Tapetul cu Martinica

Publicat în Dilema Veche nr. 699 din 13-19 iulie 2017
Tapetul cu Martinica jpeg

În apartamentul unui vecin de bloc se afla, la sfîrșitul anilor ’80, un tapet care ni se părea, ori de cîte ori mergeam acolo să ne jucăm, de-a dreptul fantastic. Pe suprafața lucioasă se desfășura imaginea unei plaje paradiziace, cu palmieri și păsări colorate care mai de care mai sclipitoare. Nici prin cap nu ne trecea să vedem în acea imagine vreo decădere de la vreun standard de frumusețe. Ne uitam la ea fascinați ori de cîte ori colegii noștri de joacă care locuiau acolo ne povesteau isprăvi care mai de care mai pline de farmec și mister despre acel loc. Ei le știau de la verii lor din Franța, de la părinții cărora aveau tapetul și care îi vizitau anual, încărcați de asemenea povești.

Poveștile lor se asemănau cu cele pe care le citeam în literatura de aventuri a acelei vîrste. Ba mai abitir, căci imaginația copiilor descinde uneori, cum știm, în avioane de hîrtie ale imaginației mult mai neverosimile decît orice încercare julesverniană de a da un sens și o emoție aventurii. Imaginea aceea reprezenta pentru noi mai mult decît paginile atlaselor geografice sau ale naturii în care ne pierdeam uneori cu orele, comentînd plante preistorice sau munți amețitori. Călătoream în după-amiezele lungi de vară, în răcoarea sufrageriei de la etajul unu al scării noastre, în teritorii pe care nici jocurile noastre de a „corneții“, de-a cazemata, de-a zeitățile mitologice, de-a școala, „țările“ – le știți, cititori cu o copilărie mai recent încheiată, din literatura română contemporană – sau orice altceva care ne punea la încercare imaginația nu le suplineau. Asupra bietei plaje care reprezenta probabil Martinica, dacă țin bine minte, se abăteau toate posibilitățile imaginative ale unor copii care nu călătoreau aproape niciodată mai departe de „țara“ bunicilor ori de Buștenii sau Năvodarii unor tabere școlare.

Nici părinții noștri nu călătoreau prea des. În blocul de pe Aleea Rondă, ei nu se deosebeau deloc de majoritatea contemporanilor lor de la sfîrșitul comunismului. Concediile, cu tot farmecul lor de road trip și cu povești relaxante, erau rare. Și dacă se întîmplau, se întîmplau cam în aceleași locuri. Nu auzeam nume de localități mai ciudate, nu vedeam nu știu ce peisaj mai alambicat în pozele alb-negru developate în mînuțele colegilor noștri de joacă. Aceleași eterne nume de localități, același imaginar de cartolină alb-negru șaptezecistă.

Anii au trecut și mulți dintre copiii care ascultau și repovesteau cele spuse în fața tapetului cu Martinica au împînzit globul. Au mers în cele mai ciudate țări, au văzut acele plaje fantastice de aproape, le-au pipăit nisipul auriu, și-au întins picioarele în bărci peste fluvii cu nume livrești. S-au cățărat pe munții din atlase, au fotografiat plante rare. Au acumulat miles & more de la companii aviatice, fie lucrînd în țări peste care desenau atunci cu creioanele colorate, fie în vacanțele voioase ale unui prezent fără de trecut. Mulți dintre copiii acelor ultimi ani ai comunismului, crescuți doar cu hărțile imaginației la purtător, au ajuns să trăiască prezentul călătoriilor mai mult decît ar fi sperat părinții lor că o vor face. Nu i-a lovit nici o fandacsie, nici un bovarism. Au trăit clipa, așa cum au știut ei mai bine, cu același rezervor de imaginație pe care poveștile copilăriei îl pun la dispoziție oricui vrea să adauge povești noi la cele văzute prin lentila de atunci.

Cu părinții lor e însă altă poveste. Povestea aceasta o poți vedea pe bulevardul principal din Bușteni, pe aleea cu talcioc care duce către Peleș sau de-a lungul golfulețelor etern neîngrijite de la Olimp. Oameni care se reîntorc cu nostalgie la locuri pe care nu le-au văzut atît de des în tinerețea lor, dar la care au sperat să ajungă. O poți vedea în resemnarea, etern exploatată de economia de mucava locală, cu care acceptă că nu s-a schimbat mai nimic în acele locuri, că nu s-au renovat, că pot primi orice servicii atîta timp cît pot comenta în barbă. Doar în ochii lor strălucește, mai mult decît în orice altă poveste a copiilor lor, bucuria că au ajuns să trăiască acea clipă. Chiar dacă se repetă, chiar dacă înseamnă același șezlong prea scump pe o plajă neîngrijită ori o cameră de hotel suprataxată, cu gaură în mochetă și cu țevi înfundate în vreun hotel cu pretenții. Sînt unii care exploatează această bucurie pe care nu ai putea-o niciodată explica, oricît te-ai strădui, cuiva care nu a prins nici un moment ușa închisă a unei dictaturi. Ei sînt frumoșii, fragilii călători alb-negru care au tot sperat la lumea în culori.

Foto: B. Tănase

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.