Vacanţele noastre obligatorii

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
Vacanţele noastre obligatorii jpeg

Mama mea era o mare fană și specialistă a vacanțelor. Ea m-a crescut, cumva, într-un timp invers decît cel obișnuit: cel de voie, al leisure-ului, era „timpul principal“, pe care-l planificam, îl trăiam intens și ocupa un spațiu considerabil în viețile noastre. Cel al muncii încrîncenate, prin care îți cîștigi existența și care te acaparează și te stoarce, exista, dar, din fericire (da, știu, era un noroc), în mai mică măsură.

Părinții mei au avut norocul unor meserii creative care, chiar în vremea comunistă, le-au permis un program mai lejer și un stil de viață boem. „A lucra“ nu însemna – pentru ei și, implicit, pentru mine – a te duce în fiecare zi la serviciu de la 8 la 4, cum se întîmpla cu majoritatea oamenilor de pe atunci. Ci a lucra mult de acasă, citind, documentîndu-te și apoi ducîndu-te la „locul de muncă“ (Studioul „Sahia“ de atunci), cînd aveai treabă. Atunci tatăl meu stătea acolo nu doar zile, ci și nopți, la montaj. Alte dăți pleca pe teren, de multe ori împreună cu mama mea și cu mine, și petrecea zile, ba chiar luni, în diverse locuri din țară.

Un asemenea program de viață părea, din exterior, liber și lipsit de res­pon­sa­bi­lități majore. Dar nu era chiar așa: de multe ori, cînd trebuie să-ți stabilești singur programul, e nevoie să fii capabil de o autodisciplină mult mai puternică decît atunci cînd ți-l impune, cu forța, cineva din exterior. Să te autoorganizezi și să te temperezi cînd ești gata să sari de pe șine nu e deloc ușor. În ce mă privește, cu percepția mea de copil de atunci, nu am prea înțeles ce trebuie, am priceput totul mîlos și parțial: mi s-a părut că viața e o vacanță, în care oamenii stau, de cele mai multe ori, împreună, acasă, și pun țara la cale.

Tocmai de aceea am avut și reacția contrară: îmi doream, de multe ori, o slujbă fixă, cu rutină excesivă, care să mă țină în priză și între oameni opt ore (cel puțin) pe zi. Asta pentru a nu mai avea pe mînă timp excesiv, care să-mi scape printre degete precum firul de pe un ghem neglijent încheiat. Nu înțelegeam ce mare dar e timpul ăsta, firul ăsta bezmetic pe care nu trebuia decît să învăț să-l transform în ceva, tricotîndu-l – măcar într-o bentiță subțire, subțire. Aveam reacția inversă a copiilor deveniți adolescenți, care se desprind de mediul lor contestîndu-l cu orice preț, fie el bun sau rău. Era ca și în cazul vitrinei pline cu bibelouri și al covorului persan din sufrageriile colegilor mei: deși știam că nu sînt ce trebuie, la modul absolut, și că sufrageria mea fără covor și plină de cărți era mai aproape de un firesc neutru, tot aveam momente în care visam la un interior kitsch. În care voiam conformism cu orice preț. Cînd ai tăi sînt prea buni și înaintea vremurilor, nu știi să-i prețuiești destul.

Pe scurt, timpul de acasă semăna cu o perpetuă vacanță, deși nu era. La care se adăuga concepția mamei mele în ce privește vacanțele, organizate și sănătoase, care rupeau monotonia timpului boem. În contextul ăsta, respectivele vacanțe aduceau mai curînd cu un serviciu: erau genul cu program fix și sănătos, plimbare dimineața, pentru aerosoli, gimnastici și „proceduri“ în timpul zilei, plimbare pe dig sau în pădure pentru aerosoli, seara, culcare devreme și mîncare sănătoasă. Vacanțele se sfîrșeau cu un ten mai frumos, un trup mai elastic, o minte mai relaxată. Prea relaxată și sătulă de rutina leisure-ului. Mama mea și Baudrillard împărtășeau teoria lui din Societate de consum: obligația plăcerii.

Drept consecință a acestei educații, prea bune, prea libere și prea boeme, mulțimea de vacanțe, legale, religioase și obligatorii de acum, mă lasă rece. Desigur, sînt binevenite pentru oamenii care au un program fix și lung, și au nevoie de pauze și odihnă. Pentru cei care au privilegiul (totul e să înțeleagă că e un privilegiu) să-și facă programul în felul lor, vacanțele sînt, pînă la urmă, cele pe care ți le alegi și cum ți le alegi: dacă ai o viață prea lejeră, vacanța va fi un training intensiv de două săptămîni, în care înveți, ce știu eu, să gătești, să faci masaje, să desenezi. Sau într-un loc defavorizat în care te duci să-i ajuți pe alții. Sau măcar să înțelegi alte obiceiuri.

Granița muncă-leisure, pentru cei cu meserii creative și care sînt propriii lor stăpîni, poate fi tot mai blurată. Tatăl meu, de altfel, care a trăit o astfel de viață, nu avea chef niciodată să plece în vacanțe. Viața lui, așa cum și-o structurase, era un fel de continuum muncă-vacanță, desfășurat după reguli proprii. Dacă ai tăria să respecți raportul dintre cele două, în favoarea celei dintîi, nu ai neapărat nevoie de vacanțe fixe și prestabilite. Da, uneori vrei să evadezi și să vezi locuri noi. Alteori chiar ai nevoie de apă, aer, soare și de „relaxare“ (cuvînt atît de lipsit de haz). Dar dacă ajungi să fii mulțumit cu tine și cu ale tale, nu contează locul în care te afli și nici dacă ale tale călătorii sînt reale sau imaginare.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.