dar imediat ce nu a mai fost student, lui Igor i-a venit scrisoarea de recrutare în armată. De acolo chiar că nu mai putea emigra. Așa că fiul s-a ascuns prin țară, pe la prieteni – prin Leningrad la început, dar și în Letonia, Estonia și la Moscova – timp de aproape doi ani, pînă cînd e prins, judecat și condamnat la închisoare pentru neprezentare în armată. Lui Igor i se înăspreau sau i se ușurau condițiile de detenție în funcție de rezultatele la șah ale tatălui. Căci în timp ce fiul îi era fugar prin țară sau în închisoare undeva la 2.500 de kilometri de Leningrad, în apropiere de granița cu Kazahstanul, Korcinoi a jucat două meciuri pentru titlul mondial cu Karpov, cel de la Baguio City, în Filipine, și cel de la Merano, Italia. Abia după ce l-a pierdut și pe al doilea, sovieticii l-au lăsat pe Korcinoi să își întregească familia. Se întîmpla în 1982.

În război cu duhurile sovietice

Nici meciurile cu Karpov nu au fost doar lupte pe eșichier. În timpul lor, Korcinoi a spus că KGB-ul îi perturbă concentrarea, prin mijloace paranormale. A afirmat că a fost hipnotizat să facă mutări care nu erau corecte. Și și-a adus și el o echipă de yoghini menită să deturneze undele negative ale lui Zukhar, parapsihologul angajat de Karpov via KGB. Lupta cu „imperiul răului“ se extinsese și pe alte tărîmuri, iar Korcinoi era acum și un disident „mental“.

După reunire, familia Korcinoi nu a mai rezistat. Cei doi soți s-au despărțit, iar fiul și tatăl s-au reconciliat abia după mai mulți ani. Korcinoi s-a recăsătorit, iar povestea celei de-a doua soții este și ea fascinantă. Petra Leeuwerik a fost răpită de sovietici la Viena, imediat după război, adusă în URSS, acuzată de spionaj şi condamnată politic la peste zece ani de închisoare, pe care i-a şi executat într-un lagăr din zona Cercului Polar.

Dar și după momentele de vîrf ale carierei, și anume meciurile cu Karpov, Korcinoi a continuat să joace cu sete și cu mult succes. Destinul de paria i-a fost preluat în URSS de noua stea a șahului sovietic, Garry Kasparov. În 1983, el și Korcinoi s-au calificat să joace meciul care urma să desemneze șalangerul lui Karpov, dar rușii au manevrat în așa fel încît Kasparov să nu se poată prezenta. Korcinoi n-a acceptat însă să cîștige la masa verde și a făcut tot ce i-a stat în putință ca meciul să se rejoace. Kasparov a cîștigat și și-a putut continua astfel drumul către detronarea lui Karpov.

Un fenomen neurologic

Pe lîngă „performanţa“ de a fi devenit cel mai puternic șahist din lume care n-a ajuns niciodată campion mondial – titulatură pe care şi-o dispută cu un alt şahist sovietic de mare clasă, estonianul Paul Keres –, Korcinoi este jucătorul care a rezistat cel mai mult la vîrful șahului mondial. S-a urcat acolo prin 1960 și la 75 de ani încă era în Top 100. Este cel mai în vîrstă șahist care cîștigă campionatul unei țări – Elveția, la 78 de ani. A jucat cu Levenfish, un șahist născut în 1889, dar a jucat și cu Magnus Carlsen, actua­lul campion mondial, născut în 1990. A ajuns „un fenomen neurologic“ pentru că, septuagenar sau octogenar fiind, nu se baza pe schemele îndelung experimentate în vasta sa carieră, aşa cum fac marea majoritate a celor ce ajung la acea vîrstă, ci se avînta la tablă în complicaţii care însemnau curaj, creativitate și putere de concentrare.

De-a lungul vieţii, a avut ocazia să îl facă în fel şi chip pe Karpov. Treptat însă, invectivele s-au mai domolit. Ultima oară l-a făcut peşte, din pricina, zicea el, stilului său de joc alunecos, rece, inexpresiv, dar eficient, care lui Korcinoi îi repugna, fie şi numai pentru că era al lui Karpov. Dar moartea lui Korcinoi, pe 6 iunie anul acesta, l-a scos pînă şi pe Karpov din turnul de deasupra  adjectivelor în care sălăşluia. „Trebuie să arătăm respect acolo unde respectul se cuvine. Korcinoi a fost un fenomen al șahului, un neobosit muncitor și un talent special. Aborda șahul într-un mod absolut unic. Este o zi tristă pentru șah pentru că ne-a părăsit unul dintre ultimii jucători dintr-o eră care apune“, a scris Anatoli Karpov la moartea lui Viktor Korcinoi, supranumit „cel Groaznic“. 

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Diagrama săptămânii

Soluția diagramei 11, dintr-o partidă a lui Victor Korcinoi jucată acum 50 de ani (vezi foto 2), va fi publicată săptămâna viitoare, în cadrul rubricii online „În alb și negru”.

Soluția diagramei 10 de

: 1. Nxh7+! Rxh7 2. Txd6 Nxd6 3. Th4+ Rg8 4. Th8+! Rxh8 5. Dh6+ Rg8 6. Dxg7 mat.

Foto 1: Victor Korcinoi joacă împotriva viitorului campion mondial Magnus Carlsen într-un turneu din 2004, an în care Korcinoi împlinea 73 de ani, iar Carlsen – 14.