Vecini şi calamităţi

Publicat în Dilema Veche nr. 348 din 14 octombrie - 20 octombrie 2010
Mai mult decît servicii jpeg

M-am învăţat, de-a lungul timpului, să nu mă mai enervez din cauza lucrurilor excesiv de concrete. Să nu le iau prea tare în serios, să le trec, din start, la categoria „neesenţiale“; să fiu „Zen“, cum spun multe dintre cunoştinţele mele (bănuiesc că fără să ştie exact ce înseamnă). Unele dintre acestea sînt strict „calamităţi domestice“. Necazuri utilitare, legate de robinete, calorifere, instalaţii electrice, uşi, ferestre. 

Multe dintre ele, mai ales pentru cei trăitori la bloc, au de-a face cu vecinii. Merită, întîi, cred – explicat termenul de „vecin“ în contextul actual: cel al „satului la oraş“ alienat. 

Vecinul este, într-adevăr, omul care-ţi stă alături, la propriu. Dar întrebarea care se pune este: ne mai cunoaştem, azi, vecinii? Sau, mai bine zis, ni-i mai putem cunoaşte? 

Toate acestea în condiţiile unui du-te vino continuu, ale unei migraţii chiar intraurbane, în stilul Chiriaşului grăbit din Balada lui Topîrceanu. Numai că motivele pentru care actualii chiriaşi se mută de colo pînă colo nu sînt neapărat cele din poezie: problema lor nu e că nu vor să se fixeze, ci că ori îşi caută chirii mai mici, ori case mai mari. Ne-am mutat în blocul nostru prin ’98. Odată cu noi s-au mutat destule alte familii tinere, cu copii. Fiind toţi cam de aceeaşi vîrstă, şi aparţinînd unei clase, cu mare indulgenţă, numite medii, am făcut cunoştinţă unii cu alţii la început. Dacă împărtăşeam ceva, împărtăşeam plimbatul căruciorului prin faţa blocului şi căratul lui pe scările fără lift. 

Deşi ne-am mai plîns de una, de alta împreună, nu am fost, în mod real, niciodată foarte apropiaţi. Generaţia noastră cred că nu a mai făcut parte din cea a „satului la oraş“ – în sensul în care am fi fost vecinii care stau pe bănci în faţa blocului jucînd table... Nu am fost, cu excepţia unor situaţii extreme, nici genul care împrumută două linguri de făină sau de zahăr unii de la alţii. 

Cu timpul, situaţia s-a schimbat. Componenţa blocului nostru de „tineret postrevoluţionar“ a început să se modifice: unii dintre noi s-au mişcat mai în pas cu vremurile decît alţii. 

Există o dinamică socială căreia i te supui vrînd-nevrînd, dintr-o presiune tot socială. Dinamica asta le-a şoptit unora dintre vecinii mei să-şi caute alte locuinţe, să evolueze. Unii s-au mutat în Titan pentru că acolo întreţinerea era mai ieftină. Alţii, dimpotrivă, şi-au cumpărat case cu curte, în acord cu trendul imobiliar de atunci. 

Cert e că, din 2005 încoace, locatarii blocului s-au schimbat. Puţini mai sînt cei de la început. Puţini mai sînt, în general. La un moment dat s-a mutat o familie despre care se spunea că îşi ofereau serviciile îngrijirii de bătrîni, în schimbul caselor acestora. Astfel s-au ales cu vreo trei apartamente în bloc, într-un timp record... Mulţi şi-au închiriat şi continuă să-şi închirieze apartamentul cui se nimereşte. La parter, într-o parte, e o firmă, iar în cealaltă se pare că se închiriază cu ziua. Într-o vreme, ieşeau de acolo fete şi băieţi îmbrăcaţi colorat. Într-o iarnă, de Crăciun, copilul meu a vrut să se ducă să colinde. În bloc. De dragul datinii. A sunat, împreună cu un prieten, la toate uşile. Nu i-a răspuns nimeni. 

Mi-am adus aminte de vecini şi vecinătate, datorită unei întîmplări recente: stînd liniştiţi în casă, într-o seară, auzim un zgomot monoton. În timp, enervant: era o picătură... Picătură care s-a extins, devenind şuvoi. Se dăduse drumul la încălzire, şi caloriferul vecinei de sus nu rezistase: îi sărise un buton şi gata inundaţia. 

Aşa ne-am refăcut, timp de două-trei minute, comunitatea de bloc. Am „luat notă“ de ce s-a întîmplat, am văzut şi înţeles situaţia vecinei de sus (de altfel, una dintre cele de la început). Nici măcar nu ne-am certat, sau înjurat, cum ne-am imagina că ar fi „tradiţional“. Nu era vina nimănui. 

Ne-am înţeles cu toţii – şi noi, şi administratorul, şi vecina. Am oprit încălzirea, pînă se va repara caloriferul vinovat. După care, ne-am întors cu toţii la treburile noastre, uitînd, rapid, de vecinătate.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.