Tour d’Obeur sau Piața Obor, în varianta pentru hipsteri

Zilele trecute s-a iscat un mic scandal pe Facebook: două fete, bloggerițe din cîte am înțeles, au inițiat un eveniment pe care l-au numit, ca să sune cît mai trendy, Tour d’Obeur. Ideea sau, mai degrabă, inițiativa lor comercială era însă cît se poate de simplă – propuneau un tur ghidat de trei ore prin Piața Obor, adică vizitarea unor tarabe alese pe sprînceană de către organizatoare, ceva conversație la botul calului cu țăranii, adică cu „producătorii“, cum se numesc acum, o vizită în hala de pește, cîte un mic la terasa centrală, o gogoașă muntenească, la spartul tîrgului, și o taxă de participare de 100 de lei. Pentru acești bani, fetele respective ofereau un „know-how al Pieții Obor“ (despre care n am înțeles prea bine ce reprezintă – cum să-ți faci piața fără să te păcălească nimeni la cîntar?) și un kit de participare, un fel de cadouaș (nici aici nu era foarte clar ce conținea sacoșa-surpriză). De obicei, 100 de lei este bugetul meu pentru piață și e un buget rezonabil pentru Obor – vin acasă cu un rucsac plin –, însă sînt destui oameni care își fac piața aici cu 20-50 de lei și tot se aleg cu ceva, tot pot găti o mîncare care să le ajungă o săptămînă. Cum o fi să plătești 100 de lei doar ca să te plimbi prin piață?

Una peste alta, tururile neconvenționale au devenit foarte la modă în București și probabil pe asta au mizat și organizatoarele Tour d’Obeur. Să nu uităm însă că astfel de tururi au fost inițiate în urmă cu cîțiva ani buni de către organizația ARCEN („Cu bastonul prin București“), ei le organizează și acum, și de fiecare dată participă cîteva sute de oameni, au fost și rămîn gratuite, oferă informație de calitate, cu o documentare serioasă în spate, repere culturale, exerciții de geografie literară, dar și de educație civică, adică mult mai mult decît un „know-how“ de suprafață (și nu se dau nici mici!). Au apărut și altele, tururi organizate de geografi, de pildă, care te plimbă prin locuri în care nu credeai că vei ajunge vreodată în București (am făcut, la un moment dat, o plimbare interesantă de-a lungul rîului Colentina, pe străduțele din mahala sau chiar pe poteci prin stufăriș, am ajuns pe insula neamenajată de pe lacul Pantelimon, despre care nici nu știam că există). Sînt tot gratuite sau pe bază de donații, la final. M-am bucurat de apariția unui alt fel de „turism“ într-un oraș care aparent nu-ți oferă mai nimic, însă de fapt înseamnă mai mult decît atît, este vorba despre o revitalizare a orașului, o redescoperire a sa. Că unii încearcă să transforme aceste tururi într-o afacere, asta e deja o altă poveste.

Dar să revenim, însă, la turul cu pricina. Pe Facebook, inițiativa a scandalizat cîteva sute de oameni, au început să curgă comentariile pe pagina evenimentului, începînd cu „Jos labele de pe Piața Obor!“ și sfîrșind cu miștouri de tipul „Organizez și eu un tur în Piața Moghioroș, 50 de lei, bonus Parcul Moghioroș“. Oamenii erau revoltați nu de ideea în sine, care putea să pară simpatică (ar fi fost probabil aplaudată dacă turul ar fi fost gratuit), ci de abordarea ei. Și astfel am descoperit cu surprindere că există o adevărată comunitate a „oborenilor“, oameni obișnuiți, ca și mine, care își fac piața aici săptămînal și care își doresc ca Oborul să rămînă măcar așa cum e acum (din moment ce n-a fost încă distrus de tot de autoritățile locale care nu fac nimic concret pentru piață și pentru revitalizarea zonei, hala veche mai are puțin și se dărîmă și este totuși monument istoric, însă încurajează mafia de aici), un loc firesc, autentic. Fără fițe și fără hipsteri. Inițial, organizatoarele au încercat să facă față comentariilor și să răspundă fiecăruia în parte, să explice că nu-și doresc să jupoaie de bani nici un hipster, doar să încurajeze oamenii să meargă la piață în loc de mall, să sprijine micii producători etc. N-au avut succes și, în cele din urmă, au lăsat-o baltă și au scos evenimentul de pe Facebook. Totuși, o să trec duminică, 22 iulie, pe acolo, de curiozitate (oricum aș fi mers în piață), să văd dacă dau peste vreun băiat cu ochelari, cu converși și cu o sacoșică în mînă – adică kit-ul de supraviețuire în Piața Obor –, ca să-mi dau seama dacă evenimentul mai are loc.

Deși mă consider o „oboreancă“ cu state vechi (de la patru ani mă tot tîra mama printre tarabele din piață), am asistat la toate transformările pieței din ultimii 30 de ani (de la manelizare totală, în anii ’90, la un loc la limita decenței, cum e acum), n-am simțit nevoia să iau apărarea Oborului în fața invaziei de hipsteri, mai mult m am amuzat. Pentru că mi-am dat seama că, de ceva timp încoace, Oborul oricum a devenit noul hip. Se întîmplă cam de cînd „s-au interzis manelele“, iar la terasa centrală poți asculta uneori muzică lăutărească autentică, dar și Edith Piaf sau Beatles. Odată am asistat la o scenă suprarealistă, la spartul tîrgului – micii se terminaseră, ultimii bețivi se clătinau pe la mese, un angajat al terasei, la rîndul lui turmentat, încerca să strîngă cartoanele unsuroase de la mici și mai mult le scăpa pe jos, un aurolac dormea pe bordură, se stîrnise o pală de vînt ce ridică în aer pungile, ambalajele care dansau deasupra tarabelor goale pe valsul de -Strauss care se auzea la maximum din boxele terasei. Dacă pui scena asta într-un film, or să zică criticii că e o făcătură, dar cam ăsta e Oborul, cel de acum. La aceeași terasă poți întîlni drojdieri de ultimă speță alături de pensionari care trag de cîte o bere, au plecat la piață ca să mai scape de gurile nevestelor, au în sacoșă cîte o varză și două țeline, muncitori care au ieșit să-și ia prînzul în „oraș“ și golesc conștiincios platoul cu mici, intelectuali serioși, scriitori în timpul lor liber și cititori de Dilema veche, cupluri obișnuite care fac piața, bețivi și scandalagii de ocazie, turiști străini aduși aici de cîte un ghid (într-un tur privat care n a fost promovat pe Facebook), care învață cum să și înfigă scobitorile în mic și tineri cu laptop-uri care vorbesc despre cum să trimită proiecte la AFCN. Ca orice alt loc, Piața Obor se schimbă, un mall s-a construit chiar peste drum, poți avea oricînd altă opțiune mai trendy și mai safe (am făcut de două ori toxiinfecție alimentară de la niște ciorbe de prin hala veche), însă preferi să te întorci în Obor, nu pentru roșiile bio sau cea mai fragedă ceafă de porc – căci cea mai bună legumă e porcul, nu-i așa? Te întorci pentru că Oborul înseamnă, în primul rînd, oameni. Oamenii vii cu care poți sta oricînd la o vorbă, la o poveste, nu ai nevoie de nici un know-how și de nici un kit pentru asta, și nici nu trebuie să plătești 100 de lei.

Și pentru că sînt în continuare amuzată de inițiativa Tour d’ Obeur, îmi pot imagina cum ar arăta un astfel de tur pentru hipsteri, prin anii 2020-2030: „Priviți acest exemplar de țăran autentic, este singurul care a mai rămas, el își cultivă roșiile, nu cumpără roșii din Spania de la intermediarii puși pe cîștig și doar se preface că-i țăran. Aveți voie să vorbiți cu el și să-și pipăiți mîinile pline de bătături, ca să vă convingeți că e autentic, e inclus în prețul turului. Uitați și cîteva exemplare de vînzători ambulanți de «țigări-țigări-băieții!», îi putem observa doar de la distanță, sînt destul de periculoși în libertate. Aici avem un exemplar comun de homo oborus matolitus, tocmai i-a căzut capul pe masă, pare să doarmă, dar nu, se ridică, se clatină și mai cere un cincizeci de rom, haideți să împărțim un mic cu el!“