Tîrguri şi lumini

Publicat în Dilema Veche nr. 412 din 5-11 ianuarie 2011
Tîrguri şi lumini jpeg

Tocmai după ce am scris despre prea-plinul, pînă la saturaţie, al industriei de Crăciun, s-a întîmplat să ajung la Viena cu puţin înainte de acelaşi Crăciun. Nu pot spune că această călătorie mi-a schimbat complet perspectiva din articolul anterior; ci doar că, măcar pe alocuri, a reuşit să mă bucure şi să mă uimească.

Primul loc crăciunesc de acolo, în care am ajuns, a fost tîrgul de la primăria lor (Rathaus). Fabuloasa primărie care seamănă cu o biserică gotică, cu un castel, cu orice altceva decît cu o simplă instituţie. În parcul din faţa primăriei se întindea unul dintre obişnuitele tîrguri de Crăciun.

Spun „obişnuitele“ pentru că am încetat să mai am reacţii strict exclamative în faţa lor, aşa cum am făcut-o atunci cînd l-am văzut pe cel dintîi, la Strasbourg. Şi pentru că, de cîtva timp, şi Bucureştiul s-a umplut de astfel de tîrguri.

Desigur – veţi spune – cele din Bucureşti nu se compară cu cele din Viena. Iarăşi, era o vreme cînd aşa gîndeam şi eu, dar acum cred că, totuşi, se compară. Multe dintre podoabele de pom şi obiectele de acolo le ştiam de aici şi nu mi s-au mai părut atît de senzaţionale. Turtă dulce avem şi noi, la fel şi papuci, şi mănuşi tricotate ori căciuli blănoase.

La Viena, însă, varietatea era mai mare: ce putem găsi la noi se găsea acolo de trei ori mai mult, să zicem (niciodată n-am fost bună la cifre). Şi unele dintre globurile şi jucăriile de acolo nu existau, deloc, la noi.

Te aştepta o întreagă pleiadă de îngeri, din lemn, metal, sticlă, vată sau stofă, zîmbitori, sobrii, neutri, zglobii sau trişti. Ba chiar şi aripi albe, de înger, pe care ţi le puteai lipi pe haine. Pentru iubitorii de mîţe – toate felurile de pisici, de agăţat sau de expus, cu tot atîtea stări şi expresii ca şi îngerii. Iesle, mari şi mici, în general kitschoase. Globuri cu zăpadă falsă, turte dulci tare alambicate, globuri, ca-n copilăria mea, din sticlă.

Pentru gurmanzi, crenvurşti şi cîrnaţi, mai subţiri sau mai dolofani, cu sau fără brînză, afumaţi sau nu, frankfurteri sau debreţineri; dar şi cartofi, tăiaţi în toate felurile şi copţi sau prăjiţi, inclusiv în spirală, la un aparat special, în faţa căruia am stat gură-cască timp de zece minute (ce-i drept, asta s-a întîmplat într-un alt tîrg, cel de la Schönbrunn). Precum şi castane, la cornet. Şi tradiţionalul (la ei) punsch, cu tot soiul de arome, de la portocale la vanilie, care se vindea în căni cu primăria în relief, pe care ţi se percepea garanţie, la fel şi pe halbele de bere de la Costineşti din studenţia mea. (Şi acolo cerşetorii locali ţi le cereau ca să ia banii pe ele).

În parc, însă, ce mi-a mers cu adevărat la inimă a fost pomul cu inimi: unul dintre copacii de acolo era decorat cu inimi mari, roşii, care noaptea se aprindeau, evident, feeric. Nu-ţi puteai dori altceva, oricît de Scrooge erai, decît să stai într-o seară sub pomul cu inimi.

Sau, pentru cei mai puţin direct sentimentali, măcar sub cel cu oameni de zăpadă, frunze de aur sau chiar baloane. Vienezii decoraseră pomii impecabil şi idilic, fără să fie prea-prea.

De fapt, în general decoraţiunile de Crăciun din Viena, fie ele de pe străzi sau din vitrine, erau mai de bun-gust decît majoritatea celor de la noi. De altfel, cele din centru erau aceleaşi pe care le ştiam din anii trecuţi, şi nimeni nu părea să facă o tragedie din asta.

Şi brazii din oraş, şi vitrinele erau decorate altfel decît sîntem noi obişnuiţi: în general, în spiritul unei singure idei, fie că era vorba de nişte aripi de înger sau coarne de ren, sau, pur şi simplu, nişte uriaşe funde roşii. Tradiţia – imperială, ne-am grăbi să spunem noi – se cunoştea.

Dar să nu terminăm într-o notă invidioasă sau tînjitoare: ei sînt ei, şi noi sîntem noi. Nu-mi displac total nici tîrgurile, nici decoraţiunile din Bucureşti (deşi despre cele de pe Magheru nu am auzit prea multe vorbe de laudă, iar un şofer de taxi mi-a spus despre ele că seamănă cu un schelet de peşte). Cred că, în timp, o să mai învăţăm şi o să ne creăm şi noi tradiţia noastră, chiar dacă va fi mai ostentativă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.